Gerard din Cenad și cuptorul lui Nabucodonosor

Toropit de arșița verii din Banat, în secolul al XI-lea, abatele benedictin Gerard a scris un comentariu la versetele cărții profetului Daniel care narau martiriul într-un cuptor de foc a trei tineri evrei, sub împăratul Nabucodonosor. Vara Cenadului îi seamănă venețianului Gerard cu cuptorul tinerilor, iar opera lui are la bază trei autori, dintre care un monah care întreabă, un altul care răspunde și el însuși, asemenea unei balanțe (libra), cel care deliberează între cei doi. Procedeul, cunoscut încă de la Viața Sfântului Martin, pare să fie unul instaurat în practica școlară în epoca lui Gerard: așa se naște una dintre operele singulare, stranii, care nu a făcut școală ulterioară, ci a rămas ca una dintre bijuteriile necunoscute ale literaturii latine a secolului al XI-lea: Deliberarea asupra imnului celor trei tineri. După descoperirea lui la Freising de către episcopul Batthyany în secolul al XVIII-lea și publicarea lui, după ediția din Corpus christianorum și două prime traduceri (una în maghiară și alta în română – cea din urmă doar fragmentară, în 1984), textul acesta are parte de o reeditare, cu un text latin revizuit, cu noi surse stabilite în Augustin, Ieronim, pe lângă cele cunoscute din Isidor, Beda și alții, în colecția „Biblioteca Medievală” a Editurii Polirom, în traducerea lui Marius Ivașcu și cu comentariile lui Claudiu Mesaroș.

Multe din procedeele tratatului ni-l trădează pe Gerard ca pe un autor de primă mână al generației intelectuale benedictine a secolului al XI-lea: vocabularul lui, întrebările lui, adversarii lui aparțin deopotrivă lui Anselm din Canterbury, Othlon de Emmeraman, Lanfrancus de Pavia sau Petrus Damianus. De fapt, el face parte, prin educația și originea lui, dintr-un fenomen de iradiere benedictină italiană spre nordul și marginile Europei: dacă Anselm scrie pe coastele Normandiei, la Bec, un celebru tratat în care face ca acies mentis să fie spulberat de ratio fidei, aceiași termeni luptă în arșița Banatului, sub scrisul lui Gerard, să își convingă cititorul de valoarea unei analogii: dacă circumstanțele producerii unei opere literare sunt folosite discret ca semne ale înrudirii cu elementele referinței, atunci această semnificare poate merge mai departe până la a spune că povestirea însăși a unui martiraj înțeles ca purificare spirituală (a celor trei tineri) poate fi înțeles ca purificare spirituală a celor trei autori. E un tip de reflecție asupra valorii soteriologice a muncii intelectuale pentru care pledaseră deopotrivă Augustin, în Despre Treime sau Cassiodor în Instituții. În schimb, la Gerard această temă apare în coloratura puternică a vocabularului dionisian: el este unul dintre puținii intelectuali ai secolului său care cunoaște și folosește în adâncime corpusul areopagitic, utilizând termeni ai experienței spirituale atunci când este vorba despre experiența studiului hermeneutic și al realizării operei literare. De altfel, textul începe cu o remarcă ce ar putea suna pentru amatorul lecturilor din Heidegger ca o lovitură de teatru: continuitatea impersonală (în cazul lui Gerard, a cântecului monoton al stilului gregorian, care intonează în liturghie versetele din cartea profetului Daniel) este tocmai aspectul care distrage atenția asupra sensului: prezența cotidiană a sensului, dat continuu, îl camuflează în inautentic, iar rolul hermeneutului este să îl extragă din subînțelesul cu care îl ascunde cotidianul. De aceea vrea Gerard să îl comenteze pe profetul Daniel: pentru că este prea accesibil, prea cotidian, prea impersonal și obișnuit pentru benedictinii de la Cenad, cărora vrea să le atragă atenția asupra a ceea ce le este mai la îndemână, și de aceea mai nebăgat în seamă. Ies de aici invective la adresa politicii maghiare a epocii de o virulență spectaculoasă, iese de aici o cosmologie în care natura și cerurile își binecuvântează creatorul pornind de la versetele cărții lui Daniel; dar iese totodată de aici o demonologie și o teorie a răului construită pe filiera augustiniană, ca și o filosofie a istoriei și o recuperare a filosofiei clasice operată prin Isidor și, implicit, prin Origen: dacă logica, etica și fizica sunt părțile filosofiei pentru stoici, Gerard stabilește pe urmele celor doi autori diverse cărți ale Vechiului Testament drept corespondente ale acestora.

Martirizat și el pe unul din dealurile Capitalei regatului maghiar, Gerard scria, de fapt, sub presiunea creștinării încă incomplete din această margine a Europei, prins într-o ipostază pe care semenii lui din interiorul continentului nu o cunoșteau: să impui un creștinism despre care înțelegi tu însuți cât este de problematic, la câte întrebări încă neclare trebuie el însuși să răspundă, la cât de ferm trebuie să stabilească termenii în care susține educația laică și recuperarea experienței filosofiei antice, într-o lume în care triburi păgâne contestă puterea politică proaspăt creștinată a maghiarilor. Și toate acestea, retras între zidurile firave ale unei tinere și trecătoare abații, în mlaștinile de șes ale Mureșului care curge spre vest.