Găsesc pe internet informația că lui Mircea Cărtărescu i s-a acordat Premiul pentru poezie al Criticii, la Albacete (Spania), la Festivalul Oh, oh. A, da, am citit mai întâi această informație pe facebook. Scuzați pentru frivolitate! Și îmi permit să comentez ceva despre cum or să sară iar Zoilii acuzând că Mircea Cărtărescu ia premiile astea doar pentru că a fost suprafinanțat, nu datorită talentului său. După ce scriu numele Zoil, mă bate gândul să văd ce spune google-ul despre el. Și găsesc: un june care nu-ș ce-a scris pe facebook sau în altă parte din același sac de făină, născut în anul 2000, se numește Zoil; mai văd și figuri de persoane la modă azi, cărora, deși nu li se zăresc în poze tatuajele, le poți bănui că ar exista, totuși, pe pielea lor, după cum se uită la lume. Ori, dacă nu pe piele, atunci „în suflet și-n simțiri“ (Expresia ironică de altădată „cu epoleții sub piele“ despre securiștii mascați ar putea deveni: „cu tatuajul sub piele“ despre unii oameni recentissimi.) Alți Zoili de același calibru, ba din business, ba de prin domenii conexe, la fel de îndepărtate de acela în care a activat Zoilul din aluzia mea apar pe internet. Îmi amintesc brusc de o căutare pe aceeași sursă a definiției oficiale a PEN-clubului, parcă înadins ca să-mi dau seama și ce ajutor intelectual îți pot acorda toate aceste chestii care se integrează în victoria lui A asupra lui I. Ei bine, în loc de PEN-club, am primit informații despre familia Le Pen, fondatoarea partidului de extremă dreapta din Franța. Or, cum și de data asta fiind la fel de bine servit de marea sursă de informații, m-am îndreptat spre câteva dicționare tipărite pe hârtie. Într-un Petit Larousse illustré din 2021, ioc Zoil. Atunci trec direct la Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească, de I.-Aurel Candrea și Gh. Adamescu. Aici îl găsesc, înainte de Zola și după Zogu I Ahmed, regele Albaniei (despre Zola n-am spus cine a fost, sperând că încă memoria colectivă îl mai păstrează în ea): „(sec. IV a. Chr.), critic grec al epopeilor omerice, devenit tipul criticului invidios.“ Și „Personaj din „Fîntîna Blanduziei“ a lui Alecsandri, cu caracterul acesta.“ Într-adevăr, personajul Zoil a devenit un simbol, prin sinecdocă, adică pars pro toto. Numele lui se substituie unui obicei caracteristic invidioșilor, nu neapărat critici de literatură precum anticul, ci chiar din alte zone ale vieții și, azi, ale facebook-ului, inclusiv din cele politice. Cum aici nu mă adresez doar autobăgătorilor în seamă, nu mă mai consider obligat să traduc și pars pro toto, sau să transcriu și ce spune același Dicționar Enciclopedic Cartea Românească despre sinecdocă. Asta pentru că acel dicționar de-acum mâine-poimâine un secol definește și sinecdoca și pe Zoil. Și câte și mai câte, pe care azi ar cam trebui să le preia și noul dictator, AI. E drept, și AI și primul autor al acelui dicționar au aceleași inițiale. Dar ce diferență de erudiție! Folosesc acest cuvânt pentru autorul de demult, profesor la Facultatea de Litere București. Facem acum o întoarcere în timp. Descopăr și în ediția a cincea (1925), deci cea scoasă acum exact un secol, a celebrului cândva Dicționar Universal al Limbei Române de Lazăr Șăineanu, prezența lui Zoil, într-un articol mai concentrat, situat, de data asta, între Zlatna și tot Zola: „Zoil m. 1. Gramatic grec din sec. IV a. Cr., detractor înjust (sic – n. mea N. Pr.) al lui Homer; 2. fig. Critic ignorant și gelos.“ Rog să nu fie confundat scriitorul român cu Homer, ci doar detractorii cu modelul lor istoric, nea Zoil, cum s-ar spune pe la grătarele sfârâind de mici (adică mititei, nu de când erau mici!), dacă acolo s-ar mai vorbi de Homer și de detractorul lui principal. Cum, însă, poate că aceia vorbesc, acolo, în fumul plăcut mirositor, mai degrabă de Caragiale, poate că-l evocă și pe Caion, detractorul nostru național, care-l făcea pe Nenea Iancu plagiator. Ce tristă soartă pe Caion, al cărui nume istoria, în afara celei literare, nu-l mai reține, în timp ce modelul său, pattern-ul dacă preferați, mai bântuie prin unele dicționare, care încă n-au fost abolite. A, era să scriu că pattern-ul e mai cunoscut. Poate că, dacă, totuși, artificiala inteligență l-a uitat, cealaltă, cea naturală, putem spera, îl va mai păstra un timp, până când se mai artificializează și ea. Din conformism, pentru a încerca să reziste. Dar dacă nici rezistența prin cultură, atunci, în anii socialismului biruitor, n-a prea rezistat… Vorba festivalului unde a câștigat Mircea Cărtărescu Premiul criticii, oh, oh.