Întunericul care arde.
L-am cunoscut bine.
Arde înăbușit și nu se termină niciodată.
Suflete al meu, tu știi că
ies dis-de-dimineață
din acest exercițiu de oaste
domnească
culcat.
Viu, viu și la orizontală.
Deprind însă repede.
Acum însă am un abur în gură,
un norișor roz,
sînge de înger hemofil
așa cum sînt mai toți îngerii
la față
de mine văzuți.
În fine
o tuse stinsă,
un sunet foarte îndepărtat de ploaie,
o ploaie venind din altă țară,
așa că-ți pot vorbi clar despre mine:
aici, sînt aici,
apasă cu degetul.