Întinde o ultimă vorbă până la mine
arunc-o ca pe un colț de pâine la câinele din grădină
sau ca un pește sugrumat în acul undiței
bea tată de te satură avem destul vin stătut în butoi
pe cerul gurii tale locuiesc de câțiva ani toate culorile lumii
murdărește-ți dinții stricați încă o dată, o să te șterg eu la gură pe urmă
cere o învoire acolo la tine, ia-l și pe nichita dacă se poate în buzunarele
tale cusute de mama. zi-i că-l roagă poeții să bea și cu ei o dată
cucuvelele chicotesc prin salcâmi
te-or durea toate oasele tată, bea de te satură
proaste mai sînt curelele pe care le cumpărai din piață
aveți pantofar acolo sau cine te încalță
la voi pâinea-i tot albă?
nu ți-ai luat ochelarii cu tine, nu știu
cum îl mai citești pe amicul tău mihai eminescu
eu îți mai citesc din când în când pe la pat dar
nu sînt sigură că mă mai asculți
oi fi obosit odată cu calul tău, tată
am avut o recoltă bogată
via de la marginea satului neprășită și lovită de bruma lui marte
a rodit pentru tine
mai ți-e frică de ziua de mâine?
că poate cade cerul peste noi sau ne înghite pământul
sau ne strivesc
păcatele în somn.
tu n-ai ziua de mâine și nici pe cea de ieri
mereu azi ca nichita
iată deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune
așa că bea tată de te satură să nu te mai îneci a doua oară
și să mori.