Undeva, între Hristo Botev și Moșilor, pe mica stradă Calomfirescu, am avut recent ocazia să văd un loc special, al cărui standard de natură muzeală îl găsesc cu totul remarcabil, mai ales datorită faptului că este o realizare făcută integral în regim privat. Vila Catena este o bine cunoscută casă de patrimoniu, care nu doar că a beneficiat de o bună restaurare, dar a și fost introdusă în circuitul cultural al capitalei. Ea adăpostește azi un elegant spațiu muzeal și un altul, dedicat artei contemporane. Nu intenționez să fac o prezentare integrală a proiectului, deși ar merita, atât pentru generozitatea unui asemenea act de mecenat, cât și a modului profesionist în care a fost realizat acest concept. De aceea mă voi referi doar la expoziția deschisă de curând, cu lucrări de Nicolae Grigorescu, din colecția AVART. Trebuie menționat că AVART este astăzi una dintre cele mai importante colecții private din România, care acoperă întreg spectrul artei românești, începând cu secolul al XVIII-lea până la arta contemporană ultra recentă.
Colecționismul a fost și a rămas o tendință naturală, larg împărtășită de societatea românească încă din secolul al XIX-lea, manifestându-se chiar și în perioada comunistă, când restricții aberante limitau drastic mișcările acestei categorii sociale, atât de importantă pentru sănătatea culturii, cea a colecționarilor. Dar nu despre acest segment intenționez să scriu, pentru că vizibilitatea sa este în continuă creștere, subiectul devenind chiar temă doctorală.
În ultimii ani au fost mai multe, dar niciodată destule, expoziții Nicolae Grigorescu, una dintre ele chiar la Muzeul Național de Artă al României, cu ocazia împlinirii a 185 de ani de la nașterea pictorului. Chiar și acum, la mai bine de un secol de la dispariția artistului, prezența lucrărilor sale devine un pol de atracție a publicului de mai toate categoriile, ceea ce reflectă calitatea specială a unui artist de a genera lucrări al căror magnetism să fie împărtășit, în mod egal, de public, indiferent de nivelul social sau intelectual. În mod evident, în ceea ce-l privește, există de mult timp un uriaș potențial de sensibilitate națională și, totodată trans-generațională. Cu ani în urmă, Andrei Pleșu a scris o strălucită sinteză, subliniind importanța sa în contextul artei românești: „Paradoxalmente, Grigorescu pe care îl identificăm mereu cu „specificul românesc” e acela care, din punct de vedere tehnic, s-a rupt în chipul cel mai tranșant de litera tradițiilor plastice locale. Într-o viață de om, el a reușit să facă – în beneficiul artei românești – saltul enorm de la icoana bizantină la plein-air-ul barbizonist, de la academism la preimpresionism.”
Este o argumentație suficient de temeinică pentru ca orice expoziție dedicată pictorului să aibă sens, dar, în ceea ce mă privește, vreau să subliniez și motivații punctuale care trebuie remarcate. Pentru că am avut șansa să o parcurg în tihnă, consider că am reușit să identific detalii, aspecte pe care acest eveniment le conține, în pofida unui număr relativ mic de lucrări. Parcursul expozițional, conceput într-o perspectivă istorică, prezintă piese de tinerețe, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Lectură/Răsfoind albumul, Fata pădurarului), până la începutul secolului XX (Care cu boi venind de la câmp, Ciobănaș pe Valea Doftanei), perioada sa de apogeu. Accentul discursului curatorial este pus pe această perioadă de maturitate, caracterizată printr-o serie de intense căutări asupra expresiei plastice, asociate tematic preponderent cu lumea rurală și care au generat acea imagine binecunoscută, identificată ulterior ca cea mai puternică amprentă a „specificului național”. Concepută pe această axă istorică dar și a dezvoltării stilistice, expoziția conturează într-un discurs aproape didactic etapele racordării picturii sale la arta occidentală și, totodată ecoul acesteia atât în rândul publicului cât și al confraților. Asemenea revoluției pe care Eminescu o produce în literatură, Grigorescu conectează pictura autohtonă la modernitatea europeană. Este meritul echipei curatoriale, coordonate de Ioana Beldiman, că a reușit în conceperea acestui parcurs vizual să ofere mai mult decât o simplă particularitate stilistică, un autentic reflex mentalitar asupra culturii românești din epocă, în ansamblul ei.
Având, așa cum am menționat, răgazul unei vizite îndelungate, dintr-o perspectivă subiectivă, mi-a atras atenția lucrarea: Logofeteasa cu zestrea casei (Fuiorul) care, este una dintre temele sale preferate și solicitate de colecționari, motiv pentru care, probabil, pictorul a realizat mai multe variante, una dintre ele fiind la Muzeul de Artă Craiova. Acest personaj feminin, cu chip bine individualizat și un aspect general nostalgic adolescentin, respiră un dozaj rafinat de grație și inocență care însumează tiparul său de frumusețe feminină. Ceea ce consider relevant însă, având în vedere epoca, este faptul că notorietatea sa artistică a reușit să impună acest cod de frumusețe societății și că acesta rezistă până astăzi, în epoca internetului.
Folosind criterii mai puțin subiective, am identificat cu egală satisfacție și două peisaje Apus de soare și Peisaj din Câmpina, o temă mai puțin frecventată de artist, mai ales în ultima sa perioadă de creație. Ambele sunt realizate cu șevaletul, în natură, asemenea perioadei sale de la Barbizon, dar au o cu totul altă miză, aceea a plasticității pure, ipostaza în care un artist, eludând orice altă prioritate vrea să-și atingă propriile-i limite. Sunt piese compuse la granița fină dintre figurativism și abstract, în care accentul este pus pe raporturile plastice, pe dinamica interioară a suprafeței, pe rafinamentul relațiilor cromatice, adică pe tehnică. Găsesc însă atâta libertate în aceste piese și totodată atâta bucurie de a picta, cum numai într-un peisaj de Renoir țin minte că am mai văzut, o grădină pictată de la firul ierbii.
Ceea ce vreau să evidențiez în plus la această manifestare expozițională este faptul că împlinește exigențele unui adevărat proiect muzeal și mă refer la catalogul științific semnat de cunoscutul istoric de artă Ioana Beldiman. Volumul tipărit cu această ocazie este un studiu pertinent care relevă nu doar o atentă aplecare asupra colecției, un prilej de a redescoperi proveniențe uitate și o radiografiere în detaliu a fiecărei lucrări, identificând toate datele de specialitate. Aceste amănunte, în aparență puțin importante, sunt referințe care fac diferența pentru orice profesionist al domeniului, pentru că reprezintă reperele unui temeinic efort de cercetare.
Expoziția Nicolae Grigorescu de la Vila Catena devine o provocare prin felul în care a fost realizată, începând cu panotarea, light design-ul, probabil unul dintre cele mai profesioniste din câte am văzut eu la noi, fiind însoțită de un instrument științific care ar trebui să devină un deziderat.