Florile de portocal – sau nostalgia unei regine

Despre regina Maria s-a scris mult și, probabil, că se va mai scrie în continuare, pentru că este unul dintre acele chipuri ale României – ea însăși a afirmat că a dat României un chip, o față, atunci când s-a vorbit despre reîntregirea ei – inepuizabil prin complexitatea pe care a revelat-o. Laborioasa muncă de editare a memoriilor sale (încă în curs), publicațiile referitoare la aspecte legate de implicarea sa în Primul Război Mondial, în actul Unirii, Conferința de Pace, în operele de binefacere sau în construcțiile de la Mamaia sau Balcic în care și-a lăsat amprenta, sunt doar câteva dintre aspectele asupra cărora s-au aplecat cu minuțiozitate cercetătorii români. Rămân de redat publicului multe alte fațete ale acestei regine cu o inimă mare, iar volumul istoricului Mihaela Simina ne-o înfățișează în ipostaza sa de eseistă, de memorialistă plină de nostalgie a unui trecut început cândva, într-o altă epocă, în fascinanta cameră a bunicii sale, regina Victoria. „Era un farmec deosebit în camera bunicii. Mirosea nespus de dulce a flori de portocal.”

Volumul de față, Flori de portocal – un album cu text și fotografii realizat în condiții grafice excelente – reprezintă o selecție inspirată din amintirile reginei Maria, având ca surse studii, manuscrise publicate și inedite semnate de regină, precum și lucrarea sa, Povestea vieții mele. Este mai degrabă o carte de stare, de popularizare a unei figuri istorice, un decupaj (previzibil dată fiind intenția autoarei menționată în Introducere) menit să aducă în atenție fațetele personalității acesteia ca într-un caleidoscop. Structurând tematic materialul – timpul, copilăria, căsătoria, copiii, războiul, fericirea, încrederea, scrisul etc. – Mihaela Simina ne conferă șansa de a ne întâlni pe parcursul paginilor cu prințesa romantică, cu regina războinică sau femeia fermecătoare care a fost regina Maria, dar și cu mama devotată, diplomatul, artista, mondena și curajoasa regină de pe front. Pentru cine este familiarizat cu scrierile reginei – „Nu sunt o predicatoare, nici o moralistă sau vreo mare gânditoare. Dar am trăit și am învățat, m-am temut și am sperat.(…) Dar pe măsură ce am crescut, am devenit mai fericită, nu pentru că am mai multe motive de fericire astăzi decât aveam în tinerețe, ci pentru că am învățat să mă bucur de fiecare particulă de fericire, să mi-o însușesc fără a mă mai agăța de o fericire imaginată” – volumul nu presupune nimic surprinzător, însă felul în care materialul este structurat și alegerea frazelor din multele surse arhivistice (unele inedite la momentul publicării), se cuvin a fi apreciate cu atât mai mult cu cât a investiga în fonduri de arhive e întotdeauna un gest laborios.

Dincolo de valoarea literară a scrierilor sale, frazele reginei sunt purtătoarele unor mesaje și simboluri influențate de mentalitatea, cutumele și protocolul unui secol în care aceasta a crescut. Mai mult decât atât, aceasta scrie de pe poziții de prințesă sau de regină, prin urmare orice gest literar pe care îl face are în spatele său ierarhia de la care se revendică, care presupune la rândul său o anumită suveranitate implicită. Ea nu este o simplă scriitoare/eseistă, este o regină care scrie, conștientă fiind – ca de altfel și în memoriile sale – că rândurile lăsate vor fi citite de posteritate. Firește, trebuie avut în vedere de către cititor că referințele sunt dintr-un unghi înalt și dintr-o epocă diferită, însă multe dintre reflecțiile sale își păstrează validitatea în timp cu atât mai mult cu cât este bine-cunoscut faptul că, deși englezoaică la origini, regina Maria a fost o „româncă adevărată” în multe privințe.

Ineditul volumului editat de Mihaela Simina rezidă tocmai în această selecție din paginile reginei și, deși nimic nu este bulversant, surprinzător sau neanticipativ în scrisul ei și în memoriile pe care ni le-a lăsat, aceasta nu încetează să fascineze prin generozitate și prin tot ceea ce a lăsat posterității. „Am învățat că este mai binecuvântător să oferi decât să primești. Nu mai pot concepe o fericire doar pentru mine.” Este volumul unui istoric fascinat de personalitatea reginei, care decupează acele părți și reflecții menite a completa un tablou luminos al celei ce a dat cândva „chipul cel bun al României” și care, departe de a fi o carte analitică sau critică (intenția în sine pledează pentru calofilie și omagiu), se inserează în galeria mare a lucrărilor de laudatio publicate în memoria reginei Maria.