Scrie Andrea H. Hedeș, cu îndreptățire, în editorialul său din NEUMA: „Revistele literare sunt chemate să fie un for, un spațiu curat, elegant al reperelor, al decenței, o alternativă la spațiul public, toxic și agresiv. Un bastion de cultură și limbă română. O rețea prin care se poate disemina informația de valoare, oficială, dacă vreți, privind lumea literară. Ele sunt cele care, trecutul ne-o arată, au făcut istorie și nu doar istorie literară. Contribuția lor, prin intelectualii de seamă ai acestui neam, a fost una esențială, a forjat o națiune, o țară. Trebuie să ne luăm în serios și să înțelegem că fiecare, la locul nostru, aici și acum, ne aducem contribuția la un viitor mai bun. În aceste condiții, o listă canonică este un demers salutar, o necesitate în spațiul nu doar literar, ci în spațiul public și, mai cu seamă, al învățământului: o revizitare, o reașezare, o upgradare, după caz. Reverberațiile, discuțiile, de cele mai multe ori fertile, stârnite de acest demers arată interesul suscitat și faptul că avem o lume literară vie. Dar, poate înainte de toate, este un demers esențial pentru învățământ, pentru ceea ce înseamnă programa de limba și literatura română, un demers venit la momentul cel bun, căci parcă mai mult ca niciodată școala, programa școlară, literatura cu care se întâlnesc elevii pe băncile școlii au nevoie de o reformă.“ Iar Gheorghe Grigurcu, invitatul special al revistei, mărturisește: „Ești dispus uneori a face în prezentele însemnări caracterizarea, nu totdeauna foarte favorabilă, a unor oameni pe care i-ai cunoscut de-a lungul vieții. În fața câtorva, însă, condeiul ezită. Decepția se acutizează devenind repulsie. Înveninarea râncedă de care au dat dovadă taie pofta expresiei. Ce rost ar mai avea să te ocupi de A.C., P.G., S.V., M.B.? Îi lași în nișa umbroasă a memoriei cum într-o debara cu obiecte ieșite din uz.“ Răspunzând la ancheta revistei, Ion Cocora notează: „Ce-mi propun să citesc? Îmi doresc teribil să am timp și putere să recitesc Dostoievski și Faulkner. Cu Frații Karamazov aș bifa a cincea lectură integrală. Ce lectură dumnezeiască ar fi! Sunt ispitit, de asemenea, să recitesc măcar unele din romanele scrise de scriitori români (Preda, Buzura, Sorin Titel, Breban, D.R. Popescu etc.) în a doua jumătate a secolului XX. Sunt foarte curios să văd cum se situează ele raportate la ceea ce se scrie în prezent. Dacă își mai găsesc locul în raftul de aur al literaturii române. Dar sunt sigur că un astfel de proiect e sortit să rămână mai mult utopie decât să devină realitate. Căci timpul e din cale afară de grăbit. Abia dacă îmi lasă răgaz să respir.“ În fine, Horia Gârbea afirmă despre Cartea numerilor, romanul Florinei Ilis considerat de publicația clujeană un eveniment literar: „Poveștile din roman sunt în mare măsură autonome și variate, într-un Neam se întâmplă de toate, de la paricide la bătăi și de la trădări la nașteri în public. Pentru toate acestea, naratoarea are un ton egal, precis, neutru. Vorbirea personajelor este redată cu vorbele și tonul lor, ca și cum ar fi fost înregistrată pe un dispozitiv specializat. De altfel, impresia generală este de film documentar în care avem imagini și sunete captate în direct și comentariu din off. (…) Florina Ilis are o capacitate aparte de a sesiza și mai ales de a povesti, de a intra în detaliile unor existențe mici, fără prejudecata că ar fi neînsemnate. Cartea numerilor, mai mult decât volumele anterioare, aparent mai spectaculoase, e un roman valoros și destinat rezistenței la eroziunea timpului.“ Toate aceste texte sunt reproduse din Neuma nr. 7-8, 2019, o revistă bună, echilibrată, de la un capăt la altul.