O lucrare emblematică

Lui Andrei Mureșanu i s-au consacrat până în prezent trei teze de doctorat. În ordine cronologică acestea sunt: Andrei Mureșianu. Studiu de literatură română transilvană, Budapesta, 1891, de Valeriu Braniște; Viața și operile lui Andrei Mureșianu, Blaj, 1900, de Ioan Rațiu și Andrei Mureșanu. Monografie, Editura Eminescu, 1988, de Ion Buzași.

Primele două teze de doctorat au fost susținute la Universitatea din Budapesta și, evident, în limba maghiară. Autorii lor proveneau din două centre culturale ardelene, renumite pentru școlile lor în secolul al XIX-lea: Valeriu Braniște din Brașov și Ioan Rațiu din Blaj. Așadar, Valeriu Braniște (1869-1928): publicist și om politic român, luptător pentru realizarea unității politice a poporului român, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920). Câțiva ani a fost profesor la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. A editat și a condus mai multe periodice; ministru al Cultelor și al Instrucțiunii Publice; unul dintre fondatorii Universității din Cluj; membru de onoare al Academiei Române, este și autorul primei teze de doctorat despre Andrei Mureșanu. În Amintiri din închisoare, Valeriu Braniște ne spune că a ales intenționat susținerea acestei teze la Universitatea din Budapesta într-o vreme când drepturile naționale ale românilor din Transilvania erau contestate, și numai peste un an se va desfășura ampla mișcare a Memorandumului (1892-1894).

Prin anii 1975-1980, când adunam material pentru o cercetare monografică a vieții și operei lui Andrei Mureșanu, în proiect o teză de doctorat sub îndrumarea profesorului Iosif Pervain, aflân-
du-mă într-o vacanță de vară la Săcele, localitatea natală a soției, am aflat că în Brașov, pe strada Maior Cranța, 7, locuiește d-na Valeria Căliman, fiica lui Valeriu Braniște. I-am dat un telefon, i-am spus ce mă interesează și am rugat-o să mă primească. A acceptat cu foarte multă amabilitate și mi-a fixat data vizitei. La data fixată mi-a arătat teza de doctorat a lui Valeriu Braniște. Am fost cu totul surprins să am în fața ochilor o broșură de 20 de pagini, în limba maghiară, într-o vreme când Editura Minerva avea colecția „Universitas” în care publică teze de doctorat în volume impunătoare și ca dimensiuni de 200-300 de pagini. D-na Valeria Căliman mi-a spus că la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX teza de doctorat avea în mod obișnuit asemenea dimensiuni reduse.
Lucra atunci tocmai la traducerea ei în limba română, și după ce a realizat tălmăcirea mi-a oferit o dactilogramă a tezei, care a rămas inedită în literatura română până în 2006, când am tipărit-o în volumul Ion Buzași, Vasile Iuga de Săliște, Pagini vechi și noi despre Andrei Mureșanu, Antologie, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș-Vodă”, Cluj-Napoca, pp. 167-190.

Teza de doctorat a lui Valeriu Braniște alege ca motto cunoscuta strofă din Epigonii de Eminescu, pentru că idei din acest portret literar vor fi reluate în cercetarea sa și argumentează într-un succint „Cuvânt înainte” că „înainte de a începe redactarea istoriei literaturii unui popor este necesară studierea amănunțită a singuraticilor poeți și scriitori și considerarea acelor curente, care au alcătuit și, în parte, reprezintă încă viața sufletească a poporului”. Un asemenea poet a fost Andrei Mureșanu, despre care s-au rostit aprecieri contradictorii, pentru că nici adepții, nici detractorii lui nu au găsit punctul de vedere just, din care trebuie apreciată activitatea poetului nostru, adică punctul de vedere istoric. Poetul nu trebuie analizat și judecat singur, ci trebuie privit în epoca în care a trăit, al cărei copil și reprezentant a fost. (Parcă este o reluare a versului eminescian din arta poetică Icoană și privaz: „Dator este poetul să fie al veacului copil”).

Cercetarea propriu-zisă conține două părți, I: Viața lui Andrei Mureșanu și II: Analiza activității poetice. Părții biografice îi sunt consacrate aproximativ 7 pagini, iar activității literare – 17. Lucrarea se încheie cu 3 pagini de Anexe, cuprinzând Cronologia poeziilor lui Mureșanu, Bibliografia operelor despre Andrei Mureșanu și câteva indicații despre lucrările ce cuprind date despre biografia poetului.

Biografia poetului este prezentată sumar, pentru că – motivează autorul – nici rudele, nici cunoscuții nu au fost generoși să ofere prea multe date biografice. Sunt prezentate cele patru momente biografice (Bistrița, Blaj, Brașov și Sibiu) arătân-
du-se importanța Blajului în formația sa intelectuală, prin influența prestigiului lui Cipariu asupra sa, și a Brașovului în anii cei mai rodnici (1838-1850). Interesantă este afirmația că, după 1848, poetul a cerut de la Guvern să i se atribuie conducerea „Gazetei Transilvaniei”. (În corespondența cu G. Bariț, nașul său de cununie și mentorul său literar, probabil la un reproș al acestuia, Andrei Mureșanu neagă acest lucru); de asemenea, sunt semnalate primele traduceri în germană din poezia lui Andrei Mureșanu:
Deșteap­tă-te, române, – în opinia lui Valeriu Braniște este „răsunetul românesc al lui Talpra Magyar”, iar poezia Cătră martirii români este considerată un model de odă națională. Sunt și câteva inexactități. Andrei Mureșanu vine la Blaj în anul 1832, nu în 1835; perioada blăjeană cuprinde 6 ani, între 1832 și 1838; pleacă la Brașov în 1838, și nu în 1840; poezia cu care debutează în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” este Traducere, și nu Fetița și păsărica.

partea a doua a tezei doctorale a lui Valeriu Braniște dedicată lui Andrei Mureșanu cuprinde câteva idei și aprecieri interesante, chiar intuiții critice, dezvoltate în exegezele ulterioare. Activitatea poetică a lui Andrei Mureșanu nu este împărțită în etape biografice, operație comodă, dar nerelevantă, ci după „natura poeziilor”, înțelegând prin această sintagmă speciile literare cultivate cu predilecție de Andrei Mureșanu. Pentru Valeriu Braniște perioada fortunată a creației lui Andrei Mureșanu, și aici consună cu toți biografii săi, este perioada lui brașoveană când cultivă cu succes oda națională, al cărei reprezentant de seamă este în lirica românească prin câteva creații exemplare ca „Deșteaptă-te, române” (Valeriu Braniște nu citează niciodată titlul Un răsunet) și Cătră martirii români. Perioada de început a unor elegii erotice sau cea sibiană a unor omagii lirice sunt considerate, pe drept cuvânt, etape ale unei scăderi a potențialului poetic. Valeriu Braniște consideră că poeziile de dragoste naive și edulcorate, ale lui Andrei Mureșanu, trebuie înțelese ca niște „alegorii patriotice”, iar remarca privind tălmăcirile (mai ales din Schiller) cărora le imprimă un caracter național, legat de situația social-politică a românilor ardeleni, este justă și subtilă și va fi fructificată în exegezele ulterioare. De asemenea, Valeriu Braniște este primul istoric literar care vorbește de Andrei Mureșanu ca un precursor al lui Eminescu, citând fragmente de atitudine romantică și cu o metrică asemănătoare.

Prima teză de doctorat consacrată lui Andrei Mureșanu, scrisă de unul din fruntașii mișcării naționale și memorandiste ardelene, are în primul rând o semnificație patriotică. În al doilea rând, chiar așa de proporțiile unui referat doctoral de astăzi, cuprinde câteva aprecieri și intuiții critice care s-au dovedit perene, fiind în parte preluate și dezvoltate de exegeții de mai târziu ai „poetului deșteptării naționale”.