Dinu Pillat: Scrisori către Al. Săndulescu

După tribulații îndelungate, atât în plan familial, cât și în cel profesional, evocate amănunțit în volumul Operație pe cord deschis (Ed. Universal Dalsi, București, 2002), Al. Săndulescu era încadrat, la 1 martie 1963, în calitate de cercetător al Institutului de Istorie Literară și Folclor, grație directorului G. Călinescu. În toamna anului următor, revenea pe post și Dinu Pillat, după o absență de aproape șase ani, pricinuită de arestarea și încarcerarea lui în lotul care îi va purta numele. Relațiile de prietenie între cei doi s-au înfiripat curând, fiind clădite nu numai pe afinitățile de gust sau pe constanta preocupare pentru literatură a amândurora, ci și pe împrejurarea de a locui pe străzi învecinate din vechiul cartier Uranus, liantul dramatic fiind și acela că descendentul Brătienilor se cunoscuse cu tatăl mai tânărului său coleg în închisoare.

De la unicii doi colaboratori inițiali ai lui G. Călinescu din 1949, Ovidiu Papadima și Valeriu Ciobanu, cercul cercetătorilor s-a tot lărgit, în anii ‘50 și ‘60, numeroși tineri ajungând să ucenicească, alături de vârstnici, la proiectele Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, redenumit astfel după moartea patronului, survenită în martie 1965. Din anul următor, până în 1973, comparatistul Al. Dima a devenit directorul instituției, unde funcționau, între mulți alții, cu o ședere de durată sau meteorică, I. C. Chițimia, Vladimir Streinu, Cornelia Ștefănescu, Eugenia Oprescu, Viorica Nișcov, Elena Piru, Simona Popescu (căsătorită ulterior Cioculescu), Stancu Ilin, George Muntean, Radu Hâncu, Dan Hăulică, Barbu Cioculescu, enumerarea acestora în detrimentul altora având ca unic motiv existența numelor lor în referințele mai mult sau mai puțin sporadice ale epistolierului din scrisorile alăturate.

Diagnosticat în 1940 cu o boală de inimă din naștere, Al. Săndulescu, cu gândul de a ajunge să fie consultat de un reputat specialist cardiolog(1), a obținut la începutul anului 1967, prin diligențele fostului său profesor Iorgu Iordan, vicepreședinte al Academiei, o bursă pariziană pentru pregătirea tezei de doctorat, cu tema Literatura epistolară. Plecat din țară pe 6 ianuarie și revenit pe 6 iulie, în paralel cu frecventarea zilnică a Bibliotecii Naționale și cea săptămânală a Sorbonei, pentru cursul de literatură comparată, împătimitul de călătorii străbate Parisul în lung și în lat, în căutarea locurilor emblematice, dar și împrejurimile cetății luminilor. Încă de la București achiziționase anticipat un voiaj Paris-Marsilia și retur, în fervoarea unui „acum ori niciodată”, întărit de investigațiile medicale din luna martie, în urma cărora specialiștii îi recomandaseră asumarea operației pe cord deschis înainte de împlinirea vârstei de 40 de ani. Șansa unei noi burse fiind prea eluzivă, intervenția este stabilită pentru 11 mai la ora 11.00, descrisă în detaliu în volumul amintit ce preia ca titlu această „experiență abisală”.

De la plecarea din țară, Al. Săndulescu a ținut o strânsă corespondență cu numeroși prieteni, între care Vladimir Streinu, Cornelia Ștefănescu, Viorica Nișcov, Dinu Pillat, fragmente din epistolele către aceștia fiind înglobate în volumul său de memorii. Cele cinci răspunsuri primite de la cel din urmă, reproduse alăturat, mi-au fost înmânate cu puțină vreme înainte de plecarea în cea din urmă călătorie a autorului Tăbliței și condeiul. În scrisorile electronice ce glosează pe marginea acestora, Al. Săndulescu a aplicat fiecăreia o pecete personală, denumindu-le, în ordinea lor cronologică, cu câte o sintagmă sintetizatoare: Livre de poche, Primăvara, Midi, Carmel și Dojana, la sfârșitul celei din urmă declarându-se, într-o notă, „cel puțin rezervat față de «deșertăciunile» de care mă acuză D.P., umbrindu-mi cred pe nedrept profilul moral”.

În preajma datelor de naștere și de moarte ale expeditorului Dinu Pillat, cinstind memoria celor doi prieteni aflați de-acum la „masa umbrelor”, punem la dispoziția cititorilor României literare aceste pagini inedite de corespondență, axate deopotrivă pe esențe și pe efemer.

Prezentare și note de Carmen Brăgaru

[sfârșit de ianuarie 1967]

Iubite Maestre,

Îți mulțumesc călduros pentru ilustrata trimeasă la Institut (scrisoarea făgăduită în cuprinsul ei nu mi-a parvenit încă) și pentru cartea lui Wassermann(2) sosită ieri. Îmi închipui că nu te-ai trezit nici acum din euforia de a te ști la Paris, de a-ți da seama că nu visezi cu ochii deschiși. Îți împărtășesc presupusa bucurie, ca și cum aș trăi-o personal.

De aici, nu prea am să-ți comunic multe noutăți. Volumul cu scrisorile lui Duiliu Zamfirescu(3) ți-a apărut în condiții admirabile, fiind hotărât – știi cât sunt de parcimonios în critică! – cea mai spectaculoasă reușită tipografică a editurii Academiei. Cornelia(4) și George se pregătesc să te recenzeze. La „Institut”, inerție intelectuală și zel administrativ. Lucrarea mea a avut parte de o primire mult mai proastă decât a dumitale(5) și am fost pus într-o situație aproape penibilă. (Trebuie să-ți spun între altele că șeful nostru(6) pare să fie refractar la ideea antologiei de texte concepute de noi). Ședințele de la Institut nu se mai țin Sâmbăta, ci Vinerea. Avem acum disponibile două posturi de cercetător principal: unul rezervat dumitale, iar altul pe care sper să fiu promovat eu, formalitatea concursului urmând să aibă loc pe data de 28 II. Eu mi-am plasat lucrarea de plan(7) la „Viața Românească” și acum mi-am clocit în sfârșit articolul(8) despre proza lui Voiculescu pentru „Contemporanul”. Soția și Răducu(9) sunt bine, îi văd când și când și așteptăm cu toți să-ți bem întoarcerea cu plăcinte calde… Te îmbrățișez cu dor și să te ajute Dumnezeu!

Dinu

P.S. Când te întorci, te-aș mai inoportuna cu încă două cărți din „Livre de poche”: Les clefs du Royaume de Cronin și Contrepoint de Huxley. Mă achit în valută românească. Mulțumiri anticipate!

*

6 Martie [1967]

Dragă Maestre,

Îți răspund cu mare întârziere la scrisoare, pentru că am tot așteptat prilejul de a ți-o trimite prin Radu(10). Ce să-ți spun, rândurile cu primele impresii din Paris mi te-au revelat ca un epistolier încântător, care bagă laolaltă în sac și pe Odobescu și pe onorabilul Duiliu Zamfirescu… Mi-am permis indiscreția de a face ca scrisoarea dumitale să circule, socotind un act de egoism a mă delecta de unul singur, în exclusivitate, cu ea. Pasajul cu „sărutările în stradă” și „mini-jupurile”(11) a fost deosebit de gustat de tinerele noastre colege, de la Simona încolo.

Mă bucur că îți fructifici din plin șederea la Paris și că ai găsit posibilitatea de a-ți face și consultul medical mult așteptat. Croh, pe care l-am întrebat despre dumneata la întoarcerea din Paris, mi-a spus că te-a văzut o dată și că arătai foarte bine, impecabil sub raportul vestimentar, dar nu mai știa dacă cu umbrelă sau fără.

Te felicit pentru reușita la concursul de cercetător principal și îți urez acum să fii șef de secție!

Corespondența cu Duiliu Zamfirescu ți se răsfață în toate vitrinele librăriilor. M-am întâlnit cu Hăulică, care mi-a vorbit foarte elogios despre ea. Până acum, nu am văzut încă apărută nici o cronică.

Premiul de critică al Uniunii pe anul trecut l-a luat Streinu cu Versificația liberă(12). Se pare că trebuia să îl ia Marino (totul era aranjat), dar în ultimul moment, în ședința de comunicare a premiilor, a intervenit Râpeanu, izbutind să schimbe hotărârea inițială.

La Institut, nimic deosebit. Papadima tot atât de concis la luările de cuvânt și Chițimia tot atât de fluent gramatical… Noua promoție de cercetătoare, somată de Dima, a început să ia și ea cuvântul la ședințe, spre delectarea optică a maturilor.

Eu am avut prilejul să parcurg recent corespondența lui Barbu către Vianu (62 de scrisori), care este cu totul senzațională (impublicabilă din păcate, din cauza verdeții limbajului și a conținutului(13)) și care bate ca interes, la distanță, toate corespondențele de scriitori de la noi.

Încolo, în ciuda faptului că țigăncile au început să vândă ghiocei pe străzi, trebuie să-ți spun că primăvara nu a venit încă pe meleagurile noastre și că zilele sunt ca adolescenții la vârsta ingrată, luminoși, dar cu cearcăne și coșuri.

Te las cu toată afecțiunea, în așteptarea de a ne revedea la niște plăcinte pufoase și la un vin de Carmel…

Te îmbrățișez,

Dinu

*

10 Aprilie 1967

Iubite prietene,

Să nu mă înjuri că-ți scriu atât de târziu, dar am așteptat mai întâi să aflu că ți-ai sfârșit turneul turistic pe coasta de sud a Franței și că te-ai întors la Paris. Mă bucur că profiți din plin să vezi tot ceea ce se poate vedea și că ai avut curajul să te hotărăști pentru operație. Am discutat îndelung cu dr. Vlad Cunescu(14) despre cazul dumitale și l-am văzut extrem de încrezător în reușita operației. Noi ne vom ruga lui Dumnezeu să te ajute să treci cu bine hopul acestei încercări abisale și sper ca și dumneata să o faci.

La Institut, toată lumea se interesează de soarta dumitale și noul contingent femenin regretă că nu l-ai onorat și pe el cu atenția unor cărți poștale. (Frenetica psihopată erotică A.R. mi-a cerut adresa să-ți scrie și i-am dat-o cu malignitate). Dima face acum toate diligențele să mă promoveze cercetător principal, iar pe Streinu șef de secție. Cornelia (înainte de plecarea ei în Germania) și Viorica și-au susținut strălucit lucrările, revelându-și din plin talentul critic. Dacă mai zăbovești mult la Paris, ai să te trezești acolo și cu Streinu, care urmează să plece pentru organizarea congresului criticilor europeni. Se pare că a primit de la editura „Flammarion” o propunere să i se traducă Versificația modernă. În ultimul număr din „Luceafărul” (pe care are să ți-l aducă Coca(15)), se ocupă de cartea dumitale cu scrisorile lui Duiliu Zamfirescu(16). (Poți să fii mulțumit!) În același număr, a apărut și un grupaj de 7 poezii ale Monicăi(17), care s-a bucurat de un mare răsunet. În legătură cu Monica, trebuie să-ți mai spun că a încasat primii bani pe romanul(18) ei contractat la Editura Tineretului și că i s-au făcut acum propuneri la „Animafilm”…

Ca noutăți editoriale, îți anunț apariția primelor două volume de Scrieri critice (dintr-o serie de șase) de Pompiliu Constantinescu, reunind tot ceea ce a scris, inclusiv atâtea cronici nestrânse anterior din „Vremea” (despre Blecher, Emil Botta, Mircea Eliade etc.). Mi le-a procurat Coca, care sper să-mi facă acum rost și de Blaga, publicat în sfârșit într-o ediție integrală.

Articolul meu despre Voiculescu din „Contemporanul” a avut urmări fecunde, declanșând o serie de articole pe aceeași temă în toată presa literară, de la „Gazeta literară” și „Luceafărul” la „Tribuna” etc. Acum, lucrez la Ecoul „Medelenilor” în epocă(19), tot pentru „Contemporanul”, profitând de reeditarea recentă a romanului în B.P.T.

Băiatul este drăguț cum îl știi, crește văzând cu ochii și face acum o figură adorabilă de „mare magnific” din Far-West cu ceea ce i-ai trimis de la Paris.

Te îmbrățișez cu toată afecțiunea și sper să te beau cât mai curând după operație.

Dinu

*

25 Mai 1967

Iubite prietene,

Nescriindu-ți de la Paște încoace, încep prin a-ți comunica vestea bucuriei milenare: Christos a înviat! Bucurie gravă, căreia i s-a adăugat aceea a ieșirii dumitale cu bine din impasul abisal al operației prin care ți-a fost dat să treci. Te rog să mă crezi că am fost mereu cu gândul la dumneata și că m-am rugat zi de zi lui Dumnezeu să te întărească fizic și psihic. Sper că supraviețuind cum ai supraviețuit, după ce ai fost atât de acut pe muchia de cuțit a morții, ți se va fi revelat și realitatea puterii ajutorului transcendental, o dată pentru totdeauna, mai ales că sunt de părere că nici o situație limită nu ne este dată ca să rămânem după ea la fel cum am fost înainte de trăirea ei. Tot „Institutul” a participat de la distanță, cu răsuflarea tăiată de emoție, la operația dumitale și mi-am putut da bine seama cât de simpatizat ești de toți. Neștiind încă nimic, a treia zi după operație, am trecut pe la părinții dumitale, pe care i-am găsit deretecând via cu un calm deplin. Stăteam pe ghimpi să am vești despre cum ai ieșit la capăt și am aflat tocmai la sfârșitul vizitei, când tata m-a condus până la tramvai. Încă o dată, felicitări pentru cum ai făcut față la operație și felicitări în subsidiar pentru succesele valorificării dumitale ca istoric și critic literar la Paris!

Și acum, noutăți de pe la noi. Articolul dumitale cu istoria teoriei romanului în literatura noastră a fost în sfârșit programat pe numărul viitor al revistei „Institutului”(20), iar al meu a apărut integral, fără să mi se taie un cuvânt, în „Viața Românească” de pe luna aceasta(21). De asemenea, mi-a apărut neașteptat de repede (nici n-am apucat să fac corectura) articolul cu Evenimentul literar al „Medelenilor”, în „Contemporanul”. Am sfârșit capitolul despre Emil Botta(22) pentru tratat (termen de predare 1 Iunie) și mâine îl citesc în ședință la „Institut”, cu oarecari emoții. Am avut satisfacția ca grupajul de poezii al Monicăi să fi cunoscut un răsunet deosebit, s-a scris despre el în „Gazeta literară”, i s-a pus o bucată (Medievală) pe muzică, i-a consacrat Doinaș la „Radio” o emisiune de zece minute, care ne-a fost înregistrată pe bandă de magnetofon de Barbu Cioculescu.

Mi-e tare dor să ne revedem, să divagăm împreună, să bem mai departe vin de Carmel stropind o plăcintă cu brânză, cum numai mama dumitale are harul de a ști să o facă.

Te îmbrățișez cu toată afecțiunea și toate cele bune lui Coca, pe care sunt supărat că nu mi-a comunicat când a plecat, ca să fi venit și eu la gară. Toate cele dorite de la ai mei.

Dinu

*

25 Iunie 1967

Iubite prietene,

Ultima dumitale scrisoare(23) și totodată prima de la operație încoace m-a impresionat profund. Nu m-am putut abține să nu citesc cu voce tare, la sfârșitul mesii, tuturor alor mei, relatarea zguduitoare a suferințelor prin care ți-a fost dat să treci. Profilul dumitale moral mi s-a conturat mai net pe coordonatele lucidității și ale stoicismului. L-am revăzut de curând pe tata(24) și cred că resortul stoic de la el ți se trage: puteți să fiți cu adevărat mândri unul de celălalt.

Trebuie să mărturisesc însă – îți sunt prea bun prieten ca să nu fiu sincer în toate sensurile – că ultima dumitale scrisoare mi-a rezervat și unele nedumeriri, care bat în părere de rău. Astfel, nu înțeleg cum, pus într-o situație limită, ca aceea a operației prin care ai trecut, ai rămas mereu la limita condiției biologice și chiar a aceleia de intelectualitate livrescă (să mai ai memoria mobilată în chinurile supreme cu tirade din Apus de soare!), în loc de a descoperi în singurătatea suferinței și în golul premergător morții prezența esențial unică a lui Christos, în loc de a te ruga și a ajunge la concluzia că orice altceva nu este decât deșertăciune. Să ți se întâmple să învii într-un fel din morți, să ai deodată revelația „lumii soarelui” (te citez), într-un sens nou, ca nicicând înainte, și totuși să mai fii în stare să-ți creezi motive de marasm din faptul că s-a scris prea puțin despre cărțile dumitale!… Mi se pare de necrezut, că după experiența tragic abisală a operației pe inimă, mai poți să dai importanță unor lucruri ținând de futilitățile vanității, că nu ai căpătat măcar în fața absolutului morții sentimentul relativității succesului sau insuccesului literar sau de orice altă natură. Iartă-mă, dar cred că tatăl dumitale – deși mai simplu sub raportul intelectual – a ieșit din experiențe similare altfel de adâncit, în posesia unor adevăruri ultime, la care dumneata nu ai ajuns încă. Și acum să revenim – pedestru – la ceea ce te interesează în primul rând. Degeaba îl acuzi pe George de-a te fi dus cu vorba în ceea ce privește cronica sa din „Contemporanul”. El a scris-o, dar pur și simplu nu i s-a publicat. Mă mir că dumneata, care ai un vechi stagiu de activitate în presa literară, nu știi încă prin câte amânări poate să treacă un articol, până să apară într-o zi sau să nu apară deloc. În numărul 5 din „Viața Românească”, în care mi s-a publicat lucrarea de plan, Geo Șerban are o cronică(25) de ajuns de favorabilă pentru ambele dumitale cărți. (Subestimează însă pe Duiliu Zamfirescu ca epistolier, nefiind de acord nici cu dumneata și nici cu Streinu în privința valorii sale sub acest raport.)

Încolo, ce să-ți mai spun? Aproape jumătate din „Institut” este acum în străinătate: dumneata, Viorica și doamna Piru la Paris, Ilin la Varșovia… În curând, și Streinu o să-ți calce pe urme pentru vreo două luni, apoi Cornelia… Alte noutăți? Cătălina(26) a născut, Hâncu(27) se însoară cu o individă cu 15 ani mai în vârstă, care nu este rudă nici cu Homer, nici cu Platon, nici cu Aristotel, a murit Otilia Cazimir etc.

Mi-este tare dor de dumneata și chiar de n-ai să ai voie să bei la întoarcere – eu plec în concediu după 7 August – tot te vom bea din plin, într-o seară, la noi pe terasă. (Am și invitat pe Pușa(28) și pe Nelu(29), pe George și pe consoarta(30) lui în vederea acestui eveniment.)

Te îmbrățișez cu toată afecțiunea,

Dinu

____________________________

1 Profesorul Charles Dubost (1914-1991), chirurg francez celebru pentru inovațiile aduse în chirurgia cardiacă: în 1951, a fost primul din lume care a operat cu succes un anevrism al aortei abdominale, în 1955, a folosit întâia oară un „plămân-cord” artificial pentru o operație pe cord deschis, iar în 1968, a reușit, în două reprize, să facă un transplant cardiac, cel dintâi din Europa.

2 Jakob Wassermann (1873-1934), scriitor german de origine iudaică.

3 Duiliu Zamfirescu, Scrisori inedite, ediție îngrijită, cu note și studiu introductiv de Al. Săndulescu, Ed. Academiei RSR, 1967, 300 p.

4 Recenzia Corneliei Ștefănescu a apărut în „Revista de Istorie și Teorie Literară” (RITL), Tomul 16, nr. 3, 1967.

5 Vezi nota 20.

6 Directorul Al. Dima.

7 Lucrarea de plan, atât de slab receptată la Institut, se intitulează Dezbateri românești asupra romanului (de la G. Ibrăileanu la G. Călinescu) și a apărut în „Viața românească”, XX, nr. 5, mai 1967.

8 Un mare povestitor: V. Voiculescu, „Contemporanul”, XXI, nr. 10, 10 martie 1967.

9 Radu, fiul lui Al. Săndulescu.

10 Radu Niculescu (1938–1987), soțul Vioricăi Nișcov, etnolog cu o vastă formație umanistă, cercetător la „Institutul de etnografie și folclor” din București. În martie 1967 a ajuns la Paris cu o bursă la École Pratique des Hautes Études în vederea pregătirii tezei de doctorat cu A.J. Greimas. De Al. Săndulescu l-a legat o caldă prietenie.

11 „Strada îți oferă un spectacol de epocă Louis-Philippe, amestecat cu moda barurilor americane. Tinerii poartă plete sau numai perciuni, se îmbracă în redingote strânse pe corp, uneori arborează un gen de lavalieră. Fetele, în schimb, unele teribil de date naibii, își dezgolesc în permanență genunchii până foarte sus (e moda mini). La Paris, poezia străzii e sporită, poate ca nicăieri în lume, de poezia sărutului. Tinerii (și nu numai ei) se sărută în văzul lumii, cu o candoare pe care n-o suspectează și n-o discută nimeni. Pentru francezi (sau numai pentru parizieni?) sărutul nu ține de mister și cu atât mai puțin de pudoare. El e încă un mod clar, deschis și frumos de a fi al acestui popor, în atâtea privințe, admirabil.” (Al. Săndulescu, Operație pe cord deschis, p 189.)

12 Eroare corectată în scrisoarea următoare. Este vorba despre volumul intitulat Versificația modernă (EPL, 1966).

13 Ion Barbu, Scrisori către Tudor Vianu a apărut în două volume, la Ed. Minerva, în 1992, 1994.

14 Fost coleg de liceu la „Spiru Haret”, coautor, alături de Dinu Drăghici, al volumului Actualități în diagnosticul și tratamentul bolilor de inimă, Ed. Medicală, București, 1976.

15 Numele de alint al primei soții a lui Al. Săndulescu, Aglaia-Elvira (n. Buluc), economistă la Editura Minerva.

16 Vladimir Streinu, Duiliu Zamfirescu, în scrisori, „Luceafărul”, X, nr. 14, 8 aprilie 1967, pp. 1, 7. De altfel, în numărul anterior, din 1 aprilie, D. Vatamaniuc se ocupase de cartea precedentă semnată de Al. Săndulescu, volumul de studii intitulat Pagini de istorie literară, EPL, 1966.

17 Fiica lui Dinu Pillat.

18 Monica Pillat, Cei 13 și misterul, Ed. Tineretului, 1968.

19 Articolul a apărut cu titlul Evenimentul literar al „Medelenilor”, în „Contemporanul”, XXI, nr. 18, 5 mai 1967.

20 Al. Săndulescu, Puncte de vedere teoretice românești asupra romanului, RITL, Tomul 16, nr. 3, 1967.

21 Vezi nota 7.

22 Cu titlul Emil Botta. Scriitori români în perspectiva universală, textul a apărut și în revista „Secolul 20”, nr. 3, martie 1968.

23 Trimisă din clinica de chirurgie cardiacă a spitalului Broussais, la 17 iunie 1967, este reprodusă parțial, probabil după o ciornă, în Operație pe cord deschis, pp. 219-220: „[…] Realmente, am trăit câteva zile și câteva nopți după operație suplicii tantalice, adunând suferința cu deplină luciditate, luptându-mă cu ea până la istovirea puterilor, care se regenerau însă de fiecare dată, pentru a relua încleștarea de la capăt. Eram o rană de sus până jos, redus la o piesă din marele angrenaj (intubație, drene, sonde etc.) la care mă aflam conectat. Dar o piesă care gândea («un roseau pensante»), care urmărea fiecare mișcare, care măsura fiecare secundă, vai, cu alte dimensiuni decât cele obișnuite. Eram atacat din direcții multiple. Curând, am început să sughit. Imaginează-ți mii, zeci de mii de sughițuri, care nu mi-au dat pace trei zile și trei nopți, fără contenire. Și, cu fiecare sughiț, o nouă durere în proaspăta rană, cu țesuturi fragede, încă sângerânde. Noaptea mă zvârcoleam în fel și chip, căutând, implorând câteva minute de odihnă. Zorii se arătau la fereastră și eu sughițam întruna, cu ochii nedormiți, osteniți, suferinzi. Într-o noapte, mi se făcuse o injecție calmantă, am zis Tatăl nostru și atunci am avut o scurtă convorbire cu D-ta. Ți-am spus doar câteva cuvinte. După aceea, am intrat într-o halucinație care s-a repetat de câteva ori. Mă credeam într-un câmp de război, grav rănit, și auzeam foarte clar cum chirurgul le cerea secundarilor și asistentelor tampoane, feșe, drene, antiseptice.”

24 Anton Săndulescu, învățător, la un moment dat chiar director de școală, în satul Pleșești din Râmnicu Sărat, a fost arestat în februarie 1951 și condamnat în toamna aceluiași an la 25 de ani de muncă silnică. După 12 ani și jumătate de detenție, fusese eliberat la 6 iunie 1964.

25 Geo Șerban, la rubrica intitulată „Cărți noi”: Al. Săndulescu: Pagini de istorie literară; Duiliu Zamfirescu: Scrisori inedite, „Viața românească”, XX, nr. 5, mai 1967.

26 Cătălina Velculescu, colegă de institut, specialistă în literatura română veche.

27 Radu Hâncu, coleg de institut, caracterizat de Nicolae Balotă în Caietul albastru, drept „latinist, elenist, cel mai intelectual” din grupul fiilor spirituali sau apropiaților fideli ai Monseniorului Ghika.

28 Eugenia Oprescu, colegă de institut, specialistă în domeniul literaturii comparate (relații hispano-române).

29 Ion Oprescu (1932–2008), soțul Eugeniei Oprescu, cercetător științific în cadrul Centrului de Antropologie al Academiei Române.