Am citit pe site-ul ziare.com că în Serbia s-a inaugurat un tronson lung de 62,7 kilometri din autostrada „Milos cel Mare“ care leagă orașele Obrenovac și Ljig și care face parte din rețeaua trans-europeană de autostrăzi menită să conecteze orașele Gdansk cu Atena și Istanbul cu Bar. La inaugurare, președintele Serbiei preciza că autostrada, vitală pentru dezvoltarea țării sale, a fost construită de firme din China. E o știre care ne arată că lumea nu stă pe loc: se mișcă, fac eforturi, caută și găsesc soluții pentru progresul lor chiar și acele state care, din motive istorice ori de situație politică, sunt clar defavorizate. În acest sens, cineva care, călătorind cu mașina spre Muntenegru de pildă, are spiritul aventurii și al riscului și alege traseul prin Kosovo și Albania, va constata la fața locului că imaginea lui de-acasă despre aceste regiuni e contrazisă de starea de fapt: peste tot prin Kosovo (țară devastată de război, nu-i așa?) va fi surprins de semnele modernizării, de la clădiri noi, de bun-gust, fie ele instituții publice, construcții industriale sau locuințe, până la autostrada nou-nouță care leagă statul acesta de Albania. De altfel și în Albania, pe care o știam campioana subdezvoltării în comunism, găsim o autostradă impecabilă, solidă, croindu-și calea prin munți. Cât despre Muntenegru, ce să mai spunem? Podgorița se înnoiește la tot pasul, Budva e de o frumusețe impresionantă, cu un turism de înaltă clasă, cu hoteluri și ansambluri rezidențiale recent apărute ce amintesc de Monte Carlo, iar șoselele sunt bune deși, din pricina reliefului muntos extrem de dificil, au fost săpate-n stâncă, la înălțimi amețitoare. (Oricum, în acest moment, tot muncitorii chinezi le construiesc și muntenegrenilor o autostradă ce se anunță a fi absolut spectaculoasă). Iar toate astea se întâmplă în state emergente, cumva marginale, oricum fără avantajul imens al apartenenței la NATO și la Uniunea Europeană. Și totuși, aceste state reușesc, iar noi – nu! Comparația cu țara noastră se impune de la sine și în mod evident ne pune într-o situație stânjenitoare. Suntem întrecuți și de cei din afara pistei, nu doar de competitorii reali. Avem o încetineală și un dar de a ne împotmoli care sunt de neînțeles. Dacă o ținem tot așa, vom ajunge o pată albă pe harta continentului, de evitat, fără o rețea rutieră civilizată, cu o cale ferată hârbuită, cu o rețea aeriană care nici ea nu ține pasul cu vremurile. Și o să ni se potrivească iar vechea formulă Hic sunt leones.