În revista Luceafărul de dimineață (nr. 1, 2019) cronica literară semnată de Dan Cristea este consacrată volumului Abisul luminat de Nicolae Balotă. Criticul literar observă, între altele: „Abordat la vârsta de 75 de ani și reluat apoi cu întreruperi, Abisul luminat, după spusele autorului său, ar fi fost gândit, inițial, ca o continuare a Caietului albastru, așadar, ca o istorisire a anilor de detenție și de domiciliu obligatoriu dintre 1956-1964. Planul se schimbă însă și o rescriere a cărții începe cu anul 1948, anul primei arestări a lui Nicolae Balotă, pe motivul deținerii unor «cărți interzise». Prima experiență carcerală, petrecută în beciul Securității clujene și la închisoarea militară din același oraș, durează câteva luni, până în iarna lui 1949, dar perspectivele cărții devin altele.(…) Și scriitura se transformă depășind planul strict al memorialisticii pentru formula intermediară a autoficțiunii, căci autorul, așa cum se confesează, s-a simțit asediat atât de amintirile care «se metamorfozau într-un caleidoscop», cât și expus la iradiațiile imaginarului propriu.“ Aderența criticului Dan Cristea la cartea comentată este totală: de altfel, el o și numește, cu o formulă expresivă și puternică, „un monument memorialistic“. Într-adevăr, Abisul luminat este o carte-eveniment, de o valoare excepțională, iar criticii literari în general și cei ai României literare în special (a se vedea cronicile semnate în Rl de Răzvan Voncu și de Daniel Cristea-Enache, dar și nominalizarea volumului în lista canonică 100 de cărți de proză în 100 de ani, 1918-2018) au contribuit decisiv la impunerea rapidă a volumului, mai ales în condițiile în care acest tom apărut la Editura Cartea Românească nu s-a bucurat de un tiraj și de o difuzare pe măsură.