Pisicile Romei
Dacă azi ești la Roma întreabă-te în ce an?
În ce secol în ce clipă? Ce rămâne?
Cine urmează?
În ce catacombe își caută gura
șoaptele împărătești?
Nici chipuri de sclavi să nu-ți închipui
că vei întâlni în Largo di Torre
doar pisicile Romei perpetuând
Roma
Până la urmă Roma din Roma-I ea însăși nouă
cu pisicile ei sfinte
O măreție
marmori sparte prin Forum
pulberi în vânt
nisip de imperiu
glorii de Zei
O măreție
nălucind pe coline pinii tăi vin de neunde
și se duc spre Toscana
unde își dau întâlnire cu chiparoșii
îmbunătățind ideia de eternitate
Atent
tu ești acolo dar nu auzi nimic decât timpul.
Orașul pitic
Privesc orașul pitic prin plasma sangvină
în provincia minor
bate dacă mai bate pendula
vine dacă mai vine timpul
Iarna copacii cu ciori par copaci cu morminte
În acest cenușiu orizont citadin mut
inaugurăm fundația „Suflete moarte“ cu
sucursala „Piese umane de schimb“
Inaugurăm „Podul pe sub care nu curge
nici un fluviu“ din plictiseală
Inaugurăm și „Expoziția de pleonasme
barbarisme și cacofonii“
facem mai trainic mortarul zidului
ce ne împrejmuie fiindcă arta
are nevoie de proști ca s-o denigreze
Iar dacă avem o zi grea și nu dovedim
mai lăsăm și pe mâine fiindcă seamănă cu ieri.
O mie de ani
Văzut-ai o fereastră luminată de-o lampă
și umbre înăuntrul odăii dublând
așteptarea să latre un câine
ca răspuns altui lătrat îndepărtat
Un cătun o uliță piezisă o casă de-o funie
de fum atârnată
La masă tăcând îndârjit sfânta familie
Mama mestecă-n ceaun mămăliga
pururi aurie
Tatăl pare scufundat în gânduri
băieții cei patru așteaptă cu lingura-n mână
Începe să ningă Doamne
lin un vânticel răsucește ninsoarea
lemnul troznește în sobă
Nu ne este frică
Mama binecuvântează bucatele
ulițele umblă pe la toate casele
Să vă fie bine primit
Noapte bună pentru o mie de ani.
Căpruio
Tu ca și bezna tu să nu fi dormit
tu căpruio
Tu nici nu știi că părul tău va avea amintirea
pernelor mele dormite tu
m-ai pedepsit cu ghimbir iute
și cu vanilie
Totuși în zori sarea ta cum a ajuns în
sângele meu gustat
Tu ca și bezna
tu căpruio ai fost și-ai fugit din cearceaf
cu sărutul în gură.
Vorbește lumea
Genarule nonagenarule
s-ar bănui că spitalele sunt pline
de tine dar
Aiurea-n tramvai
Aceasta-I o minciună gogonată ca și Europa Unită
ca și sărăcia în Luxemburg
ca și bogăția de la Vaslui.
Fii neanderthalian
Se înserează. Cetățene trage obloanele.
Va fi întuneric beznă. Adăpostește-te.
Fii opac. Pierde-ți urma în deliciile
nopții. Uită. Mâzgălește-ți scrisul.
Fă o schimbare. Nu mai gândi. Dă-te prost.
Nu mai vezi nu mai auzi. Te vor provoca.
Te vor ademeni. Nu te duce. Am să-ți spun
ceva. Încearcă și vei reuși. Au făcut-o
și alții.
Fii neanderthalian. Homo neanderthaliansis.
Sună bine. Se poate și mai jos.
Urăște cititul. Plictis. Noi specii
de șoareci rod cărțile. La dracu cu tot
cu Homerul Vostru. Shakespeare e un
fake. Și alții. Mută biblioteca în pod
și fă o rocadă cu frigiderul. Sau deșartă
cărțile pe casa scărilor. Huooo.
Vechituri. Clasici. Droghează-te. Arde-ți
pixul pe rug într-o piață publică.
Urlă. Trage-te din maimuță. Fii tabula
rasa. E timpul prielnic. Cultura ucide.
Repet. Fii neanderthalian. Ai mai fost.
Acoperă-te cu păr. Alege-ți o grotă.
Fii instinctiv. Brută. Se poartă. Fii gol
pușcă. Bâiguie o silabă. Mai încearcă.
Fii adamic. Mănâncă tot mărul și aruncă
înapoi peste umăr cotorul.
De astfel de oameni avem nevoie.
Partea cealaltă
Citește-mi poemul apoi
Întoarce foaia
el are pe partea cealaltă un text invizibil
superior
Citește-l și pe acesta cu mintea cu gândul
n-ai ce să silabisești cu buzele
Acum pune partea cealaltă cu textul
invizibil pe frunte
și apasă hârtia cu mâna și taci.
Un loc de vis
Ei lucrează și sâmbăta și sunt obosiți
și uite-i în drumul spre casă poposind
sub un pod
tolăniți pe iarbă și bând basamac
Ei sunt navetiștii lui Dumnezeu
și somnul îi prinde cu capul rezemat
de ghidonul bicicletei
Un loc bun de visat că margarina
din traistă se va preface în unt.
* * *
Citesc recitesc alternativ Lolita lui Nabokov
și Odyseas Ellytis Poeme
câte o filă pe rând ca să pot cântări
ceea ce nu are greutate: inefabilul
Și citind mi-a venit somnul dar lumina
după amiezii era orbitoare
Obturez fereastra trag storurile și totuși
o rază perforează printre perdele
întunericul
și pe traiectoria ei stupoare: brusc se relevă
din nimic sub forma unui dans luminiscent
de pulberi și scame imaterialistic
o lume nouă subversivă
acolo unde eu credeam că nu-i nimic
Nimicul e fratele geamăn al veșniciei
și eu respiram acest nimic.
* * *
Fiind odată nenăscut eu nu eram
pregătit pentru moarte
Nici vorbă nici
gând nu aveam nici râs și nici plâns
Pe-atunci eu nu muream de mii de ori
și niciodată mama mea nu a știut de mine
Și ea a fost tot singură pe lume
și niciodată nu m-a vrut bătrân
și ea a fost tot singură pe lume
și tatăl meu a vindecat-o de singurătate
și amândoi s-au hotărât să fiu
din carnea tatălui o jumătate
și-a mamei mele altă jumătate
de carne parfumată
Acum știu că sunt o întâmplare
a unei nopți de februarie geroasă
din celălalt mileniu ars de timp.
Orașul pitic
Privesc orașul pitic prin plasma sangvină
în provincia minor
bate dacă mai bate pendula
vine dacă mai vine timpul
Iarna copacii cu ciori par copaci cu morminte
În acest cenușiu orizont citadin mut
inaugurăm fundația „Suflete moarte“ cu
sucursala „Piese umane de schimb“
Inaugurăm „Podul pe sub care nu curge
nici un fluviu“ din plictiseală
Inaugurăm și „Expoziția de pleonasme
barbarisme și cacofonii“
facem mai trainic mortarul zidului
ce ne împrejmuie fiindcă arta
are nevoie de proști ca s-o denigreze
Iar dacă avem o zi grea și nu dovedim
mai lăsăm și pe mâine fiindcă seamănă cu ieri.
* * *
Când sunt singur îmi beau cafeaua cu mine
și mai beau tot ce-i amar prin casă
Când sunt singur privesc norii triști
așteptând să-mi cadă în gânduri
un vers biblic ca la începutul
înțelepciunii babiloniene
Când lumea nu se mai uită în urmă
când lucrurile și ființele nu mai au umbră.