despre tine
așa se rostogolesc toate
peste pielea noastră
un asfințit mirosind a vanilie și a timp
mâinile tale sunt din ce în ce mai frumoase
din ce în ce mai lungi
locuri din care fugi întotdeauna îmbrăcată
în visele mele cele mai frumoase
de azi o să mă schimb
mâinile mele vor fi din ce în ce mai puternice
din ce în ce mai blânde
pielea mea miroase încă a copil
de aici până foarte departe nu poate să mai fie mult
la fel respiri și la fel iubești
cântecele se rup în bucăți
tot ce este aproape bem din același pahar
așa ne mântuim
până acum toate se amestecă.
carnaval exterior
nimeni nu dansează,
brațele sunt întinse pe lângă corp,
noi suntem formați din două lumi,
lumea noastră exterioară
respiră prin pielea noastră,
urmele articulează
senzațiile de cald sau de frig,
de ură sau de iubire,
spațiile se dilată
și corpurile freamătă,
se opresc din orice mișcare.
ochii sunt singurul câmp de luptă,
ca un oraș abandonat
în care războaiele nu se termină niciodată
ca o cetate
prin zidurile căreia nu iese nimeni niciodată,
ne putem recunoaște după gesturi,
de aici,
nimeni nu vede, nimeni nu uită,
ți-am spus!
totul fără limită, totul fără timp,
nu este nevoie să atingi ceva,
trebuie doar să respiri adânc, foarte adânc,
nu ai timp să mergi pe bâjbâite,
trebuie doar să crezi.
aceasta este libertatea,
respiră prin toți porii,
timpul meu se întinde ca pielea
uneori uniform, alteori prin riduri
univers care se deteriorează
constant,
dar viața noastră este acum
și toate se închid
în ochii ei.
carnaval interior
sub carnea ta,
sunt oase albe,
fiecare dintre ele
are personalitate distinctă,
are povestea lui,
suferința și eliberarea sa,
câmpuri uriașe de oameni
care au în interiorul lor
o inimă care bate cu intensitate
fiecare ritm, fiecare măsură,
în tine,
nu se face niciodată noapte,
și, cu toate acestea,
tot carnavalul citadin are răbdare.
oasele tale
sunt structuri de rezistență ale clădirilor mari
în sticla lor,
soarele lovește cu viteză,
taie carnea brutal, dar sincer,
iar sângele
este întotdeauna un câmp uriaș cu maci.
Trecerea timpului interior
Transformă fiecare sentiment într- un glonț,
La fel de precis ca forma ochilor,
La fel de intens ca fiecare privire.
În tine se nasc și mor toate femeile.
bătălii peste bătălii,
morți peste morți
între pereții tăi interiori
se duc lupte serioase,
armate uriașe
nasc sulițe și arcuri
în punctul cel mai sensibil,
ai voie să strigi,
ai voie să te revolți,
ai voie să mori frumos,
între zbaterile tale,
orașul trăiește, respiră, iubește,
tu ești ca un punct de control
ca o umbră a tuturor
exiști
iar siguranța ta
este ca o noapte prin care bâjbâi,
ca un orb care își caută cuvintele pe jos
acum este despre tine, femeie,
despre pielea ta întinsă
ca un sens al tuturor lucrurilor,
doar tu ești vie,
lumea din jurul tău
este un cub transparent,
iluziile respiră doar prin tine,
acum ne naștem,
acum trăim,
mâine murim singuri.