holdele de lângă oraș s-au odihnit toată vara,
iar acum, abia așteaptă drumul către moară.
grăbite, unele spice mai tinere se strecoară pe străzi.
cum însă călăuza încă n-a sosit,
se vor prăbuși curând pe lângă ziduri,
incapabile să mai înainteze.
câteva vor ajunge totuși la smârcuri,
pentru o ultimă înghițitură din apa lor leșioasă,
numai că boabele se vor umfla pe loc,
ca bolnavii de ciroză pe la birturi.
morile macină-n gol, sacii sunt uzi,
iar călăuza tot n-a sosit.
în sfârșit, când se arată, dă peste un singur bob,
și acela mic și zgribulit.
„tu ai venit ca să fii măcinat?” „da”, zice bobul.
„bine, coboară-ntre pietrele morii și fă-te făină, căci nu mai e timp:
mâine vei fi cu mine în iad”.