ORIZONT (nr. 1, 2020)
De reținut afirmațiile lui Thierry Wolton, intervievat de Cristian Pătrășconiu în Orizont (nr. 1, 2020): „Comunismul este o escrocherie gigantescă. Nu trebuie păstrat absolut nimic din comunism. Sigurul lucru care nu trebuie uitat sunt victimele. De ce au fost atât de mulți morți? Pentru că, în realitate, în toate țările comuniste, a existat o minoritate, cu mulți intelectuali din mica burghezie, ideologi, care a preluat puterea. Și care a impus ideologia asupra realității. Nu ideologia s-a adaptat la realitate, ci a fost invers: realitatea a fost silită să se adapteze la ideologie. Comuniștii au aplicat regulile lor, au modificat realitatea în cadrul a ceea ce am numit eu războiul civil permanent.“ În acest număr al revistei timișorene putem citi și o analiză datorată lui Vasile Popovici la volumul aceluiași Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, apărut în traducere la Humanitas. Aniversarea poetei Ileana Mălăncioiu este marcată prin două articole consistente semnate de Cornel Ungureanu și Grațiela Benga. Este prezent cu o pagină de cronică literară și Mircea Mihăieș, ceea ce se întâmplă mult prea rar. Redactorul-șef al lunarului Orizont scrie atât de bine, încât absența sa din sumar este o pierdere mult prea mare pentru ca revista timișoreană să și-o poată permite. Tot Cristian Pătrășconiu găsește „33 de motive pentru care trebuie să fim atenți la Anii urii“ (e vorba, desigur, despre cartea lui Horia-Roman Patapievici). Cristina Chevereșan scrie despre Dicționar de locuri literare bucureștene, volumul semnat de Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu, iar Alexandru Ruja analizează cartea lui Cassian Maria Spiridon Convorbiri Literare. Povestea unei reviste. Alte recenzii îi au autori pe Alexandru Budac, Alexandru Oravițan, Marian Odangiu, Alexandru Colțan, Raluca Teodorescu, Daniela Șilindean și Adina Baya. Cu interes, ca de obicei, i-am citit pe Vladimir Tismăneanu (Cei pe care zeii îi iubesc mor tineri…) și pe Ioan T. Morar, evocându-l pe Jean Giono. Revista Orizont se dovedește și la acest început de an una din cele mai bune reviste literare românești, propunând o scară de valori viabilă și, în plus, impunând o grupare literară zonală fără nimic provincial în scrisul ei.
LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ (nr. 2, 2020)
În creștere ni se pare a fi Luceafărul de dimineață. În editorialul intitulat Locomotiva lui Caragiale, directorul revistei ni-l readuce în atenție pe nemuritorul autor al Momentelor și Schițelor. Tot Dan Cristea analizează cu finețe recentele volume publicate la Cartea Românească de doi valoroși poeți transilvani, Vasile Igna și Ioan Moldovan. Alex Ștefănescu, în două pagini remarcabile, se ocupă de viața și opera a trei scriitori din epoci diferite, Vasile Voiculescu, Vasile Andru și Mircea Bârsilă. Pe Alex Ștefănescu îl regăsim răspunzând și la substanțiala anchetă cu tema 30 de ani fără cenzură, la care participă, cu opinii interesante, și Irina Petraș, Arcadie Suceveanu și Daniel Cristea-Enache. Marius Miheț scrie despre Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, iar Nicolae Georgescu despre „actualitatea lui Maiorescu“. Comentarii critice la apariții editoriale recente semnează și Dan Stanca, Ioan Es. Pop, Flaviu George Predescu, Emil Lungeanu, Paul Aretzu, Simona-Grazia Dima și Horia Gârbea. Andreea Răsuceanu publică un fragment din romanul la care lucrează, Vântul, duhul, suflarea, iar Ovidiu Genaru, recentul laureat al Premiului Național „Mihai Eminescu“, e prezent cu o pagină de poezie. Bine reprezentat este și domeniul literaturii străine: Linda Maria Baros ne propune un grupaj din lirica lui Mariano Rolando Andrade (Argentina), iar Tudora Șandru Mehedinți traduce și prezintă un eseu al lui Gabriel García Márquez care răspunde la întrebarea Cum se scrie un roman?. De semnalat este și rubrica de revista revistelor, vie și polemică. Încheiem aici această trecere în revistă cu constatarea că sumarul acestui număr de calitate al revistei bucureștene ar merita să fie citat în totalitate.