Efectul de ecou: Luceafărul de dimineață

De obicei, revista noastră, în cadrul acestei rubrici, Efectul de ecou, se face ecoul unor texte de atitudine care conțin idei de actualitate și de interes deosebit. De data aceasta, iată că lucrurile se schimbă: devenim noi ecou la ecou. Căci, într-adevăr, nota redacțională din Luceafărul de dimineață, pe care o reproducem aici, reprezintă ea o reacție (un ecou) la un ochi magic apărut în revista noastră. Luceafărul de dimineață nr. 2/2020 preia cu implicare, cu onestitate punctul nostru de vedere, pe care-l susține și îl întărește curajos:

O observație mai mult decât necesară

Revista România literară nu se dezminte. Pe lângă faptul că, săptămână de săptămână, publică texte foarte interesante, scrutează în egală măsură și orizontul vieții noastre culturale descoperind anomalii cu totul regretabile. Astfel, numărul cinci din acest an al revistei ia în vizor premiile Academiei Române. Pentru cineva insuficient informat, aceste premii par suprema distincție de care se poate bucura un intelectual, respectiv un scriitor român contemporan. Revista România literară, fără nici un echivoc, pune degetul pe rană: «Premiile… pentru literatură pe anul 2017… au fost acordate, în bună tradiție, unor cărți fără ecou și nesemnificative valoric».

Bunăoară, la proză a fost desemnat Emilian Marcu pentru un roman intitulat Tărâmul inocenților. A nu se confunda cu Emanoil Marcu, traducătorul lui Cioran… În orice caz, e vorba de un op pasabil, care, pe neașteptate, se trezește împopoțonat de această distincție care, logic, îi permite autorului să se plimbe pe bulevard cu nasul pe sus. Cu alte cuvinte, eu nu mai sunt oricine, ci unul care poartă pe umeri laurii Academiei… Poți să mai zici ceva? Îmi exprim îndoiala că persoanele din juriu au citit cartea. Cred că procedeul a fost următorul: cineva a propus, poate nici nu a citit ce a propus, și de la propunere până la validare, dacă nu au fost contracandidați, totul a mers ca uns. Apoi, cum se întreabă și revista citată: De ce Academia menține acest decalaj de doi ani? De ce distinșii academicieni nu au în vedere anul precedent și se aruncă cu doi ani în urmă? Să înțelegem că așa deliberează mai bine? Să fim serioși! Bine că nu fac premierea asta pentru ceva din urmă cu trei sau chiar patru ani, ar fi de râsul curcilor, dar râdem și așa. Râdem însă cu amărăciune. Ni se demonstrează că, într-adevăr, unul din marile premii ale țării este devalorizat nu neapărat din cauza incompetenței, chiar dacă nu văd ce competență ar avea un lingvist de-a judeca literatura – a nu se uita că în juriu intră și asemenea persoane care fac doar parte din secția de filologie a Academiei –, ci a neglijenței și a superficialității.

De altminteri, discutând cu unii dintre cei premiați de Academie de-a lungul timpului, aceștia sunt deciși, în actualul context, să renunțe la premiu, așa cum alții renunță la decorații și astfel să producă în lumea culturală o falie nedorită de nimeni.

Pe de altă parte, nu ar trebui să ne mire nimic, dar nu putem să ne ascundem părerea de rău. Dacă ne amintim că în 2017 au apărut romane importante semnate de Marta Petreu sau Gabriel Chifu, asupra cărora aceiași distinși academicieni probabil că nu și-au aruncat nici pentru o clipă ochii, avem măsura corectă nu atât a nedreptății, cât a erorii în care trăim și, din nefericire, ne-am obișnuit cu ea.

Tot revista România literară ia în considerație o altă mașinațiune de care se fac vinovați aceia care, cu orice preț, vor să găsească nod în papură. Astfel Uniunea Scriitorilor este acuzată în mod sistematic că nu premiază femei. Nimic mai fals! Revista arată de altminteri că în ultimii doi ani nu mai puțin de cinci reprezentante ale sexului frumos au primit importante distincții literare. Și atunci? Evident, e nevoia de-a declanșa scandal cu orice preț, mai ales că niciun om cu scaun la cap nu se pune să judece valoarea unei opere în funcție de genul autorului. Doar că aici face ravagii flagelul „corectitudinii politice“, o ideologie, după cum se știe, profund nocivă, care, dacă ar lua puterea, ne-ar transforma într-o colonie de babuini. Frumos viitor ne-ar paște! (D.S.)“