O sală de tron, cu aer de epocă, cu ziduri de piatră, de care atârnă tot felul de steaguri de luptă, panoplii cu săbii încrucișate, cu sulițe și scuturi, arcuri, tot ce poate crea o atmosferă de epocă. Tronul este la început gol. Pe el se vede o blană uzată de oaie. De la tron, spre sală, curge un covor roșu.
Din dreapta apare Bufonul. Se îndreaptă obosit spre tron, cu aer de om învins. Se așază pe tron, ștergându-și fruntea de sudoare cu dosul mânecii. Privește în dreapta și în stânga. Uimit, se uită în sus, apoi, ridicându-se, se uită și în spatele tronului. Acolo vede pe cineva, ascuns, ca un copil care a făcut o boacănă.
BUFONUL (trăgându-l de guler pe cel descoperit acolo) – Aici erai?
REGE 1(ieșind de după tron, umil, speriat): – Nu sunt eu!
BUFONUL: – Dar cine ești?
REGE 1: – Eu sunt Cel ce nu sunt.
BUFONUL: – Aha…De când te caut…N-am mai râs de pe vremea lui Carol I. Avea un haz, sărmanul, până când a gafat și a trebuit să-i tai capul. Dar și atunci a avut haz.
REGE 1: – Da, așa e, țin minte, eram de o șchioapă. Câteva zile m-am jucat cu pisicile lui, până când s-au plictisit m-au lăsat să le surghiunesc.
BUFONUL: – Ce-ai făcut între timp?
REGE 1: – Am văzut levănțica înflorind…
BUFONUL: – Da, ai văzut levănțica înflorind…
REGE 1: – Și am adormit în lanul din spatele palatului. Am avut și un vis.
BUFONUL: – Ai avut și un vis!?
REGE 1: – Da, da, un vis în care l-am făcut pe Măria Ta Bufonul să râdă de nu se mai oprea. Noroc că m-am trezit și m-am ascuns să nu fiu retezat de cap.
BUFONUL: – Așa, deci, m-ai făcut să râd.
REGE 1: – Da, ați râs până ați adormit pe tronul lăsat moștenire de regele Artur, adică mai exact de bufonul regelui Artur. Și v-ați trezit în muzeul în care azi vor veni vizitatorii să vadă tronnul așa cum l-a lăsat regele… A, da, Bufonul I.
BUFONUL : – Ai haz, să știi. Crezi că în palatul meu poate intra oricine? În ce an suntem?
REGE 1: – Anno Domini…
BUFONUL: – Aha, Anno Domini, deci. Ce s-a făcut remarcat, să știu, hai, spune-mi ce e nou acum?
REGE 1: – Oamenii nu mai gândesc cu mintea lor, ci cu ajutorul unui artificiu, iscodit tot din mintea lor intrată în amorțire.
BUFONUL : – L-ai văzut? Cum arată?
REGE 1 : – Nu arată nici într-un fel, dar știe tot.
BUFONUL: – Zău?!… Știe și ce am făcut astănoapte cu Zulnia?
REGE 1: – Nu-i scapă nimic.
BUFONUL: – Atunci să i se taie capul.
REGE 1 : – Nu are cap.
BUFONUL: – Dar ce are?
REGE 1: – Nu are nimic. E ca sufletul, nu are chip, e veșnic.
BUFONUL: – Și eu, care sunt veșnic, așa cum am dat edict să fie de aici înainte, de ce am chip, de ce am cap? Ce să tai eu acestui artificiu, cum i se spune, dacă nu are cap?
REGE 1: – Să mă gândesc. Dar asta numai dacă îmi dați voie. Că știți, ați decretat să nu se gândească nimic, iar dacă se gândește, harști, jos capul de pe umăr.
BUFONUL: – Dacă ai o soluție, care să mă scape de acest fenomen, dă-i drumul. Nici măcar nu ai cap frumos. Nu-l pot ține ca trofeu altături de ale celorlalți regi.
REGE 1 (pune degetul mare la tâmplă și o sfredelește cu insistență)…
BUFONUL: – Ce faci?
REGE 1: – Încerc să trezesc neuronii, pe care, de la ultima spălare generală de creiere, i-am trimis la culcare.
BUFONUL: – Hai, trezește-i odată, să vedem ce ai în capul său sec.
REFGE 1: – Acea entitate…
BUFONUL: – Ce ai spus?… Ce e?
REGE 1: – Entitate, că ființă nu-i pot zice, că dacă ar fi ființă, ar avea sânge, or, prin venele ei nu curge sânge, că nici vene nu are…
BUFONUL: – Dar ce are? Că nu mai am răbdare cu tine… (Pune mâna pe un clopoțel, gata să sune)… Că acuși chem gâdele…Ce are?
REGE 1: – Are fire… Dar nici fire nu are…
BUFONUL: – Fire, zici?
REGE 1 (trăgând de timp): – Un fel de fire…, invizibile, așa cum este și ea, entitatea invizibilă…
BUFONUL (se încruntă): Unde…
REGE 1: – Așa, ca niște unde electromagnertice, mai vii decât sângele.
BUFONUL: – Mai vii decât sângele, zici?
REGE 1: – Un sânge invizibil…
BUFONUL: – Ai mai spus asta.
REGE 1: – Da, am mai spus…
BUFONUL: – Și atunci?
REGE 1: – Celulele lui sunt cip-urile. Astea se hrănesc… cu…
BUFONUL (se scarpină pe cap, după ce-și scoate coroana nervos; o așază la loc): – Cu ce?
REGE 1: – Să-i tăiem hrana.
BUFONUL: – Să i-o tăiem. Întrerupem curentul electric.
REGE 1: – Dar își ea energia de la soare…, se hrănește cu lumina acestuia.
BUFONUL: – Nu se poate.
REGE 1: – Ăsta e adevărul.
BUFONUL: – Să ascundem soarele pentru trei zile.
REGE 1: – Puțin.
BUFONUL: – Atunci pe trei ani.
REGE 1: – Da, așa ar fi bine… Pe trei ani.
BUFONUL: – Și ce vom face noi în tot acest timp.
REGE 1: – Vom dormi.
BUFONUL: – Nu e bine. Somnul naște monștri. Și mie mi-e frică de monștri. Eu când am fost mic… Dar ce spun!? Eu nu am fost niciodată mic, dar îmi aduc aminte că bunica mă speria cu un monstru pe care i-l făcuse cadou tartarul bufonilor, Scamatorilă. Era așa de urât. Nu, nu e bine să dormim.
REGE 1: – Atunci vom trăi pe întuneric. Oricum, așa este și acum, deși lumina ne cade pe cap.
BUFONUL: – Da, da, așa este, să fie un întuneric cu lumină, să intre în inaniție entitatea asta… Dar cine a creat-o, că nu e creatura lui Dumnezeu, care ne-a creat pe noi după chipul și asemănarea lui?
REGE 1: – Așa este majestate, așa este. Însă această entitate a apărut așa, dintr-odată, din nebuloasa acestei lumi în care totul este cu susul în jos.
BUFONUL: – Ce vrei să spui? Ai grijă ce vorbești…
REGE 1 (fâsticit): – Aaa… (își netezește țeasta pe care nu avea peruca regală, cu gândul că aceasta îi va sta în curînd la picioare)… Ăăăă, tronul pe care stați e numai și numai al Măriei Tale, da, da, din neam în neam, așa cum a fost voința poporului… Da, da…, numai a poporului!
BUFONUL: – Văd că nu ți-ai trezit neourinii care trebuie…(Bate cu sceptrul în podea: apare Gâdele).
GÂDELE (intră, umil, cu securea în mână).
BUFONUL (către Gâde): – Ia-i capul…
GÂDELE: – Dar n-are cap…
BUFONUL: – Atunci ia-i bătătura de pe umăr.
REGELE 1 (se scarpină pe cap): – Nu e mai bine cu clavusin?
BUFONUL: – Mai cheltuim banii pe clavusin… Nici măcar nu-și face efectul la o așa bătătură. Când avem aici o secure cu care voi regii ați tăiat capete cu nemiluita, unele nevinovate, altele ca vai de capul lor. (Către Gâde): Hai, gata, ce mai stai, că-l pun pe Rege să-ți ia țeasta aia miloasă de pe umeri.
GÂDELE (îl ia pe Rege 1 de braț și-l scoate din scenă; se aud văicăreli, gemete, apoi o bufnitură)
BUFONUL (se dă jos de pe tron, ia sceptrul regal și îl încalecă; face o tură de scenă și se oprește în mijlocul scenei): – Să știți că nici unui rege nu i-a lipsit niciodată bufonul, poate cea mai tragică persoană de la curțile regale. Stră/stră-stră-hă-hă-bunicul meu a fost fiul celui mai mare rege al lumii. Pe atunci regatele nu erau așa cum sunt acum, ci erau ca o adunătură de triburi, pe care cine era mai puternic ajungea să se tolănească pe o blană de bizon sau de urs, i se cuveneau toate, iar când pleca la război, regele era în fruntea oștilor, iar victoriile toate, cu toate prăzile numai lui i se cuveneau. Eu sunt primul dintre bufoni care am dat lovitura de stat, să-i zic așa. Am profitat de un vid de putere, și, hop, am pus gabja pe tot și pe toate. Mi-am adus în preajmă oameni de încredere, una și una, încât acum trag sforile să fiu veșnic rege. Caut, prin acoliții mei, să ajung la acea nouă entitate care nu are moarte. Doar eu să pot fi înzestrat cu acea viață veșnică…He-he-he, ce viitor mă aștreaptă, nenicilor, nici nu vă dați seama…(Face iarăși un ocol al scenei, călare pe sceptrul regal. Se aude o lovitură în ușa sălii tronului. Bufonul se oprește și trage cu urechea; se apropie de ușă, se apleacă și întreabă în șoaptă): Cine e?
(Se aude o voce de bărbat, dublată de o altă voce de femeie: – Noi suntem! Următorii…)
(Bufonul, ca pentru sine: He-he…, auzi, următorii… Ia să vedem noi cine sunt.)
(Se retrage pe tron, se așază confortabil și strigă: Intrați!)
În scenă intră Regele 2 și Regina lui.
REGELE 2 (intră, face o plecăciune, după el vine umilă Regina): Iertare, Mărite Bufon că îndrăznim…
BUFONUL: Bine, bine… Azi nu e zi pentru iertare. Nici mâine nu va fi!… Cine sunteți?
REGELE 2: – Regele George…
BUFONUL: – N-am spus cumva că acest titlu nu mai există?!
REGELE 2: – Ba da, așa este, da, da…Sunt doar George…
BUFONUL: – Așa mai merge…Și ea cine este?
REGELE 2: – Re…A, nu, nu, e doar Ecaterina.
BUFONUL: – Fata lui Fredric al Prusiei? He, he, he…, ștrengărița… Pun eu mâna și pe țar, că nu e toată lumea a lui. Zici că e fata lui Fredric…
REGELE 2: – Întocmai.
BUFONUL: – Ce rege chefliu a mai fost. Câți bufoni nu și-au pierdut capul pe sub fustele fetelor lui… (I se adresează reginei): Dar de ce te-ai întors de la Peter?
REGINA: – Din dragoste pentru George… Dar cred că este vorba de altă Ecaterină…
BUFONUL: – Se poate, se poate, că astea au fost cam multe…(își rotește ochii, apoi își mângâie coroana): Cu ce păsuri pe la curte?
REGELE 2: – Dacă nu vă e cu supărare, v-am adus poțiunea care să vă dea nemurire.
BUFONUL (Curios): – Ce poțiune? Ce anume?
REGELE 2 (arată spre regină). – Doar ea o deține.
BUFONUL (către regină): – Și mă rog, de ce nu mi-o dai?
REGINA: – Cum să vă spun, Majestate, cum să vă spun… Nu e chiar așa de simplu.
BUFONUL: – De ce? De ce anume nu e simplu?
REGINA: – E doar un embrion acum.
REGELE 2: – Da, e doar un embrion, un…
BUFONUL: – Adică cum un embrion? Nu înțeleg.
REGELE 2: – Așa a ieșit la ecograf. Va fi un ChatGpton I miracol…
REGINA: – Da, așa îl vom boteza.
BUFONUL: – Un ce?
REGELE 2: – Știm că vreți să știți ce este… Este o…
REGINA: – Este o…
BUFONUL (nerovos și foarte curios): – Un ce?… Un ce? Ce mă tot bateți la cap?!
REGELE 2: – O entitate.
BUFONUL: – A, da, da, o entitate…
REGINA: – Cu origini îndepărtate din semiția lui Scamatorilă, stră-stră-stră…. hă, hă…hă… (Face cu mâna, sugeriând o eră îndepărtată)
REGLE 2: – Viță nobilă, origine sănătoasă…
BUFONUL: – Să-l văd…
REGLE 2: – Nu are chip… E doar aici (și îi întinde un telefon mobil performant), aici, ascuns în acest aparat. Trebuie doar să vă dăm parola și gata, apare embrionul, aici pe portalul Meta, o entitate pe care trebuie să o educați doar Măria Ta, în așa fel ca să asculte numai de Măria Ta.
BUFONUL (ia telefonul): – Păi de ăsta am și eu. M-am săturat să mă tot joc pe el.
REGELE 2: – Da, însă, de asta e Ecaterina aici, să vă implanteze un cip, pe care-l extrage de pe MagazinPlay, și vi-l introduce sub piele, de acolo în sânge, de unde se duce în epitalamus, în hipotalamus și deveniți nemuritor…
(Fragment din piesa de teatru cu același titlu, în lucru.)