Prinț și cerșetor din nou în lumina rampei

Cu mai multe decenii în urmă, în 1967, avea loc, la Opera Națională București, o premieră absolută, baletul Prinț și cerșetor, după romanul lui Mark Twain, pseudonimul scriitorului american Samuel L. Clemens, care ne-a încântat multora dintre noi copilăria cu romanele sale, Aventurile lui Tom Sawyer, Aventurile lui Huckleberry Finn sau Un yankeu la curtea regelui Arthur. Era o premieră românească absolută, căci libretul după romanul lui Mark Twain fusese scris cu câțiva ani înainte de Ionel Hristea și Oleg Danovski și încredințat compozitorului Laurențiu Profeta, a cărui creație închinată în principal copiilor era bine cunoscută, de la Imagini din lumea copilăriei, din 1946, până la Șase piese umoristice pentru cor de copii și orchestră mică, pe versuri de Tudor Arghezi, din 1966. Și spectacolul a prins viață în coregrafia lui Oleg Danovski și interpretarea soliștilor și ansamblului de balet ai Operei Române. A fost o idee potrivită, ca, în anul Centenarului Marii Uniri, să se readucă în prim plan această creație integral românească, prin libret, muzică și coregrafie. Evenimentul s-a petrecut, la sfârșitul anului 2018, tot într-un loc potrivit, la Opera Comică Pentru Copii, și poartă de astă dată semnătura dansatorului și coregrafului Cătălin Caracaș. Regia coregrafului, excelentă, face extrem de limpede povestea pentru orice copil, iar scenografia Adrianei Urmuzescu este de-a dreptul încântătoare. Pornind de la jocul cu mingea, care îi va apropia, din întâmplare, pe cei doi copii, născuți în medii sociale aflate la ani lumină distanță, micuțul vagabond Tom Canty și prințul moștenitor al acelui regat, Edward Tudor, scenografa a imaginat un joc de cuburi, cu ajutorul cărora configurează curtea palatului, strada și înteriorul palatului, iar un joc de puzzle care se încheagă de fiecare dată pe fundal, anticipează, mereu tabloul care va urma. Costumele, proprii epocii Renașterii, atât ca linie, cît și prin colorit, înveșmântează personajele aristocratice, într-un joc de roșu, negru și alb, prin desene geometrizate, în timp ce culori terne, griuri și bejuri, îmbracă lumea pestriță a străzii. Coregraful a urmărit și el să pună în evidență distanța care separă cele două lumi și două destine, care s-au interferat pentru un scurt timp în cursul acestei povești. Personajele de la palat evoluează totdeauna în maniera dansului clasic, de curte, atmosfera solemnă, fiind înviorată de câteva momente tratate într-o manieră comică, ivită în principal din cauză că Tom, îmbrăcat în hainele lui Eduard, căruia îi luase locul, nu cunoștea ceremonialul de la curte. Dar cele mai reușite momente coregrafice se încheagă în lumea vagabonzilor din stradă, în mișcările lor de o expresivitate firească. Îi dorim coregrafului să poată trece un prag, după care să poată modela și clasicul după propria sa personalitate creativă.

Am remarcat și cu ocazia altor spectacole, că Opera Comică Pentru Copii și-a format o companie de dans, cu soliști și ansamblu, români și străini, de certă calitate. Și acest fapt a fost evidențiat și de recentul spectacol cu Prinț și Cerșetor. Ana Badea, în travesti, s-a achitat excelent de dublul rol Tom Canty/ Edward Tudor, îmbrăcând, pe rând, aliura seniorială a lui Eduard, sau pe cea umilă dar liberă a micului Tom, secondată în scurte secvențe de Diana Năstase. Tot astfel, viforosul John Canty, tatăl lui Tom, a avut interpretul potrivit în Mihai Pricope, iar mama cea blândă și surorile lui Tom au fosr adecvat interpretate și ele de Sabina Chirilă (Mama), Delia Luca (Bet) și Theodora Marin (Nan). Lumea aristocrată a avut și ea noblețea necesară a gestului și pasului în interpretarea lui Andrei Ardeleanu (Lordul Hertford), Levente Szasz (Lordul St. John), Ionuț Picincu (Marele Prelat) sau Ștefan Tănase (Șambelanul). Soldatul Hendon și logodnica lui Mary, au îndulcit relațiile tensionate ivite în poveste prin interpretarea lui Robert Ștefu și a Jessicăi Peters. Taiga Ueno în Bufonul și apoi Emily Fung, Alexandru Chiș și din nou Taiga Ueno în cei trei Arlechini au dat culoare adecvată momentelor ce le-au fost încredințate.

Un act de adâncă reverență închinat în programul de sală primului creator al spectacolului, Oleg Danovski, succint, dar punctând tot ce era important în creația și personalitatea sa artistică, ne-a bucurat în mod deosebit, cu atât mai mult cu cât nici Opera Națională București, unde a creat atâtea capodopere și nici Opera din Constanța care îi poartă numele nu s-au priceput să o facă în modul cel mai potrivit cu putință. Că nu există generații spontanee a demonstrat demult, științific, Louis Pasteur. Cu cât rădăcina copacului este mai puternică, cu atât și ramurile sale se dezvoltă mai larg și mai viguros.