Cine-şi mai aduce aminte de la şcoală ce înseamnă aed? Sigur că dăm fuga la google şă aflăm că înseamnă: „poet epic rătăcitor şi cântăreţ care recita poeme epice de mare anvergură acompaniindu-se la un instrument cu coarde“. Este rolul pe care şi-l asumă oscarizatul (pentru Oppenheimer) din 2024 Cristopher Nolan făcând un film inspirat din Odiseea lui Homer, ce stârneşte atitudini pro şi contra cum de mult n-am mai văzut în lumea cinematografică, dar adună şi un box office uriaş, cum rareori am mai văzut.
Salutăm intrarea în polemică a literaţilor, mai în cunoştinţă de cauză şi mai pasionaţi (cunoscători) ai subiectului Odiseea decât alţii. Chiar şi cei care, asumându-şi o poziţie tradiţionalistă, se declară scandalizaţi de distribuirea unei actriţe de culoare în rolul Elenei din Troia (Lupita Nyong’o) ori de accentul prea american al dialogurilor, au recunoscut filmului multe calități, printre care spectaculosul punerii în scenă (și asta fără a apela la efecte digitale).
Cinefilii care-l iubesc pe britanicul americanizat Nolan cunoșteau aceste calități ale cinemaului său din filme anterioare (precum Inception, Interstellar, Dunkirk, Prestigiul, Memento, Insomnia și desigur Oppenheimer) care i-au adus două premii Oscar, un premiu Golgen Globe, două premii ale Academiei Britanice de Film și gradul de cavaler în Marea Britanie. Și, evident, multe alte trofeee și premii.
Pe Nolan l-au iubit dintotdeauna comentatorii care nu cred că cinemaul înseamnă în primul rând distracție și descoperă cu satisfacție în operele lui elemente de epistemologie și existențialism, înverșunarea lui în a reprezenta mereu concepte, precum și elementele experimentale incluse cu grație. Nolan este un avid cititor și cunoscător de artă, nu întâmplător îl admiră pe compatriotul său, cineast-pictor Ridley Scott. Ca și acesta, el include în filme de mare rafinament artistic elemente de gen populare (mai ales trhriller, SF și aventuri).
Vorba marelui specialist în cinema David Borwell, „el amestecă impulsuri experimentale cu cereri de entertainment“, folosind mai ales tehnici ale unghiului de vedere subiectiv. Sau cum spunea un alt mare specialist în cinemaul lui Nolan, Geoff Andrew, „el are abilitatea de a combina succesul de box-office cu ambițiile artistice“.
El este, de asemenea, un mare cineast al filmelor de război (așa cum a dovedit mai ales în Dunkirk, superproducția despre Războiul al doilea ).
Se poate considera că și Odiseea este parțial un film de război, mai ales pentru că se referă la războiul troian de zece ani declanșat, zice-se, de fuga Elenei din Troia de la soțul ei Menelau (John Bernthal) la frumosul Paris. Filmul sugerează și alte interese mai mari care au declanșat războiul și face din Ulise/Odiseu (jucat memorabil de Matt Damon) eroul principal al epopeii, la fel ca în opera homerică. El este eroul unui dificil drum de întoarcere în Ithaca natală, care a durat zece ani. Ca și în faimosul poem epic al lui Homer, el se confruntă cu ciclopul Polifem, cu numeroase furtuni pe mare, cu vrăjitoarea Circe care îi transformă soldații în porci și, la cererea sa, îi readuce la forma umană, se supune singur alegerii dificile a drumului între Scila și Caribda, suportă legat fedeleș fascinația cântecului sirenelor și se lasă răpit de una dintre ele (Calypso-Charlize Theron) care îi șterge memoria și-l ține ostatic șapte ani înainte de a-i aminti cine este și că este așteptat în cetatea lui de fidela Penelopă (Anne Hathaway) și de fiul său Telemac (Tom Holland). Să nu-l uităm și pe cel care își asumă, la început, rolul aedului, Travis Scott, care ne introduce brusc în suspansul aventurii lui Ulise. O aventură care a fost filmată în șase țări (Maroc, Grecia, Italia, Islanda, Scoția și Statele Unite) cu dificila cameră IMAX, mânuită cu talent de Hoyte van Hoytema, operatorul devenit colaborator permanent al lui Christopher Nolan.
Mult conținut a fost postat deja pe internet despre interpretarea celor menționați, mai degrabă lăudați decât criticați. Se pun deja pariuri dacă unii dintre ei vor fi oscarizați (mai ales Anne Hathaway, Matt Damon și Tom Holland). Nu știu cum va ieși, dar deja cifrele de încasări (peste 264 milioane de dolari doar în prima săptămână) incită la luări de poziție din ce în ce mai vocale.
Filmul crește în intensitate a suspansului pe măsură ce ne apropiem de final, unde asistăm la întoarcerea în Ithaca a lui Ulise travestit în cerșetor, confruntarea lui cu pețitorii Penelopei, dintre care cel mai periculos este cel jucat de Robert Pattison. În această parte a filmului, Nolan insistă asupra ideilor umaniste ale poemului („legea lui Zeus“ care cere ca și cei mai modești oaspeți să fie tratați cu respect, recuperarea locului rămas liber prin plecarea la război de către Ulise, care câștigă proba montării cu arcul și a folosirii lui printre 18 obstacole și, desigur, ideea eroului de a-i ceda tronul fiului său Telemac, el pornind înapoi să cinstească așa cum se cuvine soldații săi morți în timpul aventurilor.
Deși unele voci au criticat intensitatea coloanei sonore create de Ludwig Görannson, specialiștii au remarcat calitățile sale în amplificarea dramatismului.
multe, foarte multe observații și comentarii au fost generate de noul lungmetraj al lui Nolan. Dacă el va câștiga multe Oscaruri sau nu, nu avem cum să știm, dar Odiseea este, fără doar și poate, un film de văzut neapărat, chiar și de detractorii care îl atacă fără să-l fi văzut. Observăm și o campanie de PR mai intensă decât în alte cazuri, cu vedetele din distribuție luând parte la lansări, din ce în ce mai fastuoase, în Europa, America sau Asia. Mulți comentatori au ales să vorbească mai ales despre această caracteristică a noii opere cinematografice, cert este că Odiseea este unul dintre subiectele zilei, cu atât mai semnificativ, cu cât ne aflăm înconjurați de războaie, de criza petrolului și de una economică ce bate la ușă. Poate că și din acest motiv ne este greu să uităm filmul lui Nolan și mai ales să nu ne ducem să-l vedem. Mi se pare chiar penibil să te apuci să critici vârtos un lungmetraj pe care nu l-ai văzut și declari că nici nu ai de gând să-l vezi vreodată. Din contră, mi se pare momentul cel mai potrivit să convingem tinerii să se ducă să-l vadă, mai ales că nu se mai prea învață la școală despre epopeea lui Homer. Ce să mai spunem despre faptul că specialiștii îl recomandă tocmai pentru că poemul epic scris acum aproape trei mii de ani este unul dintre modelele culturii occidentale în general, pe care nu ar strica să o cunoaștem mai bine.