fixat în Germania, chirurg de seamă, Paul Purea a publicat în România, după 1990, un șir de volume de poezie și două romane, Casa din strada Ofcea și St. Johannes – Hospital. Între cruce și bisturiu. Ultimul, e biografia (autobiografia ?) unui medic care se așază într-o țară străină. O autobiografie care pune, unele lângă altele, rugăciunea, amintirile, blestemele, bucuria regăsirii și dezamăgirile noilor întâlniri de „acasă“. Un subtitlu, ceva mai greu de văzut – scris cu litere mai mici – e și o altă invitație la lectură: „Chirurgul… băștinaș sau neologism în dicționarul lui Dumnezeu?“. Care ar fi „Dicționarul lui Dumnezeu“? „Scriind o astfel de carte, am vrut să deconspir anumite secrete ascunse pe care nu le decelează cu ușurință ochiul de pacient, ori de vizitator trecător: «pânza de păianjen» de prin colțurile de spital, invizibilă la prima vedere: durerea, frica, speranța, bucuria, victoria, speranța, dezamăgirea, uneori moartea… stări de excepție, traversând maladiv biografii și destine: buciumul interior al medicului… conflictele dintre clinici, dintre colegi, dintre eul personal și cel social, dintre tot și toate – tot ce există într-o cetate a oamenilor în alb.“
„Tot ce există într-o cetate a oamenilor în alb“ nu încerca să ne spună poetul, în numeroasele sale volume de poezie scrise înainte sau chiar în timpul elaborării „epopeii“? Poeziile lui Paul Purea erau/sunt despre boală ca despre o maculare a ființei și a lumii. Iubirea și cruzimea, salvarea și necruțarea sunt termenii unui dialog, deopotrivă rarefiat, sentimental, poetic și antipoetic. Dialog sau dicționar? Experiența medicului, a chirugului, a vindecătorului, dar și a amintirilor „de la țară“ nu e trăită cu atâta intensitate ca în poeziile din volumul Sânge, hormoni, dor. Poezia pare schița unei epopei în care nașterea și suferința aparțin vindecătorului. Și poetului, în care numeroasele despărțiri sunt legate de voința de a trece din istopria personală într-una de idei.
În roman limbajul e aspru, momentele duios lirice sunt întrerupte de sintagme brutale, extrase din explicațiile medicului – el ar fi în mână cu „Dicționarul lui Dumnezeu“.
Pragmatismul chirurgului, al omului datelor exacte se confruntă cu imaginarul animat de amintire, de istoria de demult și cea de lângă noi, de voința lui homo aedificator de a vorbi de metamorfozele lumii.
paul Purea ne anunță din prima pagină a masivului său roman că nu vrea să-și scrie memoriile. Scrie roman. Cartea nu ar fi despre el, ci despre profesiunea de medic. E mereu ezitant, chiar în paginile sale ofensive. „Nu știu ce este o carte. Un mușuroi de gânduri, de amintiri.“ A gândi profesiunea – a scrie despre condiția de medic – despre formarea lui. Între cruce și bisturiu e un Bildungsroman de o capacitate confesivă neobișnuită. Am scris de mai multe ori despre volumele de poezie ale lui Paul Purea, fiindcă Paul Purea e mai întâi poet, verificat de un număr de volume de poezie, elogiate de critici importanți. Lui Laurențiu Ulici îi plăceau volumele lui Paul Purea, le „omagia“. Formula lirică nu exclude formula științifică și Bildungs romanul Între cruce și bisturiu este deopotrivă a poetului, care își amintește de locurile de unde a plecat, satul, școala, bucuria regăsirii și dezamăgirile întoarcerii acasă. „Satul era la început de pădure la sfârșit de balegă de război/ De pâine de porumb intrată în ilegalitate. Și mucegai/ Eu mușcam în familie cel mai bine din nisip. Și din poalele mamei/. Am avut o mătușă care compara ochii mei/ cu doi pepeni culeși din grădina Edenului.“ Amintirile aparțin unei geografii bine caligrafiate geografic și lingvistic:
„Gândurile se așezau în fiecare toamnă de atunci/în coceni de porumb și semințe de florea soarelui./Valea fluturilor era deschisă pentru păsările de pradă. Dealul din jur – brâu verde. Și de rugină./Și de alb. Pentru cruci. Pentru pruni./ Pentru cruci.“ Facultatea de Medicină, anii din România, ca medic. Miza cea mare a masivului roman este așezarea medicului (în roman se cheamă Dunea) în Germania. Așezarea, acomodarea, ascensiunea. Cum arată Germania medicilor – a spitalelor? Nu e vorba de plecăciunile orgoliosului medic, ci de privirea critică a acestei lumi. Obiectivă. Nu a fost prieten – per tu – decât cu un medic turc. Nu cu medicii germani. Vin pacienți de toate calibrele, unii tatuați cu o stranie imaginație. Nu a întâlnit, în schimb, vreun medic tatuat. Medicul Dunea nu ține să fie plăcut nici ca medic, nici ca bun reporter. Unii pacienți sunt mizerabili și între cei mizerabili sunt niște țigani din România. Nici partitura erotică nu e neglijată, așa că romancierul are grijă de cititorul său: îl îmbie și în lumea secretă a spitalelor. Romanul lui Paul Purea e o carte despre succes și despre eroare, în această lume aflată mereu în preajma morții. O operație greșită, nu înseamnă un asasinat, și mari personalități au suportat eroarea medicilor. Eruditul medic se oprește și asupra lui Rudolf Valentino, ucis de o operație eronată. Romanul, acest vast Bildungsroman e și „o carte de învățătură“ despre relația medicului – și a pacientului – între viață și moarte. Într-o morgă, ne atrage atenția Autorul, cadavrele sunt „adevărate manuale“ – medicul învață „pe ele“. Filmele serial – de succes – despre medici, pe care medicul Paul Purea le vede în Germania sunt total rupte de realitatea din spital. Medicul român își cultivă starea de nemulțumire pe care i-o cultivă „globalizarea“. Despărțirea de „acasă“.
În fine, ca să fim buni pacienți, putem citi cartea medicului Paul Purea, Între cruce și bisturiu, ca o admirabilă carte de învățătură.