Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon. Excepțional rezultat! Aceste rânduri nu-și propun nicidecum să fie o cronică sportivă, încălcând teritoriul deținut de titularul rubricii de specialitate. Motivația acestei note este alta, una simplu de formulat și de comunicat: performanța obținută de jucătoarea română de tenis se dovedește a fi uriașă/ istorică/ absolută/ supremă (aici avem unul dintre cazurile rarisime când orice superlativ are acoperire, e la locul lui!) și de aceea e normal să fie consemnată, recunoscută ca atare de noi toți, chiar și într-o revistă literară, într-un modest ochi magic. Mărturisindu-și emoția în fața acestui succes, Cronicarul nu poate să nu observe entuziasmul pe care isprava Simonei Halep îl stârnește în rândul românilor. Și, totodată, nu poate să nu se întrebe imediat, căutând un răspuns, de ce se întâmplă așa? Nu este greu să ne dăm seama: există o teribilă așteptare la acest popor, care, în atâtea și atâtea încercări prin care a trecut, a avut parte de decepții, de înfrângeri, de eșuări. Avem nevoie de situații în care să demonstrăm că suntem capabili să schimbăm semnul existenței noastre, din minus în plus, că suntem capabili de victorii, de preeminență în întrecerile cu alții. Iar momentele când le obținem incontestabil, cum e acesta, al triumfului Simonei Halep la Wimbledon, au o valoare de răspântie pentru noi toți: căci asemenea fapte exemplare realizate de un singur om au darul să creeze și să ne inducă tuturor, iată, o energie sufletească de o intensitate incomparabilă, prin care ființa noastră colectivă își poate găsi un sens nou, mai înalt.