Diana Cătălina Niculai. Vă respectăm titlurile universitare obținute, dar ceea ce ne-ați trimis nu este literatură, ci o cercetare științifică. Nu este un eseu, cum am fi dorit, ci o comunicare pentru un simpozion.
Mihai Dinu. Ne scrieți „În cazul publicării vă rog să-mi dați și mie de veste ca să pun la avizierul asociației din strada Tubului (fostă Tuburilor) nr…“. Dați dovadă de expresivitatea involuntară, teoretizată de criticul Eugen Negrici. Nu putem să vă publicăm, deocamdată, la avizierul blocului din strada Tubului, fostă Tuburilor, trebuie să mai aștepte.
Andrei Tudor. Trimiteți și vom vedea despre ce este vorba. Vă răspund astfel la ambele mesaje cu propuneri de colaborare.
Oana Frențescu. Aveți un palmares literar bogat. Eu mă ocup aici de cei care sunt la început de drum.
Silvia Danilovich del Ebro. Frecventați un cenaclu, citiți revistele literare.
Mihai Dumitru Manciu. Cățelul, o proză scurtă, cum îi spuneți, ea are anumite calități literare, dar este prea previzibilă.
Camelia Suciu. Din cele trei texte lirice, cel intitulat Mântuirea de întuneric este cel mai reușit. Dar pentru un debut e mult prea puțin.
Fabian Mihai Bocea. Tot trei poezii ne propuneți și dvs., ca mai sus, și vă răspundem la fel, este prea puțin. În plus, aș renunța pe viitor la grozăviile din Song of despair, la acele pseudo-îndrăzneli care nu șochează cititorul, ci îl îndepărtează.
Delia Raduc. Un grupaj de versuri reușit.
2.
simt parfumul tău un nasomatto
puțin tribal
miroși a ploaie și a mâini reci.
îmi dăruiești o crizantemă albă un
coș cu prune de vară. naiv
migdala de la baza creierului îmi
reglează teama
suntem închiși, nu ne uităm la Cer
auzim ecoul țipetelor, îți accept
sentimentele drept realitatea lor
Încăperea e umplută cu trupuri,
căldură omenească,
flori și ierburi.
Ești tot Tu, același Tu, iarăși Tu,
din nou și din nou și din nou Tu
iar eu sunt tot eu, același eu,
din nou și din nou și din nou eu
fulgi mari, grei și întuneric la ferestre
smulgi dinți, roiesc
muște
nu mai Ești o ființă întreagă.
E multă gălăgie pe lume.
4.
emani prin emoție spirituală că
dincolo de corporalitate ești Fericit în
iubirea Ta
apropierea generată de felul în care suntem
fiecare dintre noi ne-a condus,
cu tălpile arse și fricile mele, pe
drumuri cu arbuști de piper și
ziduri acoperite cu iederă.
Să mă ierte Dragostea Ta, dar
Tu nu vei înțelege niciodată că e estetic
să aștepți metroul.
M. Stănescu. Epigramele, poezia umoristică nu sunt, din păcate, publicabile. Publicațiile afine cu Liga Scriitorilor, din care faceți parte, cum spuneți, cu siguranță vor fi mai generoase cu textele dvs.
Mălin Stan. Aveți energie creativă, imaginație, poate o mai atentă decantare nu ar fi inutilă.
Mincinosul: șina prea lungă, neagră a undei iubirii
stau electrizat și singur
într-un tablou în fața lui Dumnezeu
drept și cu boloboc,
mai multe portrete scrise de morți.
ca o natură căreia i s-au furat
totuși oamenii și fenomenele de percuție.
mă sprijin de o construcție mentală
ce a apărut pe frunte.
metalică, umbra defilează
pe câmpul de luptă abia schițat
și se urcă pe casă de unde trâmbițează.
stau departe în fața generalului
care mă cheamă să mă îmbrac
pregătit de o evadare definitivă din interior.
în jurul nostru va fi izvorul divin
de izgonire din trup.
ochiul de pe linia timpului iese
să traseze un sens ud în care
materia scânteiază continuu
în spiritul ce se surpă
în banca din parc care
citește pușkin și rămâne goală.
La punct se descarcă pe telefon,
jos în căutarea vieții posedată
ca unele poezii electrice în halucinația
unei bălți de pori de apă.
în jurul meu, scriind, oameni și dobitoace
se adună la o ultimă petrecere
într-un club de aer pictat
în care nu se poate privi în jur
căci pe calculator unde este scris,
acolo sunt sfinții.
în orice buzunar este o prăpastie
ce duce în cadrul filmat din creier.
trupul este ținut cu ațe ca la un teatru de păpuși
pentru ca tot universul în care dormi să fie un loc
din buzunarul de la pantalonii tăi
pe fotoliu sălbaticii și cu ultimul Tău iubit
fac toți banii arși cu cea mai evoluată
armă chimică, bâta-bumerang.
Hoții își iau notițe din parcuri despre
ultimele spargeri de programe pc.
Alex. Oprea. „Mi-aș da și părinții la schimb pentru împlinirea scrisului.“ Credeți-mă că nu merită. O vânare de vânt nu poate înlocui sacralitatea legăturii cu părinții noștri.
Sorin N. Mocanu. Ar fi ceva, dar e cam parodic.
Leonard Matei. Cea mai reușită poezie din cele trimise are titlul Sub ancoră.
Lazăr Magul. Este bine că scrieți tot timpul, dar trebuie să fiți mai exigent. Din ce ați trimis se pot alege câteva aforisme lirice.
Grigore Stolojanu. Versuri târzii, volumul trimis, spune prin titlul lui aproape totul.
Talida Vasâi Ciubotaru. Nu sunt versuri potrivite pentru revistă.
Fasie Vasilica Steliana. Cu o singură poezie rar se poate convinge o revistă. Nu suntem în această situație. Se pare că elfii din mitologia nordică sunt de sex masculin, elfele, cum le denumiți dvs., sunt o raritate, se pare, zâne, rusalce? Vă conduc rimele, nu le conduceți dvs. pe ele. Invers e de preferat.
Ciprian Laurențiu Crișan
10.
Nu trimit dimineața salutări virtuale
Și nici nu te invit la o cafea pe WhatsApp
Nu îți dau niciun like la fotografiile
Ce pun în umbră strălucirile celorlalți
Și nici emoticoane
Din care să înțelegi copilărește ce simt
Ca să îmi amintesc de tine
E destul să parcurg același drum
Al pașilor noștri
Ori să văd în vreun magazin de cartier
Eticheta balsamului tău de păr
Uneori chiar și la piață
Când văd fructele tale preferate
Ori verdețurile după care ai tânjit,
Amintesc de privirea ta
Fericită
Și da, nu trebuie să-mi amintesc niciodată de tine,
Căci toate din jur
Te poartă în adn-ul lor
Și mi se deschid
La fel cum o face drumul
În fața picioarelor încălțate.
PS. Chiar praful îmi amintește de tine
De aceea îl aduc în mână.
yoghesvara. Ar fi ceva în Shiva dansează, dar deocamdată nu este momentul publicării.
Istrate Eduard Christian. Dată fiind vârsta fragedă, un profesor de limba și literatura română, mă rog, de comunicare, un cenaclu, un poet cu experiență v-ar putea îndruma lecturile. Formatoare, de care aveți nevoie.
Doru Marian Coteț. Nu pot reține nimic pentru publicare.