Farsele sînt un vaccin pentru credulitate. După ce „încasăm“ o farsă, cred eu, sîntem mai pregătiți, mai puțin vulnerabili, mai vigilenți. Sigur, vorbesc aici despre cazurile oamenilor normali, cu un creier cît de cît activ și exersat.Farsele reușite sînt un exercițiu, o construcție inteligentă care chiar are rolul de vaccin. „Farsa penală“ și farsa obișnuită au o recuzită asemănătoare, dar se deosebesc fundamental. Dacă niște hoți se costumează în polițiști și păcălesc niște cetățeni luîndu-le bani, asta nu e farsă, e hoție, escrocherie sau, cum zic francezii, „abus de faiblesse“. Cînd un comic se îmbracă în polițist, face pe orbul și dirijează circulația, da, asta e o farsă care, prezentată la emisiunile cu camera ascunsă are ceva amuzant, comic, neagresiv. Mă rog, era o farsă pînă acum cîțiva ani. Dar, de cînd cu corectitudinea politică, cîmpul posibilelor farse se restrînge și se devitalizează. Rîdem doar cu voie de la poliția woke. Cît o mai ține și farsa asta cu extrema stîngă.
Pentru că sîntem în preajma lui 1 aprilie, vreau să vă prezint două farse făcute la două televiziuni europene. Desigur, există multe altele, dar eu mă opresc la două care mi se par de top.
Prima farsă ar putea fi intitulată „Livada de spaghetti“ și s-a petrecut la BBC (pe cînd instituția nu era atît de aplecată spre stînga și, deci, mai avea umor).
În 1957, în Marea Britanie, spaghetele nu erau un aliment obișnuit. Mulți britanici le vedeau ca pe ceva exotic, importat din Italia, și puțini știau exact cum se fac (din făină de grîu și apă, nu cresc pe copaci). Ideea farsei a venit de la cameramanul austriac Charles de Jaeger de la BBC, care își amintea cum profesorii lui din școală îi tachinau pe elevi spunîndu-le că spaghetele cresc pe copaci – și ei credeau! De Jaeger a propus gluma echipei de la emisiunea serioasă Panorama (un program de știri și actualități respectat). BBC a aprobat ideea și i-a alocat un buget mic (doar 100 de lire sterline). Pe 1 aprilie 1957, în timpul emisiunii Panorama, au difuzat un reportaj de 3 minute care părea perfect legitim. Naratorul era jurnalistul foarte respectat Richard Dimbleby (vocea lui era sinonimă cu știrile serioase BBC, cam cum era vocea lui Ilie Ciurescu la TVR, cînd vorbea despre Ceaușescu).
Reportajul pretindea că în sudul Elveției (cantonul Ticino, lîngă Lacul Lugano), fermierii au avut o recoltă excepțională de spaghete datorită unei ierni blânde și, mai mult, datorită dispariției aproape complete a dăunătorului imaginar, un gîndac fictiv care atacă spaghetele.
Pe ecran apăreau imagini (alb-negru, evident) cu o familie elvețiană culegînd fire lungi de spaghete crude, direct din ramurile unor copaci (un trucaj în care s-au folosit 9 kilograme de spaghete!). Dimbleby explica serios: „Ultimele două săptămîni din martie sunt o perioadă anxioasă pentru fermierul de spaghete. Există mereu riscul unui îngheț tîrziu care, deși nu distruge complet recolta, îi afectează aroma și asta îl împiedică să obțină prețuri bune pe piețele mondiale.“ Concluzia reportajului: „Pentru cei care iubesc acest fel de mîncare, nimic nu se compară cu spaghetele crescute acasă“.
Centrala BBC a fost în pragul blocării din cauza a sute și sute de telefoane. Unii telespectatori acuzau postul de manipulare, alții cereau adrese de unde pot cumpăra arbori de spaghete!
A doua farsă s-a petrecut cinci ani mai tîrziu, în Suedia, care avea doar un singur canal TV național: Sveriges Television (SVT), unde se emitea exclusiv în alb-negru. Televizoarele color erau încă o tehnologie experimentală și foarte scumpă în lume (primele emisiuni color în Europa au apărut tîrziu, abia în anii ‘60–’70). Majoritatea suedezilor visau la culori pe ecran, dar upgrade-ul era imposibil fără să cumperi un televizor nou, rar și scump (la care nu puteai vedea color, emisiunea era alb-negru!). Asta a făcut gluma extrem de plauzibilă, oamenii erau disperați după o soluție ieftină.
Pe 1 aprilie 1962 intră în cadru Kjell Stensson, un inginer TV de la SVT, care apărea deseori ca specialist tehnic și era cunoscut publicului ca o voce autoritară și serioasă. El a vorbit extrem de grav și științific despre natura prismatică a luminii, despre fenomenul de interferență în dublă fantă și despre dispersia și refracția luminii prin rețele fine de fibre,
Și despre cum o „rețea fină“ poate separa lungimile de undă ale luminii și crea efectul de culori. Soluția magică? O pereche de ciorapi de damă din nailon. Instrucțiunile pas cu pas: „Taie o pereche de ciorapi de nailon (de preferat cît mai fini, de damă), întinde materialul bine peste ecranul televizorului (ca un tambur). Fixează-l cu bandă adezivă sau cleme pe margini. Privește imaginea și mișcă-ți capul ușor dintr-o parte în alta pentru a vedea efectul complet de culori“. Stensson a făcut el însuși experimentul în studio și a pretins că imaginea alb negru se vede, acolo, în culori.
Mii de suedezi au crezut farsa. Oamenii au alergat prin casă să caute ciorapi de damă (mulți tați au distrus ciorapii soțiilor sau fiicelor). Au întins nailonul peste ecrane, au netezit, au mișcat capul… și au așteptat minunea.
A doua zi, SVT a recunoscut că fusese o glumă de 1 aprilie – dar mulți au rămas cu televizorul „îmbrăcat“ în nailon ore bune.
Ehe, au trecut vremurile de aur ale farselor inteligente, spumoase. Acum, 1 aprilie e o zi normală, ca oricare alta, în care farsele adevărate nu mai au succes pentru că aproape totul pare o farsă.