Viața lui ca un vis
El credea, cu tărie credea
că trăiește pe un tărâm verbal,
numai și numai verbal.
Acolo, pământul de sub tălpi și ploaia,
lumina, durerea, odaia
erau doar cuvinte pe foaia
cea mare, nevăzută,
abstractă și absolută,
cuvinte printre care el rătăcea.
El mai credea, cu tărie credea
și c-a fost răpit de un nor și dus
undeva foarte departe, foarte, și sus,
unde sunt vii și cei ce nu-s,
unde domnesc iluzia și o liniște de stea
arar tulburată de-un hohot de râs.
El mai credea, cu tărie credea
și c-a fost înghițit de cineva transparent,
infinit
și că acolo, în burta acelui chit,
își duce zilele izbăvitneizbăvit,
acolo, unde totul nu e decât așteptare,
și amânare, înstrăinare,
îndepărtare, neîntâmplare.