S-au împlinit la 11 noiembrie, deci toamna aceasta, treizeci de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, modelul de onestitate al acestui popor, dar care a fost ignorat de mulțimile patriei. Întotdeauna modelele vor fi hulite și insultate de contramodelele zilei. Eventual până la moarte. Să ne reamintim tratamentul aplicat de FSN și de admiratorii minerilor din iunie 1990 lui Coposu.
La altă scară, mult mai târziu, vezi cazul Oana Gheorghiu. Oglindă: spărgătorul de grevă atacat de greviști. Greviștii de la onestitate îi vor urî până la moarte sau măcar până la o înlăturare din calea mizerabilei lor cariere pe cei onești în continuare. Oamenii cinstiți vor fi o oglindă în care necinstiții se vor vedea în adevărata lor lumină. Și problema nu e doar aceea că ei, maloneștii, s-ar vedea acolo, dar s-ar lămuri, poate, și lumea din jur, pe care aceștia încearcă să o cucerească și deci să o stăpânească, și-ar da seama încotro ar trebui să se îndrepte. De aia a strigat Petre Roman din balconașul PNȚCD-ului, în ziua de 14 iunie 1990, „ei s-au demascat singuri!“ Adică ei, adică țărăniștii față cu feseniștii aduși de Iliescu să-i pună cu botul pe labe pe cei care, încă, mai căutau democrație și dreptate. De aia l-au alungat cu pietre sătenii dintr-un sat prostit de propaganda fesenistă pe Corneliu Coposu, de aia au scris în Adevărul că a stat toți anii ăia cât noi mâncam „salam cu soia“ pe terasele pariziene. Ca, lângă catafalcul său, când Corneliu Coposu nu mai putea acționa, Iliescu să recunoască, probabil de formă, că, între ei doi, între ideile lor, el, Corneliu Coposu, alesese calea corectă, sau dreaptă, sau cum i-o fi spus. Dar cât trăia de ce n-a spus-o Ion Iliescu și FSN-ul său? Acum, că s-a dus și el, dl Iliescu, fost tovarăș, povestea s-a încheiat. Însă diferența între idealurile lor a rămas. Pe cel fesenist îl poartă mai departe, în termeni eventual vag mascați, o mulțime de inși aleși să conducă țara de urmașii celor care dădeau cu pietre în Coposu. Ce și-au mai bătut joc „masele largi populare“ de Coposu, că arăta cum arăta, adus la această apariție de anii grei de pușcărie, dar și de vârsta sa, de parcă am fi fost în vremea lui Tacitus (55-120): „Chiar vârsta lui Galba era luată în derâdere de cei obișnuiți cu tinerețea lui Nero, care, aidoma gloatei, îi judecă pe împărați după înfățișare și frumusețea trupului.“ (Istorii, în româneaște de Dionisie Constantin Pîrvuloiu, p. 32, Humanitas, 2025) Schimbând câțiva termeni, împărați și nume, judecata gloatei rămâne.
Să ne amintim, dacă nu vrem să uităm chiar totul, cum o dnă primăriță, generală cândva, a încercat să preia spitalul proiectat și construit de fundația „Dăruiește viață!“ și – eventual – să se împăuneze cu realizarea lui. Nereușind, s-a cramponat de teren, că terenul e al PMB etc., etc. După care ne-am trezit că pozează în mama tuturor, un fel de Ceaușească redivivă. Cele două doamne au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă pesedeii de la atâtea guvernări, dar și celelalte partide, peneliștii, guvernanți și ei o vreme, iar oficialii și oficialele nu mai știau cum să le pună bețe-n roate. Doamnele Uscatu și Gheorghiu au devenit noile ținte ale propagandei lor. „Cum?! Există persoane care nu fac pentru ele însele?! Aș. Au ele un scop ascuns, sigur câștigă ele ceva ce nu se vede…“. Așa cum, adăugăm noi, o fac atâția demnitari nedemni ai acestei nefericite țări, unde încă și azi, incultura politică și semidoctismul și analfabetismul real mai produc sute de mii de voturi pentru te miri ce profitori fără scrupule. S-ar putea spune că aceia dintre necinstiții care-i atacă pe oamenii onești ce le stau în cale știu totuși că ei, necinstiții, sunt în afara moralei și a modelului.
În țara asta, unde Corneliu Coposu n-a vrut să fie nici măcar deputat, necum președinte, necum prim-ministru, orice domeniu care i se dă spre administrare corectă cuiva, primar, ministru și altele, mai mici și mai nesemnificative, devine o feudă a celui pus acolo. Orice șef, inclusiv din zone care ar părea neproducătoare de profituri, dacă este rodat în rele, știe să pretindă și, în cele din urmă, să obțină un profit personal, inclusiv în zona culturală, inclusiv… aproape oriunde. Și când le spui susținătorilor, celor care înghit noile și vechile hapuri ideologico-demagogice, despre ce e vorba, au ei pe cine să dea vina: pe străini, pe ăia de la Bruxelles, pe vânzătorii de țară, pe trădători, cum le spun ei oamenilor onești, amestecându-i, uneori, cu aceia care chiar se califică pentru această din urmă performanță. Contraeducația fesenistă, rod al antieducației comuniste, își continuă efectele în marșul triumfător al necinstei și ticăloșiei, al lăcomiei și minciunii și așa mai departe. Dar cât de departe, te întrebi, până când?!