Asocierea cuvintelor „cărți“ și „ziduri“, sugerând munca îndelungată a autorului sau a traducătorului, captiv între „zidurile de cărți“ ale bibliotecii, pare a preocupa pe mulți autori pentru a conduce, în cele din urmă, la ideea de intrare și ieșire din Bibliotecă (spațiu benefic și stimulator, cel mai adesea).
În analiza rafinată pe care traducătorul, poetul și eseistul Sorin Mărculescu o face capodoperei lui Cervantes, Don Quijote, regăsim imaginea unei „biblioteci zidite“, dar și ideea „ieșirii din bibliotecă“ și, de fapt, a importanței de a intra în bibliotecă și de a profita de cărți.
Pentru Mărculescu, Don Quijote este „un intelectual care și-a părăsit biblioteca și a plecat să reformeze lumea“. Mobilul ieșirii dintre cărți, pe care le-a citit și savurat, este, așadar, temerar, grav și depășește destinul personal.
La aproape patru decenii distanță de la ultima traducere, Sorin Mărculescu propune, cu mult curaj, ca unic traducător, o nouă versiune pentru capodopera cervantină. Departe de a-și disprețui, cum se mai întâmplă, predecesorii pentru unele stângăcii sau soluții neinspirate, Mărculescu se declară solidar, peste timpuri, cu toți traducătorii lui Don Quijote care l-au precedat. În ceea ce îl privește, el găsește o soluție originală, recurgând la o „literalitate expresivă“, adică „mularea cât mai strâns cu putință pe textul original, fără a evita repetițiile, aparentele tautologii“, procedee care au fost eliminate în traducerile românești anterioare, când se socotea că e o „datorie“ să „ameliorezi“ textul de tradus, după gustul vremii.
Atent cu cititorii săi, traducătorul îi previne în partea introductivă asupra unor soluții la care a recurs, gândindu-se și la cititorul care a cunoscut prima traducere și la riscul ca noua traducere să-l deruteze. Cât despre note, el le rezumă la explicații de personaje istorice și mitologice, termeni de epocă, de vestimentație, explicația unor jocuri de cuvinte etc.“ În privința numelor proprii, pe unele le românizează (Dulcineea, Galateea, Doroteea, Melibeea… Numele calului din Rocinante devine Rușinante … Iată cum prin strategii ingenioase, Sorin Mărculescu dă noi soluții „scriitorului subaltern“, cum îl numește el pe traducător, de a ieși din biblioteca zidită. Îi lasă totuși libertatea de a cunoaște „febrilitatea traducerii“, în care se reunesc încordarea, neastâmpărul, îndoiala, neliniștirea dar, cu siguranță, și entuziasmul. Dar oare există biblioteci zidite? Și numai spărgând zidul de cărți poți ieși în lume?
Să fie doar „efectul Don Quijote“, constând, cum spune Ieronim Stoichiță, în „tendința de a proiecta idealuri romantice sau eroice, în realitate, estompând granița dintre ficțiune și viață….“
Fiecare cititor, care îi însoțește pe Don Quijote și pe Sancho Panza în temerara lor întreprindere, va găsi răspunsul potrivit la aceste întrebări. Îl va îndrăgi pe eroicul cavaler, sau îl va privi cu milă, se va gândi poate că un grăunte de nebunie îl împinge pe cavaler la gesturi temerare, altruiste cum doar în cărți mai găsești…
Totul începe însă prin intrarea în bibliotecă. Urmează apoi citirea pe îndelete a cărților, iar riscul de a fi zidit între cărți poate deveni o oportunitate, un nebănuit noroc. Cât despre ieșirea din bibliotecă în lume, concurată de febrilitatea lecturii, doar cititorul o poate hotărî.
_______________
Referințe:
Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha, Vol I, II, Traducere de Sorin Marculescu, Paralela 45, Pitești, 2004.
https://www.observatorcultural.ro/articol/don-quijote din16-11-2004, Nr. 247
Victor Ieronim Stoichiță, Efectul Don Quijote, Humanitas, 1995, trad. Ruxandra Demetrescu, Gina Vieru, Corina Mircan.