Census al manuscriselor medievale de pe teritoriul României

În urmă cu doar câteva zile a apărut un volum destinal pentru istoria cărții vechi din bibliotecile noastre: Manuscrisele medievale occidentale din România. Census, semnat de trei savanți în codicologie, istorie manuscrisă, istoria cărții și paleografie: Adrian Papahagi (coordonatorul volumului) Adinel Ciprian Dincă și Andreea Mârza (colecția „Biblioteca Medievală”, Polirom, 2019). Cei trei autori fac un nou pas, împreună, într-un program deliberat de clarificare a patrimoniului local al manuscriselor medievale, după ce, în aceeași echipă, publicaseră la Editura Academiei, în 2013, un Vocabular al cărții manuscrise: rolul acelui prim volum a fost atunci unul de clarificare terminologică în limba română a domeniului, iar acum el este unul instrumental și fondator. Census-ul oferă însă o imagine a ceea ce colecțiile actuale de la Sibiu, Cisnădie, Satu Mare, Timișoara, Brașov, Sighișoara, Cluj, Tg. Mureș, dar mai ales Biblioteca „Batyanaeum” din Alba Iulia conservă dintr-un tezaur de carte manuscrisă latină (preponderent), dar și germană, ebraică, maghiară, greacă, italiană care a trecut prin teritoriul actualei Românii și din care fie unele manuscrise există încă în sens real, fie doar memoria savantă le poate atesta trecerea sau chiar pierderea.

Meritul celor trei savanți este enorm: ei nu oferă doar unitatea unei imagini a evului mediu local și apartenența noastră la circulația unei culturi occidentale medievale, atât cât ea a fost posibilă, ci restituie în corectitudinea și acribia necesare colecții de texte care fie că nu au beneficiat niciodată de o descriere, fie că această descriere a fost una discutabilă sau incompletă, fie că această descriere poate fi azi ameliorată de instrumentele și bazele de date ale științei contemporane a studierii unui manuscris medieval. Cele 515 manuscrise descrise au parte de o analiză codicologică foarte clară, ordonată, urmând convenții internaționale actuale legate de descrierea materială a obiectelor. Toate aceste descrieri sunt instrumente pentru înțelegerea traseului istoric al manuscrisului, al clasificării conținutului său, al identificării textelor conținute și al bibliografiei aferente fiecăruia dintre acestea. Acest Census este o imagine a stării de fapt a manuscriselor medievale occidentale din România, care ne poate mărturisi apartenența la o cultură pe care o putem acum studia cu aceleași instrumente cu care am face-o azi în orice bibliotecă a lumii.

Nu sunt codicolog, exersez de numai zece ani paleografia latină, sunt un discipol în domeniul istoriei cărții. Nu pot evoca, pentru a saluta cu admirație apariția acestui prețios instrument, decât un episod personal emoționant, al cărui rezultat foarte modest a fost și el cuprins în paginile acestei cărți. Mă aflam cu colegul meu, profesorul Mihai Maga, în Biblioteca „Batyanaeum” din Alba Iulia, unde am studiat doar cele 24 de codice conținând textul sau comentarii la Cartea Sentințelor a lui Petru Lombardul. Rezultatul muncii noastre a fost uluitor: din totalul examinat, 17 codice aveau parte de tratamente eronate în vechile cataloage: fie nu era un comentariu, ci chiar textul lui Petrus Lombardus, fie era alt comentariu decât cel identificat, fie era cu totul altceva (de pildă, un evident comentariu praghez de inspirație buridaniană la Organon), fie proveniența sau scriitura era greșit identificate. Proporția era alarmantă, însă cel mai interesant caz a fost manuscrisul I.143. De la prima privire am înțeles amândoi că nu este un codice de secol XV, ci în mod evident o scriitură pariziană universitară de secol XIII. Apoi, m-a cuprins o sinceră emoție când am găsit, între filele lui, un tratat anonim Despre suflet și facultățile sale, pe care catalogatorul îl atribuia în mod eronat lui Richard de Lavenham. Cunoșteam demult textul, îl discutasem demult în teza mea de doctorat și rândurile mi-au trezit imediat atenția: de fapt, era un celebru text anonim, publicat în 1982 de părintele René-Antoine Gauthier pe baza a trei manuscrise destul de recente. Textul acesta a fost opera unui profesor de filosofie parizian și este un comentariu al definiției sufletului din Despre suflet lui Aristotel: el este deosebit de valoros pentru că vine din primele decenii ale secolului al XIII-lea și este primul care atestă intrarea la Paris a Comentariului Mare la tratatul Despre suflet scris de Averroes, adevărat ghid (și piatră de poticnire) a latinilor medievali în problema înțelegerii subiectului uman. Dar textul de la Alba era în mod evident mai lung decât ceea ce publicase Gauthier. Am început imediat căutările, iar colegul meu a mai identificat încă două manuscrise risipite prin Europa. Acum avem șase manuscrise, și sperăm în editarea (și traducerea) unui text mult mai bun și mai bogat în această toamnă în colecția „Biblioteca Medievală”, un text de care orice istoric al filosofiei ar avea motive serioase să se intereseze. Contribuția noastră este, evident, măruntă și modestă, dar ilustrează la o mică scară ceea ce colegii mei au realizat prin acest Census, care analizează de 20 de ori mai multe manuscrise, în privința transmiterii culturii antice și medievale spre lumea modernă.