Un senator de Iași, pe post de coadă de sirenă, sirenă trasă de un Vasile Roaită al literaturii române pentru a anunța jandarmii că sunt intenții grave în breaslă, moare de grija banului public, ban din care acesta trăiește pe deplin și s-a folosit cu asupra de măsură dimpreună cu comilitonii lui în organizarea unor mari festivaluri internaționale. Marea lui grijă din această vară este regulamentul de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, decernat la Botoșani din 1991, pe când el aduna găinile în raiul din jurul gării locale și habar nu avea ce e poezia. Invocă legi și cauze majore, solicită acte, cere să fie ascultate ordinele lui de către cei care de aproape trei decenii au dus greul în impunerea acestei instituții naționale, cum este premiul acordat la Botoșani. Spune cu autoritate severă ce trebuie să facă un Consiliu Local, o Primărie, ce trebuie să facă o fundație, al cărei membru nu este, așa cum nu este nici contribuabil local, ci doar o pârghie de trafic de influență în mass-media locală, bazându-se, probabil, pe marea lui experiență în domeniu. Și asta o face de la biroul lui senatorial din Iași, birou ce funcționează pe bani publici, cu o menire expresă, stabilită de lege, birou pe care-l folosește ca instrument propriu în astfel de atitudini: atacă Uniunea Scriitorilor din România, cerând tot felul de lucruri, pe care le poate găsi la vedere pe site-ul acesteia, invocă tot felul de aberații, presupuneri cum că aceasta ar cheltui bani publici în mod ilegal, silește instituții locale, cum sunt Primăria și Consiliul Local Botoșani, să introducă toate născocirile lui (și ale comilitonilor lui), pasămite „legale”, în regulamentul unui ONG local, imixtiuni ce țin de uzurpare și alte încălcări de lege, folosindu-se pentru aceasta de angajații biroului senatorial pe care-l are, conform legii, evident, la Iași, angajați plătiți din bani publici pentru anumite chestiuni strict prevăzute de legile în vigoare, nu pentru a interveni în altă parte decât în circumscripția din Iași, care l-a ales senator. Și, culmea, intervențiile lui, cu invocările de rigoare, legi ale României, alte legi nescrise și idei mirobolante sunt luate în serios de instituțiile cărora li se adresează, fără să i se pună întrebarea „ce-l mână pe el în luptă” cu atâta aplomb, de ce moare el de grija altuia și nu se ocupă de ceea ce le-a promis el celor care l-au ales. Și asta îi dă un avânt și o mare încredere în autoritatea sa. De altfel, ultimul raport al senatorului, trimis spre lume de biroul lui senatorial, este plin de mari inițiative și realizări!
Aș dori să-i aduc la cunoștință domnului senator de Iași, din partea unui partid care-și propune în statutul său și în doctrina sa politică să salveze România pe căi normale și nu abuzive, că acest premiu de la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, și nu Premiul „Mihai Eminescu”, cum menționează domnia sa în dese rânduri în propunerile de modificare a regulamentului, inițiat de mine în 1990 și acceptat de Primăria Botoșani prin Decizia nr. 100 din mai 1991, până la ediția a XX-a s-a autofinanțat, prin donații, sponsorizări, prin proiecte, prin contribuții ale Uniunii Scriitorilor din România, iar parteneriatul cu Primăria Botoșani a fost unul de autoritate locală, care asigura instituționalitatea premiului, oferind, evident, o serie de cheltuieli de organizare. Abia după ediția a XX-a, Primăria și Consiliul Local Botoșani au preluat, prin buget alocat, parte din cheltuielile de organizare și derulare a acestui eveniment cultural de importanță națională, în parteneriat cu Fundația Culturală „Hyperion-caiete botoșănene” Botoșani și Uniunea Scriitorilor din România. Pe când ne autofinanțam, nu l-am văzut pe domnul senator de Iași să sară în ajutor, măcar cu vreo idee, nu mai zic cu fonduri, iar acum este plin de griji și idei, pe care și le pune în practică folosindu-se de banii publici destinați altor probleme ale electoratului care l-a propulsat în Parlament. Alegătorii botoșăneni nu-i recunosc influența și se întreabă mirați ce rol are acesta și ale cui interese le reprezintă cu atâta ardoare.
Și aș vrea să-i mai spun domnului senator de Iași că banii cheltuiți de-a lungul celor XXVIII de ediții pentru organizarea și desfășurarea acestui premiu, în totalul lor, nu reprezintă niciun sfert din cât a fost bugetul alocat domniei sale pentru organizarea unei singure ediții a unui festival internațional de literatură. Și toți acești bani, cheltuiți pentru acest premiu, au fost justificați, an de an, până la ultimul bănuț, fără a ni se fi imputat vreodată ceva în acest sens, fără a ieși prost la controalele de peste ani, pe când, ceea ce toată lumea știe deja, în cazul banilor cheltuiți de domnia sa pentru acea ediție a festivalului internațional de literatură, lucrurile nu stau deloc bine și timpul scadenței se apropie. E bine să se îngrijească de aceste aspecte și doar de ceea ce le-a promis alegătorilor din Iași atunci când a fost trimis în Parlamentul României. De Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia ne ocupăm noi, botoșănenii și partenerii noștri tradiționali, care ne-au fost alături și au suportat, în ultima vreme, toate injuriile aduse de echipa de „justițiari” din care și domnia sa face parte.
În rest, pe noi chiar nu ne mai interesează grijile de peste an ale domnului senator, care, rezolvându-și problemele în circumscripția lui electorală, sare gardul să dea o mână de ajutor și vecinilor aflați, pasămite, în impas. Grijă mare care ucide, domnule, așa cum ucide drumul lung un câine care aleargă fără niciun rost.