Nu demult, atrăgeam atenția – fără să ne facem iluzii în privința efectelor, asupra celor vizați – că, sub pretextul legitimului interes pentru căutarea adevărului, o serie de indivizi care se pretind scriitori vehiculează minciuni sfruntate sau insinuează neadevăruri la adresa Uniunii noastre. Proba relei lor credințe este faptul că, atunci când afirmațiile lor sunt dezmințite de fapte incontestabile, nu se produce niciodată cuvenita rectificare. Necesara recunoaștere a minciunii și, eventual, prezentarea unor scuze, fie și ipocrite.
Recent, proiectul României literare vizând realizarea, printr-o largă consultare a specialiștilor, a unei liste canonice a literaturii din ultimul secol, a fost supus tirului concertat din partea unor neaveniți. Una dintre acuzații, absurdă și, în același timp, ridicolă, a fost aceea că lista poeților – realizată prin însumarea voturilor a 35 de critici independenți unul de celălalt – nu respectă… cotele de gen. Da, ați citit bine: în literatură ar exista niște cote de distribuire prealabilă a talentului și valorii, pe sexe (!?).
Evident, autorul enormității nu crede nici el ce spune. Ceea ce vrea să sugereze e altceva, mult mai grav. Și anume, că Uniunea Scriitorilor și România literară ar fi niște instituții anchilozate în prejudecăți, în care domnește discriminarea colegelor scriitoare de către scriitori.
Întâmplarea face însă ca, la ultimele două premii importante la care Uniunea Scriitorilor este parteneră, Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga“ și Premiile Naționale „Tudor Arghezi“ – Opera Omnia pentru poezie, repectiv, critică și istorie literară, doi din trei laureați să fie niște prestigioase… laureate: poeta Ana Blandiana, respectiv, poeta Nora Iuga. Noi nu mergem cu fantezia așa de departe încât să sugerăm că alegerea făcută de juriul Premiului Național „Lucian Blaga“ sau cea făcută, pentru Premiul „Tudor Arghezi“, de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor ar avea legătură cu vreun alt criteriu decât cel al valorii literare. Cele două poete sunt nume de rezonanță în literatura română postbelică, cunoscute și peste hotare. Dar, dacă există un criteriu al cotelor de gen (repet, noi nu credem), alegerea celor două scriitoare confirmă că Uniunea Scriitorilor nu e deloc așa cum spun falșii justițiari că ar fi (iar cei care o cunosc știu că nu a fost niciodată, nici măcar în perioada comunistă).
Mai mult, un alt proiect important pentru vizibilitatea scriitorului român în societate, Premiile „Scriitorul lunii/ Scriitorul anului“, ajunse la cea de-a patra ediție, oferă o probă suplimentară că Uniunea Scriitorilor nu practică incorectitudinea politică: din cei șapte premianți desemnați de juriu, din noiembrie 2018 și până în mai 2019, patru sunt scriitoare: Gabriela Adameșteanu, Andreea Răsuceanu, Florina Ilis și Ana Blandiana. Din nou, pentru noi, „cotele de gen“ nu reprezintă un criteriu, dar, iată, chiar și-așa, colegele scriitoare își văd în chip firesc recunoscută valoarea, fără nici un fel de discriminare.
Credeți că ipochimenul care a lansat insinuarea va recunoaște vreodată că a calomniat o instituție pe care nu o cunoaște și își va cere scuze?
Nu ne facem, repetăm, nici o iluzie în acest sens.