Criza politicului e universală. Peste tot, oamenii politici au reuşit să înlocuiască nevoile comunitare cu scopuri personale sau de grup. «Omul de stat» e, în tot mai mare măsură, «om de partid», adică un personaj gata să înlocuiască logica cu retorica şi decizia pragmatică, funcţională, cu gesticulaţia rentabilă. Ceea ce se petrece e o reconfigurare a insomniilor: în loc să aibă nopţi albe din cauza găurilor din asfalt, politicianul are nopţi albe din cauza listelor electorale şi a moţiunilor de cenzură. Iar cetăţeanul de rînd, devenit simplu alegător, iese din joc, ca o anexă statistică. Degeaba vrea el soluţii, înlesniri, eficienţă. Adică niţică «politică». I se livrează doar discursuri şi chermeze.“, notează Andrei Pleșu, în cel mai recent editorial pe care îl publică în revista Dilema Veche. E nevoie, își continuă argumentul reputatul eseist, de o nouă politică sau de o altfel de politică; mai precis, e nevoie de o „recuperare a temeiurilor aurorale ale politicului“. Sau, în alte cuvinte: „Havel spune undeva, în Puterea celor fără de putere, că mai importantă decît revenirea la mecanismele de rutină ale democraţiei occidentale este o reînnoită focalizare a politicului asupra oamenilor reali. Dacă n-ar veni de la Havel, o asemenea idee ne-ar speria. Ce e, totuşi, tranziţia, dacă nu o întoarcere la democraţie? Ei bine, tranziţia noastră a obţinut, deocamdată, cu totul altceva: tapaj politic fără cetăţeni, cu alte cuvinte, democraţie fără demos.“
Am ținut să semnalăm într-o revistă de cultură acest text în care este vorba despre politică – și totodată, să invităm la lectura integrală a lui în Dilema Veche – pentru că, în mod explicit, în considerațiile lui Andrei Pleșu nu este vorba despre politică în sens restrâns, meschin; e vorba, în fond, de o perspectivă culturală, generoasă, una de mult bun-simț cu privire la politică și la politic.