Logica adversității și a excluziunii

Un pericol de luat în seamă este ca lumea cea largă sau, în particular, comunitatea căreia îi aparținem să fie condusă după logica adversității și a excluziunii. A-i privi pe ceilalți ca pe dușmani, dușmani pe care se cade să-i înfrunți și să-i distrugi. Ceilalți pot fi străinii, cei de altă etnie, de altă cultură, sau pot fi chiar autohtonii care gândesc altfel decât tine, care nu-ți fac pe plac, care au și exprimă convingeri diferite de ale tale. În loc de conjuncția tolerantă și, aceea care adună respectând diferențele, disjuncția sau – sau, care înlătură, care elimină ceea ce e diferit și care uniformizează traumatizant. Aplicată la scara unei întregi societăți, aceasta atitudine duce la persecuție, relegație, interzicere, toate forme sub care se manifestă dictaturile, regimurile totalitare. Riscul ca așa ceva să se petreacă într-un stat oarecare crește exponențial dacă puterea politică ajunge (nu neapărat printr-o lovitură de forță, ci chiar pe cale democratică, prin vot, prin alegerile făcute de un electorat prostit cu promisiuni mincinoase!…), în mâna unui partid, a unui grup compus din oameni lipsiți de cultură, de viziune și de patriotism, neonești, ignoranți sau chiar ticăloși, certați cu legea și mânați de interese personale, pe care și le urmăresc și le ating cu viclenie și tenacitate, ignorând binele public. Sigur, e o perspectivă de coșmar! Aceste rânduri ne-au fost provocate de recenta suspendare-avertisment de către CNA a emisiei unui canal de televiziune, Realitatea Tv, pentru vina de a fi „dezinformat“ publicul în transmisiunile făcute de la manifestația din 10 august. Canalul Tv respectiv a fost pedepsit în condițiile în care, de fapt, atâția oameni din această țară apreciază că lucrurile stau exact invers: adică, acea televiziune a făcut ceea ce se cuvenea să facă, a spus adevărul.