Pe vremea îndepărtatei mele copilării, auzeam uneori o expresie, ulterior cvasi-abolită. Și când transcriu cuvântul ulterior nu mă refer doar la anii aceștia, în care au dispărut vertiginos și ireversibil o mulțime de expresii și ziceri care făceau farmecul unei limbi române colorate și cultivate. Geană la apus, spuneau părinții mei când, după o ploaie puternică sau după o zi întreagă înnorată (pe atunci se mai spunea și înnourată), spre apus, undeva, la orizont, se deschidea un fel de fereastră prin care se strecurau razele soarelui. Era un semn că mâine, a doua zi, va fi vreme frumoasă, vreme bună. Duminică seară însă, după o zi însorită, i-a tras o ploaie, cum ar spune humuleșteanul, „ca aceea…“. Și pe urmă, ce să vezi, geana la apus ni s-a arătat tuturor, sub forma unor finale raze de soare.
Nu voi face eroarea de gândire de a spune că geana asta la apus vestea victoria lui Nicușor Dan, candidatul pro-european, la președinția României. A fost, desigur, o întâmplare ușor de speculat de jurnaliștii în criză de imaginație. Cum, în primele luni ale noului regim, alături de „moarte intelectualilor!“ și „noi muncim, nu gândim!“, apărea din când în când, când era cazul, și lozinca dulceagă: „când Iliescu-apare/ soarele răsare!“. Peste câtva timp, când în Piața Palatului Regal, devenită a Revoluției, președintele Emil Constantinescu îl primea pe George W. Bush, președintele Americii, oamenii găseau un semn în faptul că se văzuse, o clipă sau două, un curcubeu tocmai când cei doi se înfățișau mulțimii. O fi vestit curcubeul ăla o nouă relație a României cu Statele Unite ale Americi sau nu; oricum n-a putut împiedica finalul nu tocmai fericit al mandatului primului președinte democrat sadea al scumpei noastre patrii.
Ei, și ce să vezi, dacă de aici, din casă, duminica trecută, vedeam geană la apus, alții, de afară sau de la alte ferestre, văzuseră chiar un nou curcubeu. De-mi venea să mă întreb cine stă la maneta generatorului de curcubee, că doar Dumnezeu e mai degrabă invocat de partea cealaltă, perdantă? Cum nu am și nici n-aș vrea să am cuvenitul emoticon al acestor timpuri ca să marchez gluma (că altfel e luată în serios!) o spun pe față: nu, doamnelor și domnilor, a fost o încercare, posibil nereușită, de a glumi amintind rolul politic al meteorologiei în România. Și, poate, și-n alte părți ale lumii.
Bucuria primei nopți a președinției lui Nicușor Dan, pe care o „Piață a Universității“ târzie, ad-hoc, a adus-o atâtor oameni tineri, care probabil habar n-aveau că una ceva mai tristă în final era înaintașa ei, nu m-a putut, totuși, face să renunț la ideea că meteorologia e doar un attach fără rost la vreun eveniment politic. Și nu m-a putut determina să uit rușinea de a face parte dintr-o țară în care un ultras a putut ajunge aproape de scaunul de președinte al țării mele. Rușine provocată nu de proasta sa prestație, obraznică și prost formulată într-o franceză ca vai de ea, ci de însuși faptul că am ajuns de unde plecasem, de la „moarte intelectualilor!“, pe scara spiralată de pe vremea marxism-leninismului biruitor și pe la noi, la bătaia de joc și ura față de un intelectual de valoarea lui Nicușor Dan. Asta e, în fond, opinia tuturor plagiatorilor sau posesorilor de diplome false pe la nu mai puțin falsele universități-afaceri ce proliferează încă în România. Câți ani de escrocherii bancare și universitare și cum mai vreți, sau mai degrabă n-ați vrea, au trebuit să șlefuiască (sic!) o lume în care un grup de interlopi vânduți către Est și către Far West și oricui ar vrea să le cumpere serviciile să ajungă să-și permită o asemenea performanță! Adăugați celor 45 de ani dinainte, în timpul cărora orice idee liberă era suspectată de complot împotriva statului. Plus anii în care secretarii PCR județeni erau impuși pe la universități, iar „marele conducător“ și sinistra lui nevastă deveneau academicieni, ea chiar savant „de renume internațional“, cu diplome „honoris causa“ cumpărate politic și economic de așa-zișii diplomați securiști. Anii aceia nu erau în fond decât clasele pregătitoare pentru imensa fraudă intelectuală și morală, adăugată abil celei economice și financiare care a prezidat democrația post-revoluție, cu mineriadele ei cu tot.
Am încercat aici să reînvii expresia „geană la apus“ nu doar pentru că ea a dispărut demult, ci pur și simplu pentru că am putea-o opune luminii de la răsărit care-i venea și marelui nostru Sadoveanu. O simplă geană la apus, atât, căci într-acolo ne cam îndreptăm noi demult timp privirile. Poate că va veni și vremea bună de a doua zi.