La 28 de ani ai noștri
La 28 de ani ai noștri eu aveam abia șapte
Și acul realității îmi înțepa proaspătul sânge al imaginației.
Toată nemulțumirea, rostită numai în șoaptă,
Era că nu pot descalifica viitorul (cuvinte ca mâine sau moarte).
În lumea mea, un punct cu valoare genitivală,
vorbeam o limbă dezintegrată ca firele spintecate
ale pânzelor de păianjen sugându-și tăcerea.
(Ar trebui scris pe undeva în legile gramaticii
că imperfectul la imperfect trage,
că gerunziul nici n-ar mai trebui folosit)
Că azi, la cei 28 de ani ai mei și 51 ai mamei,
Sângele vrea să pară sportiv
(cu trening albastru, cu glugă. Nu râde!)
Da, da. Și sportul cuvintelor lasă urme.
Nu vom mai fi
Ne vom urâți și ne vom omorî și vom fi din ce în ce mai proști.
Nu vom mai fi niciodată oameni.
Ca să scriu trebuie să învăț noua limbă, dar
siguranța nu e punctul meu forte. Și mai bine să scrie alții pe limba cea „vechie“.
Astăzi, 3 februarie, zi anormală, de primăvară, regretăm dispariția lui Geo Bogza.
Îl așteptăm pe Mesia care să ne traducă vorbele din cratița fără utilitate, să ne arăte cum se izbesc cuvintele de pereții vasului, ce e în pat, ce e sub pat (în afară de praf), mirosul misterului (o podea găurită?).
Să ne spună cum e întunericul, moartea…
Dinăuntru, nu din afară!
Ssst! Tocmai ce trece regește Mesia. Se oprește, rotește capul ca bufnița.
Trage oala cu ciocul puternic în formă de C și penele-i negre strălucesc
în otrava lor dulce. Este el însuși o pasăre prea nobilă
pentru oameni, prea înțeleaptă, prea grasă.
Oamenii sunt spectatori și am mai scris eu odată, când eram mai mică, un text
despre oameni și degete, dar nu-l mai am și-aș fi curioasă și m-aș amuza.
Ne vom urâți și ne vom omorî și vom fi din ce în ce mai proști.
Nu vom mai fi niciodată…
Punct și de la capăt
Sunt plină până la gât de noroiul întrebării „ce mai faci?“!
Draci!
Eu duc o viață perfectă.
Adică perfect ratată.
Îmi iau supradoza de virtual.
Laserul lovește din nou în pureci și-n pui de gheparzi.
Diagnoză, radio, gama.
Mulți antreprenori și lifestyle, bloguri culinare, vegan!
Deșeuri cosmice și terapii cu animale.
Porc vietnamez îmbrăcat în rochie roz.
Excesul de atenție dăunează grav sănătății.
Îmi țiuie urechile. Mă dor ochii.
De ce nu scrie despre asta nicăieri?
Pe televizoare, pe hârtiile cu legi în vigoare?
Mi-e așa o poftă de eșec,
De vânt de Paris, de cântec de cintezoi!
Mă uimește prezența mea aici, în jocul ăsta infect
„Ghici cine e mai kitsch!“
Iuliana Miu este laureată a Premiului
„Literatura pentru tineri“ de la Neptun, ediția 2019, 13-15 septembrie