Din confesiunile poetului Ion Horea
I.VI.2016
Suntem invitați la Casa Vernescu la un coctail, unde mă întrețin o bună parte din seară cu minunatul om și poet Ion Horea. Îmi oferă noua sa carte de versuri Vitraliu, cu timiditate, parcă, spunând că el cam rămâne, în mare, în aria tradițiilor prozodice. Îl asigur că e un poet demn de toată atenția și că este citit de noi. Zic noi, însă el își dă cu părerea că am fi din aceeași generație, chiar dacă ne despart cam 20 de ani. Așa zice. Da, sub aspect (tableta propune variana… spectacol) spiritual, nu biologic, am fi cam dintr-o plămadă de istorie și artă, cu toate ale lor, în care am trăit, am scris, ne-am întristat, am sperat.
Trece la un șir de amintiri cu Pavel Boțu, Petru Zadnipru, vorbește despre întâlnirile pe care le-a avut cu acești doi, la Moscova sau în tren, în România; apoi amintiri de la „România literară“, cu Roger Câmpeanu și Gabriel Dimisianu, cu Ivașcu, ba chiar cu Ceaușescu, cu Popescu-Dumnezeu și alții. Ar fi multe de reținut din ele.
Să zicem, o participare a sa, împreună cu Tomozei la o amplă manifestare euro-asiatică, politico-literară, la Alma Ata. În prealabil, ei sunt rugați să obțină un cuvânt de salut din partea lui Ceaușescu, apoi să ia cu dânșii un lot de cărți românești, pentru a amenaja standul țării. Se duce la cancelaria de stat după cuvântul lui Ceaușescu, crezând că respectivul text va fi fastuos asamblată într-o mapă de piele, ornamente etc. Dar de unde! I se oferă, spune dl Horea, nimic altceva, decât doua pagini pe ele chiar cu scrisul și corecturile lui Ceaușescu. Da, originalul cu intervenții, redactări, ștersături. I se spune să le dactilografieze și, gata, aceasta ar fi mesajul conducătorului de țară. „Vă dați seama? Puteam introduce în acel text și cuvintele noastre, unele idei! l-a dactilografiat secretara de la «România literară», l-am dus la Alma Ata.“ Nesemnat de Ceaușescu? Ne… Iar cărțile le-au fost pregătite de secția corespunzătoare de la CC, care se ocupa cu ideologia. Popescu-Dumnezeu nu era în țară etc. La conferința euro-asiatică a fost amenajat și standul cu cărți din România. Numai că, peste un timp, Tomozei, șeful delegației formate din… doi scriitori, este căutat insistent de la recepția hotelului. Seara, dragul de Tom se cam pilise și nu auzi apelurile venite de la recepție. În fine, din țară li se spune, din partea lui Popescu-Dumnezeu, să fie scoase cărțile din vitrină, deoarece nimeni nu știa ce fel de cărți le-au fost lor date, iar el, mai marele cu ideologia etc. „Cum să golești tu standul plin care a stat câteva zile?! Dar nu am avut încotro, am retras respectivele tipărituri. Și acum imaginați-vă, dle Butnaru, standul României – gol, iar în centrul acelei goliciuni doar tăblia cu inscripția România…“, povestește dl Horea.
Apoi scriitorii noștri sunt extrem de impresionați de ceea ce văd într-un magazin de carne: panere uriașe pline cu capete de cai! Îngrozitoare semne de măcel! Pentru că în Kazahstan, ca și în alte țări din Asia, carnea de cal se comercializează, se consumă…
Mă întreabă de ce s-a sinucis Boțu, secretarul scriitorilor din RSSM… Cine știe de ce?… Dintr-o slăbiciune sau poate chiar din lașitate umană… Cică s-a întâlnit cu el la Moscova, Boțu fiind atunci la sesiunea sovietului suprem, în calitate de deputat, a ținut să-l vadă la hotel pe Horea, care mai era cu cineva – am uitat numele. Bine și frumos, discută pe îndelete o seară lungă, apoi se întâmplă să călătorească spre Chișinău și București cu același tren. Din nou discuții amicale. Numai că, de cum trenul prinde a se apropia de Chișinău, Pavel Boțu… dispare. Nu dorise sa fie văzut în compania colegilor români, a consângenilor săi… Nu și-a luat rămas bun de la ei.
Altă dată, Boțu, cu vreun coleg sau cine știe cine altul de la Moscova, fu oaspetele USR. Primiți boierește, duși la Neptun. Însă, la un moment dat, Horea iar observă că Boțu se fofilează, să nu fie văzut de moscovit în discuții prea… apropiate cu colegii români.
Odată, se întâlnise cu Petru Zadnipru, care i-a produs o impresie extraordinară. Făceau plimbări, la un moment dat se pomeniră urmăriți de cineva de după brazii moscoviți… Ne amintim că Zadnipru s-a stins de inimă într-un taxi, într-o zi în care la Chișinău erau și Nichita Stănescu cu Tomuș…
Îl întreb dacă nu intenționează să-și scrie memoriile. Nu, nu… Cică, același lucru îl sfătuiește să-l facă și Nicolae Manolescu. Vine la masa noastră și Irina, fiica sa; spune că și ea insistă ca tatăl ei să-și scrie memoriile. „Începe, tată, nu-ți fă probleme de stil, de formă! Scrie-le așa cum îți vin și când îți vin, pe urma se va vedea!“, zice Irina și are dreptate.
Din amintirile cu Ivașcu. Cică, odată, acesta îi spune lui Ion Horea: „Vezi ca lăudacii tăi să scrie pentru numărul politic.“ Da, unul din cele cu Ceaușescu și Elena. Horea: „Am rămas înlemnit. El, directorul, care execută ordinele de sus, să vorbească astfel despre unii colegi, e drept, mai de pe altă linie, dar… lăudaci?“
Iar odată, de undeva de la Predeal, Ivașcu îi telefonează și îi spune că numărul recent de revistă nu ieșise suficient de angajat politic … Horea explică ceva dur, amintindu-i de chestia cu lăudacii… A doua zi primește o scrisoare de… 12 pagini, în care Ivașcu încerca să atenueze discordia. Numai că, peste o zi, Ivașcu îi cere sau îl roagă să-i returneze acea scrisoare. Horea nu i-o înapoiază. „Aș putea să o public chiar mâine“, zice poetul. „12 pagini, idei fel de fel…“
Romanu’ ce l-am cetit și la urmă l-am bocit
12.V.2021
Pe 1 iunie 1994, la Vatra Dornei, în biroul omenosului primar Petru Țăranu, discutam cu o doamnă, care mi se prezentase astfel:
„– Foiliță de-o negară, sunt născută-n sat la Vama, și iar verde foi de nuc, Vama de la Câmpulung, Câmpulung Moldovenesc, Agripina mă numesc și la Dorna eu trăiesc, pe strada Petrenilor vă spun versul tuturor.
În primul rând, eu sunt artistă în filmul Baltagul, care am avut dorință vie să compun în poezie romanu’ ce l-am cetit și la urmă l-am bocit, romanu’ lui Mihail Sadoveanu, să vadă toți oamenii cât de bine știu boci, că-așe boce mama me pe la mort când se duce, da amu nu mai bocește pe nime, că s-o dus în acea lume; m-o lăsat aici pe mine, și m-o lăsat să bocesc, obiceiul să păstrez.“
Odată ce are atingere cu literatura, cu celebrul domn al literelor noastre Mihail Sadoveanu și excepționalul său roman despre Vitoria Lipan, m-am gândit să includ interviul cu Agripina Hagiu într-o nouă ediție a cărții de interviuri Voci din Câmpiile Elizee (Editura Junimea). Astfel că o rugasem pe colega Anica Facina din Vatra Dornei să afle la primărie datele de naștere și de plecare la cele sfinte ale interlocutoarei mele de cândva, Agripina Hagiu.
După ceva optimism inițial, apoi după mai multe intervenții, împiedicate de birocratismul și lipsa de amabilitate crase, de care se lovise colega, primesc următorul răspuns:
„Îmi pare rău de tot și sunt revoltată de atitudinea celor de la Starea Civilă din Primărie… Nu vor! Șefa a fost chiar țâfnoasă – cică «Baba asta avea peste o sută de ani și noi nu deținem acte… Și cred că a murit într-un azil, noi nu știm…», De la Cruceanu, eu știu că a murit în casă, bătrână, flămândă și de frig. Nu-i știu numele de fată.
Simt totul ca pe un eșec al meu. N-am crezut niciodată cât de greu este să accezi la niște chestii. Te rog să nu fii supărat pe mine!
Dar… îți sugerez să adresezi tu, oficial, o cerere către primarul nostru. Dacă el dă ordin, cucoanele de la Starea Civilă, sper, se vor pune în mișcare.“
Asta e. La numele Agripinei Hagiu voi pune două semne de întrebare, naștere – plecare. Iar birocrația și țâfnoșenia par a fi nemuritoare pe la noi…
În fine, și aceste detalii intră în tristețea unui destin de româncă de rând. Dumnezeu să o aibă în grija lui pe bocitoarea din Baltagul sadovenian.
14.V.2021
Uite că se poate! Și am bucuria de a-i mulțumi domnului primar de Vatra Dornei Ilie Boncheș, care ne-a ajutat să lămurim datele din problema pe care o anunțam ieri, referitoare la destinul dornencei Agripina Hagiu.
Anica Facina mi-a scris:
„Bună dimineața! Tocmai m-a sunat șefa de la Starea Civilă și mi-a comunicat datele cerute, plus un fel de justificare, precum că nu ne-am înțeles de nicio culoare… Așadar, Agripina Hagiu, n. la 4 dec.1922, la Vama, decedată la 10 noiembrie 1997, Vatra Dornei.“