Una dintre cheile lecturării acestui volum rezidă în subtitlu. Cu ochii în 4 (sau cum ne putem strecura în viață). Este vorba de o strecurare aparte; nu prin subtilitatea unui mers tiptil, prin crearea unor tactici; nicidecum, ci este vorba de o fugă printre obstacolele mobile și incoerente pe care autorul le pune pe seama Realității: excesul de informație, mărunțișurile cotidiene, împărțirea eului între concept și fapt. Este goana întru și după concept, dubla mișcare de fugă dinspre și spre sens, de culegere a mai multor adevăruri intermediare în vederea înmănuncherii lor în adevărul ultim. Autorul își explorează nevoile și obsesiile transpunând în volumul său un amestec de text și imagine, de formă dându-și târcoale sieși. La subsolul acestor experimente vizuale (poezii vizuale, transcrierea unu la unu a timeline-ului de pe Facebook, liste de cumpărături, „concursuri de poezii” între personaje-concept etc.) nu rezidă atitudinea postmodernistă de evitare a întrebărilor cărora arta li se vrea răspuns, ci o nevoie de pastișare a vieții de zi cu zi pe hârtie. Franchețea acestor experimente formale este argumentată la nivelul imaginarului autorului de contactul său cu multiple forme ale artei plastice, a studierii pianului și, în definitiv, a profesiei de arhitect.
„Creația în curs de desfășurare” – numit travalism de către autor – este echivalentul unei zile oarecare în desfășurare. Această îngrămădire atipică de informații din tot soiul de surse cu care interacționăm zilnic, de la site-urile de socializare până la materia onirică, subconștient și liste de cumpărături, vine pentru a interoga absurdul. Transpunerea pe hârtie a unui flux superfluu de informații (autorul merge până într-acolo unde, vreme de câteva pagini, transcrie o listă de produse de pe un site de lenjerie intimă sau o listă cu pozele dintr-un dosar de pe calculator) generează confruntarea cu o „minte la final de zi”, când informația acumulată după o zi oarecare este proaspătă. Utopia de a reda textual o realitate-în-mers nu face decât să rezulte într-o a treia realitate, un al treilea timp, un prag între hârtie și realitate. Confruntarea dintre „timpul hârtiei” și „timpul realității” rezultă într-un soi de gerunziu existențial: totul este deopotrivă în curs și demult scurs.
Esența volumului, „fixarea în principiu”, se coagulează astfel: „Mă duc la culcare atât de târziu și mă trezesc atât de devreme încât la un moment dat o să mă întâlnesc cu mine pe hol”. În nota explicativă de la final, autorul își mărturisește afinitatea de a concepe „construcții care păreau altceva decât erau în realitate”. Această camuflare a sensului, deturnările semiologice și formale, intermitențele dintre text și imagine desigur că vor leza un ochi cu predilecție pentru răspunsuri, pentru segmente și cutii distincte pentru formele „permise” ale poeziei. În cel mai rău caz, acest volum poate fi considerat „trista performanță” de a oferi ceva verișor cu sensul. În cel mai bun caz, vom aborda cutiile găsite cu perspectiva gaussiană din poemul Multe-multe cutii: „de ziua lui/ mobo a primit în dar o cutie albastră/ în cutia albastră mobo a găsit o cutie roz/ în cutia roz mobo a găsit o cutie neagră” etc., această acumulare de cutii ce conțin alte cutii avându-și apogeul în „cutia în principiu” în care „mobo a găsit universul/ dar ce să fac eu cu universul s-a încruntat mobo/ doar n-am căpiat/ și l-a aruncat pe fereastră”. Stratificarea de cutii, asemeni celei formale și semiologice care are loc în volum, cere doar disponibilitatea unei lecturări-origami, prin tot soiul de plieri, decojiri și contorsionări, toate într-o profundă, dar oarbă încredere în simetrie. Universul coagulat din înșiruirea de cutii ce ascund alte cutii de-a lungul unei pagini se vrea doar descoperit, nu în mod necesar experimentat. Acest antifuncționalism (lucrul care își ascunde utilitatea) îi oferă cititorului confortul de a se converti sau nu, pe parcursul lecturii, la atitudinea experimentală a autorului. În definitiv, acest volum merită să fie citit pentru confruntarea cu informația brută, gândurile migratoare pe care tindem să le marginalizăm, dar și pentru o monitorizare îndeaproape a confruntării cu absurdul vieții.