La Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a apărut recent un volum impresionant atât ca număr de pagini (460), cât și prin bogăția ideilor exprimate. Este vorba despre lucrarea intitulată Vremea uitată. Eseiști ai Transilvaniei. Coordonată de Irina Petraș, președinta Filialei din Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor și având-o ca redactor responsabil pe Constantina Raveca Buleu, masiva antologie de texte a văzut lumina tiparului cu prilejul celei de a douăsprezecea ediții a Festivalului Național de Literatură. Interesantul proiect editorial face parte dintr-o amplă serie care, de-a lungul anilor, a abordat teme precum: Școala Ardeleană și începuturile modernității românești, Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române, Literatura română – începuturi, Literatură și feminitate, Transilvania din cuvinte, Istoriile literaturii române, Scriitorul și Lumea, Cartea cuvintelor-madlenă, Rondul scriitorilor, Autoportrete în oglindă, Petrecere cu stil. Literatură și gastronomie, Lumea din cuvinte, Realitate și ficțiune, Cartea cărților copilăriei etc. Recenta lucrare aduce în prim-plan un număr important de eseiști ardeleni contemporani. În mod indirect, lucrarea reprezintă un elogiu adus unui gen care s-a bucurat de un prestigiu deosebit în critica literară a secolului XX. Titlul cărții preia parțial titlul unuia dintre textele reprezentative ale antologiei. Este vorba despre studiul semnat de Mircea Muthu, Făt-Frumos și „vremea uitată“. Cunoscutul profesor clujean realizează un comentariu extrem de interesant la celebrul basm publicat de Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. „Vremea uitată“ este vremea fără memorie. Ajungând în ținutul tinereții fără bătrânețe, adică depășind timpul istoric și condiția de muritor, Făt-Frumos începe să sufere de o misterioasă amnezie, care îl face să ignore vechea sa identitate. După cum este și firesc, primele texte ale antologiei constituie niște tentative de definire a eseului. Nu întâmplător, în fruntea cărții se găsesc două citate elocvente. Primul poartă semnătura lui Nicolae Balotă, în viziunea căruia eseul reprezintă un „gen al genurilor“. Pentru Adrian Marino, el este un „gen semiliterar, la intersecția structurii imagistice și ideologice, o interferență de lirism și reflecție“. În loc de prefață, cartea se deschide cu un fragment din volumul publicat în 2000 de Alina Pamfil, Eseul, o formă a neliniștii. Dar tot aici pot fi menționate și reflecțiile lui Tudor Cătineanu din studiul intitulat Gândul. Nu știu în ce măsură eseul reprezintă o formă a neliniștii, dar știu că el este o formă a libertății și a reflectivității, ceea ce și explică succesul de care se bucură printre criticii literari de azi. Cum ne găsim în fața unui gen aflat la interferența filosofiei cu literatura, textele reunite în volum au fost împărțite în două capitole ample. Cele prezente în prima secțiune au o tentă filosofică mai accentuată, în timp ce cele reunite în secțiunea a doua vizează, cu predilecție, probleme legate de limbă și literatură. Deoarece tematica materialelor nu a fost impusă, eseurile reunite în volum se caracterizează prin marea lor diversitate. Unele, cum sunt cele dedicate lui Eminescu, au putut fi grupate tematic, marcând 175 de ani de la nașterea poetului. Nu este ignorat nici centenarul nașterii lui Nicolae Balotă, după cum nu este uitat nici poetul Ion Barbu la 130 de ani de la venirea lui pe lume. Dacă prima secțiune a cărții reunește treizeci de eseiști, numărul lor crește în partea a doua la patruzeci. Fascinația cărții vine din marea diversitate a temelor abordate, dar și din seriozitatea investigațiilor. Poeți, prozatori, istorici, filosofi, folcloriști, critici și istorici literari își dau mâna într-o carte în care fiecare semnatar încearcă să atragă atenția asupra unei probleme de actualitate. Ana Blandiana vorbește despre Transilvania, Vasile Muscă despre Constantin Noica și dimensiunea spirituală a Ardealului, Aurel Codoban abordează problema neantului, Ioan Aurel Pop dezbate problema „naționalismului“ lui G. Călinescu, Ion Taloș ne poartă în timp la Dacia Pontică din secolul al XII-lea, Mihai Mănuțiu abordează problema terorii și a dictatorului, Ilie Rad dezbate subiectul autocenzurii, iar Irina Petraș vorbește despre A lumii amăgire. Aceeași diversitate se poate observa și în partea a doua a cărții. Constantina Raveca Buleu și Rodica Marian îl elogiază pe Eminescu. Alte studii consistente îi sunt consacrate lui Dante, modelul absolut în viziunea lui Dinu Flămând. Ion Pop și Ion Mureșan analizează condiția poeziei, în timp ce Elena Abrudan se ocupă de Jurnalismul cultural în era digitală. Nu este ignorată nicio temă de mare actualitate cum este inteligența artificială, abordată de Gheorghe Săsărman și de Constantin Cubleșan. Și exemplele pot continua. Vremea uitată. Eseiști ai Transilvaniei este o carte de interes tocmai prin marea diversitate a subiectelor abordate, care ilustrează puterea de creație a membrilor Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor.