Poeme de Katia Fodor
Arta potrivirii cioburilor
1.
Se uită nedumerit
La cele scrise –
Un ulcior neterminat,
Uitat pe roata olarului
(să fi fost o sperietură
sau o prea mare bucurie)
Cu margini știrbite,
Cu amprentele degetelor
(fiecare în felul ei, o stea),
Cu urme lăsate de un roi
De albine sălbatice,
Încrezătoare în lutul
Încă nears.
Cioburi pe jos,
Alte încercări și nereușite.
Cu siguranță
Cineva, cândva,
Priceput în arta
Potrivirii cioburilor
Le va găsi un rost,
Mozaic la intrarea
Unui templu sau
Un loc de odihnă pentru
Șopârle, vara,
La amiază.
2.
Fiecare copil,
La naștere
Primește câte un dar
De la trei magi,
Numai ai lui:
Mirodenii, smirnă,
Miresme prețioase
De pădure după ploaie.
Primește câte un nor
Numai al lui, scris mărunt
Cu ace de gheață și pulberi,
Primește o insulă
Numai a lui,
Pustie, pietroasă,
Cu un izvor secret
(urmând ca
la adolescență
să fie descoperit).
Magii dispar
La primul lui plâns
Și lasă în urmă
Perseidele, Carul Mic
Și Carul Mare
Să vestească venirea
Nopții, a verii, a liniștii.
3.
Oare păsările
Se sperie
Când bate un clopot
Peste zi?
Cred mai curând
Că se grăbesc să ducă
Sunetul mai departe,
O veste, o binecuvântare,
Ceva strecurat
Printre zgomote –
Minunea vindecării
De surzenie.
4.
Primul fân…
Ierburi care nu au ajuns
Să cunoască
Vara, să-și simtă semințele,
Cu fuioare de lână
(mieii, primii dispăruți)
Delicat încurcate
În verdele tânăr,
Descurcate în cele din urmă
De păsări grăbite
Să-și termine cuiburile.
Poeme de Toma Grigorie
Drumul vieții
Nu-i poți pune stavilă de voință
drumului vieții
El merge precum autostrada
pe coordonatele ei fără stații
Poți doar ține cu dârzenie
mâinile pe volan
Mai devreme s-au mai târziu
abaterile
te vor duce în prăpastie
Nu e ușor să-ți urmezi cale
robotizat
să circuli numai pe autostradă
Fii pregătit să înfrunți și hârtoapele
colateralelor căi
Pe aceste anexe ale drumului
vieții
îți dai măsura abilităților tale de
autoconducător
al propriului mijloc de circulație
Unele indicatoare pot lua
înfățișări
de zâne ispititoare
precum cele din popasuri
răcoritoare și întremătoare
Nu trebuie neapărat evitate
ci abordat cu capul pe umeri
Drumul vieții se suprapune
peste drumul morții
Libertatea de iubire
Tinerețea pâș pâș pe cărări
de pădure
Vrea ingrata și iubirea
să-mi fure
Vrea să mă lase pustiit
și gol
precum oul părăsit
când puii zburdă
în ocol
Doar muza poeziei ascunsă
după osul stern
îmi rămâne alături a pururi
și etern
M-ndeamnă cu glas
de miere
să-mi păstrez libertatea de iubire
și de fiere
Limba română
Limba română e drumul pe care
am început să merg de-a bușilea
să gânguresc viața
Nu mă închipui fără ea
decât un rătăcit
în lumea adâncă a muțeniei
Fără mamă fără tată
fără poezie
fără iubire
Limba română face parte din
trupul meu
de pământ
și de cer
Mă străduiesc
cu toată puterea sângelui
s-o păstrez curată în inima mea
și a lumii întregi
Toamna
O mână nevăzută
pregătește scara din vreme
o reazemă de trunchi
să coboare frunzele din pom
Scriam aproximativ așa
când aveam mai puține toamne
puse la presat între foile cărților
precum țâncii lui Creangă
muștele între filele Ceaslovului
Se spune că toamna
e preludiul primăverii
Ea pregătește patul nupțial
pentru reînvierea naturii
Duce la culcare sevele
pentru a redeveni mai puternice
la ieșirea din iarnă
Sprijinit în coate
de pervazul ferestrei
învăț melancolia
să aprindă focul în sobă
Îndrăgostire
În sfârșit mi-a acceptat inelul
Lady Singurătate
Nu fără anumite condiții
să nu-i tulbur apele liniștii
să mă strecor neauzit
imperceptibil
printre lucruri printre gânduri
printre vise visuri
Adică tot singur
I-am cerut un timp pentru mine
ca să rumeg preceptele
Mi-a acordat doar o noapte
repetându-mi maxima știută
Noapte e un sfetnic bun
Dimineața m-am trezit mahmur
Nu nu băusem nimic seara
și totuși eram amețit
Toată noapte făcusem dragoste
cu Lady Singurătate
Bineînțeles transfigurată de IA
într-o fee fermecătoare
În fine noaptea a fost magnifică
dar ziua
Orașul
Orașul pulsează sânge în venele
trăitorilor
precum în vulcan bate lava
într-o inimă cuprinsă de focul
sacru
al iubirii de sinele vieții
Urme de pași pe dale
frunze de toamnă timpurie
Priviri proiectate pe ziduri
pe filele cărților de vizită
ale urbei
Zi de zi se încarcă timpul
cu trăiri convergente și contrare
Orașul se transformă inevitabil
într-o casă în care familia își
trăiește
armonia și dizarmonia
firii umane
Copiii leagă arborii de străzi de
aleile parcului
cu vuiete clopoținde
Viața trece curge
cu meandrele firești
în același sens existențial
inconturnabil