Ileana – sufletul de la Spitalul „Inima Reginei”

Mă gândisem să-i ridic o statuie de bronz într-o frumoasă grădină publică sau în curtea unei școli. Dar, ca un făcut, niciodată nu m-am gândit la un spital. Dintr-odată știam că aici, în fața mea, se afla lucrul pe care doream să-l realizez. Spitalul meu, desigur, trebuia dedicat memoriei sale! Dar nu am vrut să-i spun «Regina Maria»; erau și alte spitale ce purtau acest nume. Am decis ca spitalul meu să se numească Spitalul «Inima Reginei»”, așa scrie, undeva în primul sfert al cărții sale (recent apărută în românește, în traducere din ediția originară, englezească) Principesa Ileana. O carte aparte – atât prin atenția pentru detaliu – pasajele inedite completează inspirat discursurile istorice ale specialiștilor asupra perioadei cuprinse între anii 1944-1948 –, cât și prin căldura, umanitatea și empatia pe care le degajă cu fiecare frază parcursă. Spitalul „Inima Reginei” (Humanitas, 2018) semnat de Ileana, Principesă de România, este, în fond, o producție memorialistică din literatura regalității (Principesa Ileana a fost fiica Reginei Maria și a Regelui Ferdinand al României), iar subiectul propriu-zis îl reprezintă tocmai înființarea spitalului Inima Reginei de la Bran și munca neobosită pe care Principesa o face în acei ani ai mijlocului secolului trecut până când este nevoită, alături de familia sa, să plece din țară în exil.

Nu este o noutate – desigur, cu atât mai puțin pentru cei familiarizați cu Jurnalele Reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, moment în care suverana era alături de răniți împreună cu fiicele sale – să o descoperim pe Principesa Ileana dând dovadă de un asemenea devotament și de o solidaritate ieșite din comun față de cei suferinzi. Greutatea volumului de față stă tocmai în această uimitoare capacitate de a capta în paginile sale atât dragostea pentru un popor, datoria față de oameni, responsabilitatea față de părinți, devotamentul față de țară și credința în Dumnezeu. La construcția spitalului – acțiune realizată cu mari sacrificii – au contat, până în anul 1944, sprijinul armatei (materiale, mână de lucru și dotările ce făceau parte din blocul operator), medicamentele și aparatură medicală venite pe filieră germană, iar până în 1948 prețuirea și ajutorul aliaților apuseni (Marea Britanie și Statele Unite ale Americii) precum și susținerea Crucii Roșii Internaționale.

Impresionante sunt pasajele în care Principesa face eforturi mari pentru a obține materialele necesare spitalului, dar și cele care descriu gravitatea cazurilor medicale cu care s-a confruntat în această perioadă: ulcere, amputări de membre, cancere, rupturi de uter, febre tifoide, ocluzii, septicemii etc. Onestitatea sa nu a absolvit pe nimeni de responsabilitate în fața sănătății oamenilor, toți cei implicați în actul medical fiind datori să fie demni de jurământul depus.

Greutățile cu care s-a luptat de-a lungul timpului, invazia eliberatorilor sovietici (La mijlocul lui septembrie, la scurt timp după ce îi instalasem pe pacienții noștri, rușii au ajuns la Bran, în valea noastră liniștită și izolată. Era o priveliște din cele mai terifiante să te uiți la ei trecând prin sat, de-a lungul drumului de dincolo de râu. Eu nu-i pot compara cu altceva decât cu hoardele lui Ginghis-Han.), crizele de sânge și de plasmă, instaurarea comunismului, reforma monetară din 1947, bolnavii izolați prin satele risipite de munte, inflația, impozitarea excesivă, precum și creșterea taxelor și a prețurilor medicamentelor, lipsa personalului etc. sunt menționate în detaliu, Principesa mulțumind de fiecare dată celor care făceau posibilă ieșirea dintr-o situație dificilă.

În cele din urmă, în pofida eforturilor și a implicării în domeniul sănătății, din cauza presiunii regimului politic, Principesa Ileana este nevoită să ia calea exilului. Grăitoare rămân în acest sens și afirmațiile sale referitoare la noua ideologie acaparatoare: Comunismul este atât de diferit de eternele legi ale vieții, încât e sortit eșecului. În mod sigur, se va autodistruge. Ascensiunea lui de moment oferă iluzia validității. Nu putem – decât pentru comunism ori împotriva lui – cale de mijloc nu există!

Există o tentație puternică de a crede că stilul clar, concis, dar nu lipsit de sensibilitate și empatie din acest volum i se datorează Principesei Ileana, deși în munca de a duce la bun sfârșit aceste memorii a fost susținută de mulți colaboratori și prieteni. Pentru Ileana, conținutul acestor pagini este „o poveste de suflet”. În fond, ea a fost cea care a avut inițiativa – despre care la un moment dat spune că a fost chiar visul său – de a fonda, susține și dezvolta acest spital închinat memoriei ilustrei sale mame. Acest spital era visul meu, creația mea, expresia iubirii și a trudei mele și, avea să afirme Principesa, Aici, toată lumea va avea parte de același tratament, cel mai bun pe care ne pricepem să-l oferim. Singura recomandare pentru admiterea în spitalul meu avea să fie rana sau boala. Știam că mama și-ar fi dorit același lucru.