Liviu Georgescu s-a născut la 7 aprilie 1958, la București, unde a urmat școala generală și liceul. În perioada liceului a studiat vioara, instrument care l-a apropiat mai târziu de orchestrele simfonice ale medicilor din București și New York, oraș în care va emigra imediat după 1990. Decizia vine după ce soția sa, Doina, emigrase cu aproape trei ani înainte, solicitând constant reîntregirea familiei, fapt care l-a menținut pe Liviu Georgescu, rămas în țară, într-o lungă așteptare în fața instituțiilor care decideau soarta unor astfel de cazuri. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din București în 1984, iar după rezidențiat a profesat ca medic în România până în 1989.
În timpul studenției, scriind poezie mai ales pentru sine, a frecventat ședințele Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu, unde a citit în cadrul unor întâlniri la care participa și poeta Mariana Marin. Revoluția din decembrie 1989 l-a prins în București, în mijlocul demonstrațiilor din 22 decembrie, participând la momente decisive ale revoltei. La începutul anului 1990, după numeroase refuzuri din partea autorităților comuniste privind re întregirea familiei, decide să emigreze în Statele Unite ale Americii, unde devine azilant politic, urmându-și soția, refugiată politic încă din 1987. În țară nu publicase nimic; își ia manuscrisele cu sine, păs trându-le ani de zile până la debutul literar în revista Lumină lină din New York, condusă de Theodor Damian.
Ulterior, publică articole de specialitate în medicină atât în România, cât și în Suedia, Noua Zeelandă și Statele Unite. Urmează o nouă rezidență în medicină internă la Montefiore Medical Center – Albert Einstein College of Medicine din New York și se specializează în reumatologie la Hospital for Special Surgery – Cornell University Medical Center. Din 1997 practică medicina internă în propriul cabinet din New York, devenind un specialist apreciat.
Ca poet, este încadrat de critica literară în generația optzecistă, însă într-o formulă „atipică“, așa cum îl definește Nicolae Manolescu în prefața volumului de debut, Călăuza, apărut la Editura Axa din Botoșani. După apariția volumului Poemul de oțel de Viorel Padina, considerat de critică drept ultimul optzecist debutat editorial, apariția lui Liviu Georgescu îl fixează pe acesta drept „ultimul optzecist“. Debutul său editorial, relativ târziu, după structurarea manuscriselor la New York în anul 2000, a avut un impact puternic, amplificat de prefața semnată de Nicolae Manolescu. Volumul a fost primit elogios de critică și a obținut Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opus Primum (2001), în urma căruia devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2004 publică la Editura Dionis volumul Orologiul cu statui, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al mai multor organizații literare internaționale, precum New York Academy of Poets, Poetry Society of America, Modern Poetry Association, International Library of Poets și Flushing Art League, precum și al American College of Rheumatology. Participă activ la viața literară românească din diaspora, inclusiv la Cenaclul „Mihai Eminescu“ din New York și la evenimentele Institutului Cultural Român. Cărțile sale sunt lansate în prezența unor importanți critici literari precum Nicolae Manolescu, Alex Ștefănescu, Daniel Cristea-Enache sau Al. Cistelecan.
Între 2001 și 2015 revine anual în România, lansându-și volumele în marile centre culturale și universitare. Poezia sa este intens comentată de critica literară și se impune ca o voce distinctă a liricii contemporane. Deși asociat generației optzeciste, discursul său poetic este profund original, conturându-și încă din perioada Cenaclului de Luni un traseu propriu.
După aproape două decenii de scris fără publicare, debutează în 1998 în revista Lumină lină, iar editorial cu volumul Călăuza. Urmează nume roase volume în limba română, printre care: Solaris (2002), Ochiul miriapod (2003), Orologiul cu statui (2004), Piatră și lumină (2005), Transatlantice (2007), Nu am voie (2008), El (2010), Smulgerea zalei (2010), Sau dincoace de Stix (2011), Katanamorfoze (2012), Ziua de dinainte (2012), Împotriva uitării ș.a. Publică și volume în limba engleză, precum Hidden Death, Hidden Escape (2003) și Recovered Confessions (2004), precum și volumul bilingv Zbor în cursa de cristal / Flight Inside a Crystal Trap (2004). Este inclus în nu meroase antologii inter naționale și publică în reviste literare din România, Statele Unite și Germania. Traduce atât din engleză în română, cât și invers.
Opera sa este recompensată cu numeroase premii, dintre care se remarcă Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2004), Premiul Național „Mihai Eminescu“ – Opus Primum (2001) și alte distincții naționale și internaționale. Receptarea critică amplă confirmă valoarea și originalitatea operei sale, despre poezia sa scriind numeroși critici, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Alex. Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, Dan Cristea, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Spiridon, Cristian Livescu, Gellu Dorian, Gabriel Coșoveanu, Gabriela Gheorghișor, Adrian Dinu Rachieru, Irina Petraș, Aurel Sasu, Cosmin Ciotloș, Dumitru Chioaru, Lucian Alecsa, Ștefan Stoenescu, Dumitru Radu Popa, Andrei Codrescu, Iulian Boldea, Horia Gârbea, Paul Aretzu.
Spirit perfecționist, Liviu Georgescu s-a manifestat nu doar în poezie, ci și în muzică și pictură. Spre finalul vieții, afectat de boală și dezamăgit de climatul literar, se retrage în Florida, unde se stinge din viață la 27 aprilie 2023, la vârsta de 65 de ani. Prin prezența constantă în presa literară și prin ecoul critic semnificativ, poezia lui Liviu Georgescu s-a impus ca o expresie autentică și valoroasă a liricii contemporane. Volumele postume, precum Lumină de lampă și Armonia (Fragmente finale), contribuie la readucerea operei sale în atenția publicului și la consolidarea locului său în literatura română. Exigența sa artistică, manifestată în toate domeniile în care a activat, rămâne un reper pentru înțelegerea unei opere coerente, profunde și distincte în peisajul poeziei românești contemporane.