În aceste binecuvântate locuri
de mâna omului, degetele sunt tocuri
pentru mânecile lungi, de seară,
ale cămășilor ca pe strada Ușoară
ce trec pe masa mea, cu nasturii în stânga,
de parcă nu s-ar mai opri din lunga
plimbare-n cartierul unde să cinez
poate cu mine însumi sau poate că Francez —
și drumul e o tetieră despletită până
la urma urmelor de Córdoba, după ce mână!
*
Eu cred că Formula As a iernii
trebuie tot pe mâneca lui Bernie
să fie dată ca-n numărul port-
decembrie din Memra motorsport
s-avem, pe Grand Gri-urile de apă
și frig, pentru fiece pleoapă,
clasamentul cu piloți și echipe
în ordinea cifrelor de pe clipe,
iar cămășile albe,-ntredeschise
în V6 nasturi, să fie ca mise
prezentate-a cappella și la Monte
Carlo, dar și la Monza, în amonte,
dacă pe cele ce-și pierd epoleții
deportanți nu le ajută nămeții
direct ca pe ninsorile ce curg
în seama fulgilor scoși pe Nürburg-
ring de manșetele încă neeli-
berate de sub Battista Pirelli,
fiindcă eu văd a doua Afacere
a Lumii doar din fulguieli mai agere.
*
Noi, cei de la parter, suntem nostal-
ghici după tot ce e mai vertical —
de-aceea și purtăm cămăși în dungi,
în loc să respirăm adânc în pungi
ca să rămânem totuși niște stane
de piatră-n dosu-acestor termopane
ce n-au păstrat nici strop din mariajele
de vis ale luminii cu grilajele
din fierul ce dădea atâta-ncredere,
că fluieram, de tineri, după iedere.
*
Cămașa mea împlinește astăzi o viață
în domeniul asigurărilor de ață
pentru nasturii din construcții, la-nălțime
care lucrează pe gulere, fără prime
de sărbători sau obișnuitele sporuri
de condiții periculoase ca,-ntre scoruri,
2–0 acasă,-n Europa de Test,
și se poate spune despre ea că acest
job a-mbogățit-o într-atât că balene
noi seara-și permite să-i vină pe la gene,
fiindcă nasturii de sus rămân, odată
ce nu mai sunt minerii blocați sub cravată,
voluntar, din cauza formei de black tie
la care le e supus nivelul de rai,
deschiși — deci foarte, foarte puțin sunt supuși
ruperii când uiți să te mai porți cu mănuși.
*
Eu cred că trebuie deja să mă aștept
de la cămașa c-un singur buzunar la piept
să-mbrace cu alți nasturi viața
mea, când o aleg dimineața —
să simtă,-ntr-adevăr, în butoniere
că soarele-i pătrunde cu plăcere
după ce și-a făcut o idee
măcar despre cum se încheie
și să se bucure, pe umeraș,
de clipă,-n loc de veșnicie,-ntr-un ataș
de mail în spam, cu un chenar
negru și de un apoimega doar,
chiar dacă înainte, înspre nord
și de-a dreapta ieșirii din Word,
unde-a simțit c-ajunge, la măsură,
XM pe propria ei țesătură,
dar și că firul de păr îi cade, în fond,
ca să-i crească din nou, mai lung și mai blond.
*
Cămășile fiindcă, oricât de reci
sau calde-au culorile, doar la treizeci
de grade fac duș, cu nasturii,-nainte
de culcare, deschiși visează fierbinte-
la călcat al fierului, de abur când
bumbacul le e atât de flămând,
încât abia dacă de pe la două
măsuri de apă-n sus dau în rouă,
ca să se-așeze mai bine, în chip
de noi înșine, cu Descrierea CIP
a vieții-n față, fiecare
ca pagină de gardă, pe spătare.
*
Cămășile albe, când, dintr-un vid
al purtării, comit suicid,
nu stau, gata-gata să cadă
de pe sârme, în loc de zăpadă
și să fie-apoi, precum în toate
zilele sau nopțile, călcate,
ca abia pe la primele scame
ale primăverii să se destrame,
ci se-aruncă direct, parcă încă
de pe noi, în câte-o mașină adâncă
de spălat, așa, într-o bună
duminică dup-amiaza,-mpreună
cu cele colorate, fără nicio rază
de speranță deci că nu se colorează,
fiindcă, în fața oricăror clești
de rufe-ale vieții, ele sunt bărbătești.
*
Cămașa mea, când trece prin pub-uri,
bea câte două fiare cu aburi
în fiecare, doar la tejghea,
și nu la masă, fiindcă ea
știe ce-nseamnă-a fi cu Ghirlanda
de Lord la guler și sare-n Sanda
Marin sau nasturi din plop de Lingură
de Lemn la rugby să îți faci singură —
și patru găuri să nu le dai
ața ținându-se de cruce scai?
*
Pe străzile care cu sete
revin la numele de fete,
cămășile noastre ca șorțuri
albe-aruncându-și la divorțuri,
să fie iar ale bujorilor
de dinaintea muritorilor,
și mie, printr-o uriașă
întorsătură, în cămașă
mi-apar fire negre, din Alpi
de parc-au cules-o și albi —
dar că-i va rămâne de lemn
umerașu,-acesta-i un semn?
*
Noi ne judecăm tot după Codrul cu Drone
cămășile, și nu după noul Pantone,
indiferent că ar fi ele verzi sau roșii,
albastre, negre, brune pe Calea Strămoși-
lor, unde persistă problemele de termo-
fiecare cum poate, dar vara,-n Palermo,
fiindcă-napoi ne vrem Urâții nebuni
ai marilor orașe de Giordani buni,
când nasturii noștri erau doar pentru fapte
de erupție-nchiși în cămașa de noapte
de mini-maximă siguranță din Pride
și-n Viasat History-adormeam ca un raid
al Aliaților, împreună, pe Dres-
da, da, dac-aveam puțin noroc, mai ales.