Un metru pentru scrierile literare

Așezându-mă într-o dispoziție confesivă, fac un mic exercițiu de sinceritate și recunosc public că în copilărie mai ales, ludic și naiv, eram încântat de un joc pe care-l practicam cu asiduitate, un joc care s-ar putea numi Ce-ar fi, cum ar fi, dacă… Da, îmi închipuiam cum s-ar schimba viața fiecăruia dintre noi și lumea însăși, dacă… Dacă, de pildă, omul ar fi fost întocmit altfel. Cum anume? Să aibă al treilea ochi în ceafă și să vadă ce se petrece în spatele său (nu zic pe la spate!…). Sau dacă, o, da, asta îmi doream cel mai mult, ar avea aripi ca vrăbiile, ca vulturii și albinele, și s-ar putea ridica în văzduh, ar putea pluti și ar zbura în înaltul cerului. Sau dacă ar avea, în loc de una, două inimi, iar când ar fi ostenită prima și s-ar opri răpusă, ar intra în funcție cealaltă și totul ar merge mai departe. Si, ceea ce probabil nu dă bine în evaluarea mea, asemenea vise de… biologie contrafactuală, de lume preschimbată utopic am avut nu numai în primii ani inocenți, ci și după aceea, tot timpul, până astăzi.

Și am fost și încurajat să gândesc astfel, căci asemenea transformări de necrezut s-au dovedit, se dovedesc posibile. Și prin felul cum robotica ne modifică însăși structura corporală, fizică (a se vedea transumanismul), dar și strict prin cuceririle tehnologice uluitoare, de neimaginat altădată, prin inteligența artificială prezentă în universul nostru: putem comunica instantaneu, verbal și vizual, cu oricine, din orice colț al pământului, avem toți telefoane care sunt de fapt un fel de creier extins al nostru, instrument multifuncțional capabil să îndeplinească o sumedenie de roluri subtile, de la aparat de filmat până la dicționar și ne oferă date despre vreme, despre relief, despre propria stare de sănătate etc., etc.

În aceste condiții, nu e poate de nesperat ca, într-o bună zi, să se împlinească și o uriașă dorință secretă a mea pe care o expun aici: așa cum s-au realizat softuri de calculator performante în cele mai neașteptate domenii (de exemplu, se scot la iveală plagiatele din diverse lucrări) și așa cum se poate măsura cu exactitate lungimea cu metrul și milimetrul, greutatea cu gramul și kilogramul, viteza cu secunda și ora, eu năzuiesc, năzuiesc oricât de caraghios aș părea, să se descopere cândva o metodă, o unitate de măsură și un aparat prin care să se cântărească talentul unui autor, valoarea unei scrieri literare. Cât aur și cât steril conține o carte sau alta.

Ce bine ar fi, dacă s-ar realiza una ca asta, dacă s-ar inventa metrul pentru scrierile noastre. Atunci, literatura n-ar mai umbla ca astăzi cu capul spart. S-ar termina cu contestările, cu scandalurile, cu gloata de veleitari și de impostori care defilează fuduli, și se cred ce nu sunt, și îi împroașcă cu noroi pe cei într-adevăr înzestrați. Atunci, fiecare și-ar cunoaște lungul nasului. Și fiecare și-ar avea locul, căsuța din care n-ar mai ieși după bunul plac, tulburând apele, amestecând zăpăcitor grâul cu neghina.

Da, sper să se găsească unitatea de măsură pentru creațiile literare, deși nu sunt deloc străin de ideea că tocmai acesta e farmecul literaturii: ea reprezintă triumful subiectivității, este teritoriul vagului, al inefabilului, al necuantificabilului, un loc unde diferențele de gust și de apreciere sunt pe deplin acceptate și fac regula. (G.C.)