Cărți noi

La început de an am primit la redacție numeroase titluri noi care merită să fie semnalate. Conform tradiției, la Botoșani, cu prilejul Zilelelor Eminescu, câștigătorul Premiului „Mihai Eminescu“ din ediția precedentă publică și lansează un volum antologic din opera sa poetică. Astfel, la Editura Rocart, a apărut antologia Stricarea frumuseții de Liviu Ioan Stoiciu, care ne aduce în atenție lirica puternică și originală a unuia dintre cei mai valoroși poeți optzeciști. Un volum de versuri inedite, foarte elegant și substanțial, publică și Varujan Vosganian: Ei spun că mă cheamă Varujan, la Editura Art. O culegere remarcabilă de poeme intitulată Măștile frigului vede lumina tiparului, sub semnătura lui Ion Cocora, la Editura Palimpsest. La Editura Neuma, Mihaela Stanciu publică volumul Vremea semnelor de carte, cu ilustrații de Mircia Dumitrescu. La Editura Humanitas, Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu publică Dicționar de locuri literare bucureștene, o contribuție eseistică foarte prețioasă în încercarea de a crea un profil cultural distinct pentru capitala noastră. Am reținut și o carte de proze, Filip și întunericul, de Mihai Măniuțiu, la Tracus Arte și alta de interviuri, Povești de trecut vămile. Interviuri cu scriitori de Lucia Negoiță, la Editura Muzeul Literaturii Române. În fine, o importantă editură ieșeană, Junimea, marchează o jumătate de secol de existență printr-o serie de titluri pe care le numim aici: Luca Pițu – Vasile Spiridon, Ceasul fără rost (Colecția Mousaion), Ioan Holban, Ion Creangă – spațiul memoriei (Colecția Efigii), Cassian Maria Spiridon, Iacob Negruzzi la Convorbiri literare“ (Colecția Colocvialia), Aurel Dumitrașcu, Corespondență inedită cu Liviu Antonesei și Nicolae Sava (Colecția Mousaion) și Leo Butnaru, A doua carte a leologismelor (Colecția Colocvialia). Lectură plăcută!