Nu, nu e vorba despre aniversarea nașterii unuia dintre
cei mai mari regizori ai lumii, Steven Spielberg. Întâmplarea
face ca un top ten recent, al revistei „Empire“, să declare
mai vechea peliculă a maestrului, amestec de horror și
suspans, Jaws (1975), după votul celei mai mari părți a
spectatorilor întrebați, drept cel mai bun film al tuturor
timpurilor. Cineastul premiat cu 3 premii Oscar, 4 premii Globul de aur, cu
Life Achievment Award la Los Angeles, chiar în inima industriei americane,
medaliat recent, în 2023 cu National Medal
of Art și posesor al multor alte zeci de premii
se vede clasat pe locul l chiar când lansează
lungmetrajul acum prezent pe ecranele noastre,
Ziua adevărului/ Disclosure Day.
Mi-am amintit privind noul film într-o
sală de mall elegant de declarația făcută mie,
în anii 1980, de cel mai mare maestru al filmului
SF de la noi, Ion Popescu Gopo. El spunea
atunci că nu se poate întrece cu Spielberg și
cu Lucas în genul SF care, pentru a fi valoros,
cere investiții mari, și de aceea filmele lui
sunt un fel de amestec de SF cu musical și
film pentru copii. Avea mare dreptate, pentru
că, văzând azi filmele celor doi rivali americani,
realizezi pe ce investiție uriașă s-au bazat și
de ce ocupă, de altfel, locurile următoare în
top ten-ul amintit. După Jaws urmează Nașul
2 (1972) al lui Francis Ford Coppola, apoi, pe
3 vine The Shawshunk Redemption (1994) de
Frank Darabont, apoi, pe 4, Star Wars: The
Empire Strickes Back (1980)al lui George Lucas
și pe 5 Aliens (1986) de James Cameron, după
Ridley Scott.
Spuneam că noua lansare a lui Spielberg
este foarte elocventă pentru investiția uriașă
în ea. De fapt, a costat cam 100 de milioane
de dolari și are deja un box office care depășește
300 de milioane. Sigur, față de alte filme
semnate Spielberg (vezi Jaws, care a costat 12
milioane și a încasat 490 de milioane dolari)
nu e o mare realizare, dar are un rol important
în demonstrarea fidelității cineastului față
de o anume temă. Vorbim aici despre tema
extraterestrului în peliculele sale, începând
cu Întâlniri de gradul trei/ Close Encounters of
the Third Kind (1977) unde apare tratată prima
oară la el această temă și unde l-a distribuit
în rolul specialistului în comunicare cu
„alienii“pe cineastul francez François Truffaut.
Apoi, în E.T. (Extraterestrul, 1982) descrie relația
copiilor cu cei veniți de pe alte planete ca fiind
una prietenoasă, nicidecum de speriat.
El a devenit, și grație acestor filme, un
mare specialist al genului SF, filmografia
fiind „acoperită“ și de Jurasscic Park (1993), AI
Artifficial Intelligence (2001) și, parțial, de
franciza Indiana Jones din anii 1980.
Spielberg revine acum la tema
extratereștrilor cu o poveste care mixează
elemente de thriller, SF, horror și aventură,
plasând totul într-o relativă contemporaneitate,
în care au loc războaie și secretul venirii unor
extratereștri pe Terra are în spate și această
temere că adevărul ar clătina și mai mult
siguranța mulțimilor, deja îndoită și de leaderi
și de mersul lumii în general. Un om de știință
tânăr ( Josh O’Connor) deține multe imagini
cu extratereștri care ne-au vizitat cu diverse
ocazii planeta și vrea să le reveleze publicului,
în ciuda opoziției celor de la FBI și a îndoielilor
iubitei sale. Pentru a avea o parteneră pe
măsură a lui O`Connor, Spielberg a distribuit-o
pe frumosa Emily Blunt (Oppenheimer) în rolul
unei prezentatoare TV care trece de la comentarea evoluției vremii la știri
încărcate de mesaj politic, așa cum vedem în ultima parte a filmului. Iar
pentru a avea și un opozant puternic al eroului pozitiv (protagonistul), un
antagonist, negativul a fost adus din Anglia, în persoana lui Colin Firth, șeful
echipei FBI care încearcă în forță să ascundă adevărul și să-l sperie pe junele
savant care pune la cale devoalarea secretelor. Excelent actor, după cum știam.
Poate că structura intrigii nu convinge pe toată lumea și că unele
rezolvări nu sunt foarte credibile. Dar nu se poate să nu recunoști „mâna de
maestru“ a regizorului atunci când filmează
urmăriri cu mașini și trenuri ori confruntări
fizice între „buni“ și „răi“, Sigur că un rol
important revine colaboratorilor constanți
ai lui Spielberg, operatorul de origine poloneză
Janusz Kaminski și compozitorul Jon Williams,
care se pricepe foarte bine să scrie partituri
care intensifică suspansul unor scene de
confruntare sau de descoperire a unor secrete
cu tentă horror.
Despre felul cum arată cei veniți de pe
alte planete nu putem să nu observăm consecvența
regizorului, pentru că ei se aseamănă cu cei
arătați nouă în alte filme ale sale. Acum se
insistă mai mult, e adevărat, pe imaginile
lor mai terifiante, în paturi de spital sau
în coșciuge, arătând că și ei sunt muritori,
la urma urmei. Surprind plăcut replicile
măicuței de la mînăstirea unde și-a petrecut
cîțiva ani din viață iubita eroului, care spune:
„Dumnezeu nu a creat un univers atît de
mare numai pentru mica noastră planetă.“
O viziune foarte în ton cu ceea ce savanții
susțin acum, cercetătorii cosmosului deschizând
din ce în ce mai decis interpretările privind
existența sigură a altor planete locuite și a
vizitării Terrei de ființe superioare nouă.
spielberg nu face decât să fie
consecvent cu sine însuși aici
și să-și dovedească mereu obsesia
pentru unele teme. Ea are în
Ziua adevărului și forma
dimensiunii meta a narațiunii
care descrie amănunțit cum sunt realizate
emisiunile TV. În plus, aici referirile la sine
însuși sunt mai evidente ca oricând, mai ales
prin coincidența cu vîrsta lui de acum (79 de
ani) și începutul filmărilor cu extratereștri
bine ascunse opiniei publice de echipe specializate.
Există o anume brutalitate exagerată
în scenele dintre urmăriți și urmăritori, care
ne-ar putea face să credem că cineastul are
intenții „politice“, demascând ipocrizia
politicienilor care vor să-și menajeze imaginea
„pozitivă“ în fața votanților. Nu respingem
presupunerea, constatăm doar că Spielberg
e un cineast care privilegiază în primul rînd
spectatorul care are anumite așteptări, legate
de codurile genurilor, dar și de ceea ce poate
oferi un anume actor în noul lui rol. Aici ne
amintim de vechea lecție a statorniciei celor
de la Hollywood în aplicarea unor tropi ai
genurilor și față de star system care și-a dovedit
mereu eficiența prin cinfrele încasărilor datorate
în primul rând folosirii unor vedete. Cu o
fidelitate față de criteriile hollywoodiene
evidentă, deși e un nume răsunător al Noului
Hollywood (mișcarea tinerilor cineaști care
au împrospătat evident cinemaul în anii ’70),
Spielberg este un cineast căruia nu i se pot
pune în cârcă mari ratări și care oferă mereu
publicului ceea ce așteaptă de la el.