Trebuie să recunoaștem că titlul filmului lansat în urmă cu doar câteva zile, Atlasul universului de Paul Negoescu, ne sună familiar de ceva vreme. El a apărut deseori în comunicatele despre ediția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a câștigat o mențiune specială în secțiunea Generation K Plus. Filmul a marcat, alături de lungmetrajul De capul nostru de Tudor Cristian Jurgiu (premiat la același festival cu Premiul CICAE Arthouse Cinema al Secțiunii Forum) revenirea personajelor pre-adolescenților și adolescenților în prim-plan și, în orice caz, în alte ipostaze decât înainte de revoluție. În afară de Berlinale, filmul lui Negoescu, scris împreună cu Mihai Mincan, a primit şi alte premii: la Sofia (Cel mai bun film pentru copii), Kristiansand (Cel mai bun film la festivalul pentru copii din acest oraş) și Busan. Nu putem uita nici că această coproducţie româno-bulgară a fost prezentată la Cannes în secţiunea Ecrans Juniors.
Nu în ultimul rând, ar trebui să reţinem iniţiativa producătorilor de la de Film, Radu Stancu şi Ioana Lascăr, de a propune un studiu despre cât timp îşi mai petrec azi copiii jucându-se afară, faţă de părinţii lor. Fascinaţia ecranelor este devastatoare.
Subiectul filmului este simplu: lăsat singur de tatăl neglijent (Marin Grigore) care pleacă la „o băută“ cu un amic, băiatul Filip, în vârstă de zece ani (Matei Donciu) pleacă la oraş să-şi cumpere adidaşi și își cumpără încălţări pentru acelaşi picior. El va trebui să rezolve problema achiziţiei juste de unul singur, fără să își supere mama autoritară (Andrea Grămoșteanu) și întreprinde o călătorie în alt sat în căutarea cumpărătoarei celeilalte perechi. Această călătorie se transformă într-o aventură, în care descoperă noi prieteni. De pildă, fata întâlnită la bâlci care vorbește ungureste și îi lipește încălțările dezlipite, dar lui i se pare că e americancă. El se împrieteneşte şi cu un câine, un câine botezat de el Mbappe(la fel ca fotbalistul), care reapare miraculos de două ori, pe parcursul drumului. Printre ciudaţii descoperiţi pe drum putem adăuga pe bătrânul care aprinde noaptea focuri pe miriște şi pe orbul care îl sperie în pădure (Ioachim Ciobanu) dar care face fotografii la bâlci cu un măgar pictat cu dungi si pretinde că acesta e zebră.
Pentru călătoria într-o zi de vară în România de azi, într-o zonă deluroasă, echipa a combinat localități din Dâmbovița, Prahova și Giurgiu. Ana Drăghici, semnatara imaginii (aceeaşi cam la toate filmele lui Paul Negoescu), a recreat fără ostentație peisaje industriale și naturale, inclusiv cu ajutorul dronei. Ea excelează în încercarea de a reda perspectiva copilului atras de fotbal sau de o gărgăriță, reuşind să sugereze toate punctele lui de vedere.
În filmul lui Negoescu și Mincan, detaliile referitoare la mama singură, fratele mai mare care joacă fotbal în Italia ne transportă în România de azi, unde succesul în fotbal este cea mai mare recunoaştere valorică. Aflăm acest lucru în ultima parte a filmului, unde tonul devine foarte realist.
Acelaşi lucru se poate spune despre atitudinea producătorilor care au intuit puterea de seducţie a poveştii asupra publicului de aceeaşi vârstă cu personajul. Ei au propus lansarea unui pachet educaţional pentru clasele I-IV, conceput de specialişti în educaţie.
Mizând pe colaborarea celor care deţin săli de cinema, se vor organiza proiecţii pentru grupuri şcolare, iar reveniţi la şcoală, elevii vor discuta, cu învăţătorul, problemele cele mai importante ale filmului, în timp ce dascălii vor avea acces gratuit la materiale promoţionale online.
Cum afirmam la început, cea mai importantă abordare mi se pare aceea a timpului de joacă petrecut afară de această generaţie de copii, din ce în ce mai fascinată de ecrane şi de joaca cu obiecte realizate cu cea mai sofiscticată tehnologie online. Am văzut cum abordarea acestei teme a făcut din Toy Story 5 un mare success de box office şi a adus aproape tema aceasta care îi preocupă atât pe părinţi cât şi pe educatori foarte preocupaţi. De ce nu se mai joacă aceşti copii afară, de ce ei nu mai sunt atraşi de jucăriile lor clasice, sunt teme extrem de preocupante şi de actuale.
Avantajul programului propus de cei de la deFilm este şi acela că elevii vor putea căpăta o adeverinţă de iniţiere mediatică, cee ce este vital pentru spectatorii de azi, care trebuie să înţeleagă de mici specificul limbajului cinematografic. De ce să aibă ei acces la iniţiere în limbajul teatral (cum s-a aprobat oficial, în sfârşit) şi să nu aibă şi la iniţiere în limbajul media de azi?
Am putea spune că Atlasul universului de Paul Negoescu (autorul unui candidat românesc la Oscar, Câinele japonez ) este, alături de De capul nostru de Tudor Cristian Jurgiu, un film despre maturizarea forţat anticipată a copiilor de astăzi, din motive sociale uşor de înţeles pentru orice public. Cât de mulţi vor fi înţeles acest lucru şi vor agrea filmul vom putea afla doar privind box office-ul final, cu siguranţă mai târziu.