Între colecțiile de citate ale moralistului Radu Paraschivescu, În virtutea inepției. Nouă antologie de perle completează panorama cu aduceri la zi memorabile. La originea acestor conspectări asidue, ritmice, pline de acuratețe și excedând de atâta actualitate nu stă, cum s-ar putea crede, o nevoie aforistică, precum în cazul unui Gheorghe Grigurcu, bucuros să umple noian de reviste cu gândeme proprii și de-ale autorilor citați de el. Impulsul, în cazul de față, este mai înrudit cu cel al lui I.L. Caragiale, în stare să „piardă“ o noapte întreagă pentru a auzi direct, în contextul factual firesc, câte o gogomănie în stare, așa-zicând, pură… Cu câțiva ani în urmă am înțeles și eu natura aparte a unei asemenea savori. Cer iertare pentru paranteză, dar simt că fără ea nu pot continua cu speranța că m-aș face cât mai bine înțeles. Stăteam oarecum distrat în fața televizorului când, la cuvenitul program de știri, am înregistrat o replică a nemuritorului, de-acum, Vanghelie, primar pe atunci într-un perimetru bucureștean, care se căina în fața reporterului că… „Am fost ejaculat din partid“. Brusc mi s-a tăiat, parcă respirația. Se pot scurge eoni până să-i treacă prin minte unui scriitor profesionist din domeniul umorului o asemenea formulare genialoidă… Și n-am putut decât să regret că nenea Iancu n-a trăit destul ca s-o audă și pe asta…
Radu Paraschivescu este mai puțin sceptic decât subsemnatul. El crede în geniul înnăscut al demagogului, al ineptului, al lipsitului de cultură sortit întâlnirii cu limba română. Și, ca urmare, și-a făcut un program gospodăresc în a pândi cuvintele acestor ipochimene care, ne place sau nu, reprezintă „noua avangardă a pălăvrăgelii“ de la noi, forțând limitele limbii și ale exprimării, bașca ale bunului simț și decenței. Nu, nu cred că Radu Paraschivescu face poliția media. Și nici nu se substituie Consiliului Național al Audiovizualului. Dar este cert că el întreprinde o acțiune de asanare salutară. Și, haide să o spun și pe asta: oferă o binevenită terapie omului strivit de frustrări, lovit de criza politică, amenințat de cea economică și, în general, obidit și umilit, vorba clasicului știut…
Trăim, totuși, o situație singulară; poate doar în Europa, poate în întregul univers uman: chinuind limba, scoțând-o din țâțâni, manipulând-o fără temeiuri gramaticale, fără diplome de absolvire ale vreunei școli de retorică, fără simțul măsurii și al proporțiilor, o sumedenie de oameni politici, inși din domeniul divertismentului muzical și televizionist, personalități ale artei dau năvală cu aplomb în spațiul public, transformându-l pe acesta într-un perimetru al scălâmbăielilor, al grimaselor insalubre, al mocofăniei cu sprint, al obscenității nonșalante. Paradoxal, în acest fel, în loc să fie sancționate de public în virtutea normelor gramaticii, a stilului și a bunei cuviințe, a nevoii de respect și, dacă nu o fi prea mult, a moralei, publicul savurează, se prăpădește de râs (în cel mai bun caz), savurează (cel mai adeseori) și, chiar și atunci când detestă personajul sau când vorbele aceluia îi apar în față în deplina lor nuditate și stridență, mai păstrează și un rest de admirație, ca în fața unei anomalii cum nu mai există, demnă de Guiness Book. În colecțiile de cuvinte ale lui Radu Paraschivescu – de la lume adunate și iarăși la lume date –, reflex al sapiențialității de târg cu mușterii de tot felul, din cei cărora le vindea Cilibi Moise broșurile sale și care nu erau străine nici de spiritul antonpannesc, se adună un material bombastic, gâlgâitor, prețios pentru cercetările folcloriștilor de stil nou de mai târziu.
În virtutea inepției pare să fie cam al șaptelea volum din ciclul stultifera navis al prozatorului Radu Paraschivescu. I-au pregătit terenul Maimuța carpatină, Două mături stau de vorbă, Orice om îi este teamă, În lume nu-s mai multe Românii – planetei noastre asta i-ar lipsi, Noi suntem români – nimeni nu-i perfect și Libertatea de depresie – Învăluiri și dezvăluiri de pe la noi. Un corpus, dacă nu sistematic, în orice caz, persuasiv, care impresionează prin volum – a se citi: abundență – s-a născut astfel sub ochii cititorului, de la un an la altul, atrăgând atenția asupra unui fenomen social actual. Ar mai fi și excursul „savant“ din Ghidul nesimțitului, dar pe acela l-aș plasa în proximitatea lui Florin Bican, autorul cărții Singur printre mârlani și oarecum în familia lui Carlo M. Cipolla cu ale sale Legi ale imbecilității umane. Desigur, în acest spirit lucrează și alți autori, de la Gustave Flaubert încoace, pasionat de proiectul său din Bouvard și Pécuchet.
Astăzi nu mai avem „Urzica“, iar puii „Academiei Cațavencu“ nu acoperă cererea enormă de umor de pe piața noastră internă. Excedat de insecuritate, de lipsă de bani, de spectrul războaielor de proximitate și universale, românul ar râde și ar petrece toată ziulica, de s-ar putea. Îl ajută, în acest sens, Radu Paraschivescu, romancier de talent, erijat, cum se vede, și în culegător de folclor (de la emițători deloc anonimi) din fotoliu, spre beneficiul unei posibile terapeutici literare. Între evidențe – „Viitorul nostru este în față, nu în spate“ (Viorica Dăncilă) – și paradoxuri – „Ai o problemă? Vorbește cu Mutu“ (afiș electoral, Gabriel Mutu) – marile adevăruri patriotice se impun, de la „Noi, românii, am fost aici de la facerea lumii“ (Călin Georgescu) la „Mă simt atât de frustrat din timp în timp, încât, dacă n-aș fi român, aș spune că nu sunt român“ (Ion Țiriac). Desigur, „Aceasta arată o lipsă de iresponsabilitate“ (Ludovic Orban), căci „Omului îi vine mintea pe rând“ (Cezar Preda). Noroc că „Ne prefacem că simulăm“ (Tudor Barbu). O fi o filosofie subtilă aici. Sunt sigur că Radu Paraschivescu o va căuta pe mai departe…