Radu Pavel Gheo, cunoscutul prozator bănățean, conturează, pornind de la experiența de cititor, respectiv colecționar de carte rară, portretul bibliofilului de cursă lungă. Pentru un astfel de pasionat, cartea, ca obiect patrimonial, își autogenerează, dincolo de valoarea operei pe care o conține, propriul destin spectaculos, propria personalitate.
Plecând de la istoria fascinantă a acestor obiecte de artă care pot fi clasificate în vediții rare, ediții limitate, ediții bibliofile, ediții numerotate” sau „ediții princeps ale unor capodopere,tipărite cu grijă, rafinament”, autorul configurează, în volumul Viața de după carte, trasee destinale, tot atât de enigmatice, trasează legături insolite dintre autor și cititorii acestuia, pornind de la simpla, uneori banala existență a unui autograf. De aceea, bibliofilia devine, în mod cert, o subdiviziune a literaturii, deoarece „sublinierile și însemnările făcute ici și colo pe paginile unei cărți dezvăluie interesele, firea, educația celui ce le-a făcut”, preschimbând astfel o întreagă categorie de cititori, de la cel snob, sentimental până la vânătorul de citate, în veritabile personaje.
Autograful conține, în opinia autorului, un discurs care face concurență celui literar; el instituie „un stil dedicativ”, care va rezulta, în mod natural, din stilul autorului, oferind valoarea de unicat a cărții, plus cea „sentimentală, artistică, chiar istorică și, evident, pecuniară”. Pe baza unui autograf oferit în graba momentului, inedit sau doar obișnuit, se poate reconstitui filmul relațiilor tumultoase dintre scriitori, cu tot cu tabieturile, comportamentele lor artistice sau sociale. Talentul de prozator al lui Gheo, în aceste situații, tinde să mai îmblânzească tonul academic al informațiilor oferite, prin tonusul și verva intuiției detectiviste pe care o investește în descâlcirea ițelor unor povești bio-bibliografice, labirintice uneori.
Relevante sunt și rândurile dedicate anatomiei unei cronici literare. Totul pornește de la o dedicație pe care prozatorul Anton Holban o oferă criticului Șerban Cioculescu, pe unul din exemplarele romanului Ioana. Exemplarul respectiv, aflându-se acum în posesia lui Gheo, devine subiectul unei investigații legate de însemnările criticului interbelic pe marginea textului lui Holban. Însemnări care vor constitui textul viitoarei cronici. Astfel, momentele de admirație moderată sau de malițiozitate, în funcție de inconsecvențele/scăderile textului, arată parcursul alternanței dintre desenul unor „semne de întrebare, semne de nedumerire ori nemulțumire” venite din partea cititorului profesionist și spiritul acestuia, „răutăcios-ironic”, activat tot mai mult pe măsură ce lectura devine tot mai incendiară.
Indiferent de epocă sau de spațiu, cartea oferă contextul sau pretextul unor istorii pline de haz, unor situații neprevăzute, dar și al unor savuroase povești de capă și spadă culturală. Forma sau semnificația scrisului de mână, o anumită pagină albă, precum și periplul cărților prin anumite biblioteci joacă rolul unor madlene proustiene care generează amintiri, evocări, speculații. Este evocat Liviu Rebreanu care opta, în scrierea autografului, pentru stilul lapidar, concis, denotând o anumită sobrietate intelectuală. Ionel Teodoreanu sau, mai târziu, Fănuș Neagu impregnau dedicațiile cu farmecul și savoarea unui stil cât mai jovial-expresiv, cât mai fantezist-colocvial; iar Camil Petrescu, fiind un personaj „extrovertit, energic, orgolios, dornic de afirmare și de recunoaștere” în cercurile protipendadei bucureștene, toate acestea se răsfrângeau și în relațiile sau în dedicațiile sale. Între un permanent vagabondaj literar/cultural și propriile idealuri fulminant-romantice ne apare și evocarea lui Panait Istrati, acest scriitor cu un destin frânt. Este remarcată și activitatea publicistică a lui George Călinescu, fondatorul celor două serii ale Jurnalului literar, apariție ajunsă în patul lui Procust al cenzurii proaspăt înființate. Evocarea relației dintre Mihail Sebastian și Nae Ionescu, semnatarul unui text pentru romanul De două mii de ani, pune în relief fragilitatea unei condiții umane, în cazul lui Sebastian, lipsite de solidaritate intelectuală. Enigma unor însemnări pe marginea unor poezii de Tudor Arghezi devine, din nou, pretext pentru o nouă rundă a detectivismului literar, mai ales că acel scris de mână oferea traducerea în franceză a textelor respective. Foarte repede autorul, după îndelungi săpături prin cărți sau prin revistele vremii, află despre personalitatea Luciei Demetriade-Bălăcescu, scriitor și artist plastic, apropiată și de Geo Bogza sau Max Blecher. Pretutindeni, în aceste episoade ies la iveală mărturii sau picanterii tonice și, uneori, de-un absurd care surclasează comicul.
Prin interesanta documentare și prin flerul speculativ, Radu Pavel Gheo ne arată că viața de după carte este tot atât de spectaculoasă și de tumultoasă precum cea din carte.