Semne bune anul n-are!

Bun găsit în 2020, an în care sportul românesc are de susținut două examene vitale: Jocurile Olimpice de la Tokio și calificarea naționalei de fotbal la EURO. În buna tradiție a urărilor de la început de an, doresc și eu performerilor noștri succes deplin în ambele competiții, dar, obișnuit să nu mă fac că plouă, vă mărturisesc din capul locului că semne bune anul n-are! Și o să pornesc cu fotbalul, unde același Burleanu e pe cale să compromită încă o calificare, după ce a pricopsit naționala cu guralivul Cosmin Contra, selecționerul care nu e dumirit probabil nici acum ce unsprezece ar fi putut alinia România în campania pe care a ratat-o. Intre timp însă, starostele de serviciu al federației l-a descoperit în chiar curtea sa pe Mirel Rădoi, aducându-l ( în sfârșit!) la cârma naționalei, cu speranța că va drege busuiocul, refăcând oalele sparte de Guriță bogată. În martie ne așteaptă barajul cu Islanda, iar semnalul pe care l-a dat deja Rădoi, înainte de Crăciun, e că nu concepe primul unsprezece fără tandemul Budescu-Alibec, adică exact cei doi jucători pe care Contra nu-i vedea decât pe banca de rezerve. Meciul cu islandezii (26 martie) nu e nici pe departe floare la ureche, mai ales că-l vom juca în deplasare, dar trăiesc cu speranța că putem învinge, după care ne așteaptă încă un hop, cu Bulgaria sau Ungaria, ca să putem răsufla ușurați că ne-am calificat. Dar dacă tot va fi să reușim, într-un Turneu final în care România e și țară-gazdă, vom vedea cum stăm cu ridicarea noilor stadioane, lucrare pentru care premierul Orban a constatat cu ochii săi că „nu s-a făcut aproape nimic“. Burleanu ne asigură însă că va fi primenit (de Primăria Capitalei)… gazonul de pe Arena Națională, care va găzdui patru meciuri ale EURO 2020.

La Jocurile Olimpice de la Tokio, programate între 24 iulie și 9 august, ar trebui să spălăm istorica rușine de la Rio, unde am obținut numai 5 me ­dalii (1-1-3), cu un lot de aproape 100 de sportivi! Pentru delegația României a fost bilanțul cel mai slab din toate timpurile, drept care președintele COSR a și demisionat, locul său fiind luat de fostul campion olimpic Mihai Covaliu. Acesta a demarat rapid programul „Samurai 2020“și-mi amintesc cât de entuziast pornise la drum. Acum însă, când ne mai despart doar câteva luni de startul Olimpiadei de vară, lucrurile sunt cu mult mai complicate, iar prognozele se situează departe de ceea ce ar putea fi revanșa de onoare a sportului românesc. Federațiile olimpice s-au angajat în noiembrie să cucerească 15 medalii, Comisia Tehnică Olimpică a revenit cu picioarele pe pământ, estimând șansele la numai 4-6 medalii, în vreme ce Covaliu însuși, ca să-și dea curaj, avansează o cifră „undeva, în jur de 8 medalii“. E trist, ca să nu spun chiar jalnic, după ce în 30 de ani niciunul, dar absolut niciunul dintre guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria nu a realizat că sportul poate aduce României o imagine infinit mai bună decât au adus politica și politicienii! Așa se face că va fi a doua Olimpiadă consecutivă la care echipa de gimnastică feminină va lipsi, ratând calificarea, ceea ce a atras demisia firească a Andreei Răducan de la șefia federației. Și handbalul feminin ne-a decepționat la recenta ediție a Campionatului Mondial, dar nu sunt nici pe departe singurele sporturi olimpice la care am ieșit din cărți sau în care ne mulțumește doar simpla calificare la J.O. Noroc cu canotajul, cu tenisul și cu cel de masă, cu luptele, înotul, chiar și cu scrima și judo-ul, dar cu prezențe individuale, sau cu fotbalul la care ne-am calificat după mai bine de jumătate de secol (și tot grație lui Mirel Rădoi!), dar e îngrozitor de puțin. Pe praful ăsta însă, nu poți să nu te bucuri când Simona Halep anunță că unicul ei obiectiv de anul acesta este medalia olimpică pe care nu mă îndoiesc că o va cuceri, drept care aplaud și decizia ca ea să fie port-drapelul delegației României de la Tokio.

În schimb, cu doar 50 de sportivi români calificați momentan la Olimpiada de vară, mă întreb unde-or fi oare samuraii la care visa Mihai Covaliu acum aproape patru ani? Trebuie să-i acord totuși circumstanțe atenuante, aflând chiar dintr-o declarație a sa că „Șansele României la Jocurile Olimpice de la Tokio sunt de 0,05%, adică exact cât procentul din PIB alocat sportului românesc!“ În asemenea condiții și tocmai la Tokio, orice samurai și-ar face harakiri!