Doamna gri
Pe undeva, în umbră, pluteşte doamna gri,
mi‐e mâna vinovată de voalurile gri,
de păru‐i gri, de geana, de sângele ei gri,
de‐o ațipire scurtă pe‐o crudă blană gri.
Port semnul vag pe umăr al dinților ei gri,
ajuns‐a chinu‐n unghii cu‐ntârziere gri,
mi‐s vorbele amare de silă şi sălcii;
pe undeva în umbră pluteşte doamna gri.
Când îşi coboară‐n taină ascunse forțe gri
şi creşte‐o noapte, mare, din respirații gri,
copacu‐i gri, şi iarba, inelele sunt gri;
pe undeva, în umbră, pluteşte doamna gri.
Presimt un gri perpetuu şi‐o oboseală gri,
când naşterea e‐nvinsă de un forceps foarte gri,
aprind întreg altarul pentru‐o greşeală gri;
pe undeva, în umbră, pluteşte doamna gri.
O tâmplă gri reține un vis cu fața gri,
e vârsta gri când păsări de noapte cântă gri,
seci țipete de spaimă cu prevestire gri;
pe undeva, în umbră, pluteşte doamna gri.
E‐o vreme nerâvnită când totul este gri,
un geniu gri veghează să fie totul gri,
cad mângâieri de gheață pe nişte lacrimi gri;
de undeva, din umbră, pluteşte doamna gri.
Oedip
Sunt blestemat doar trupul să‐ți privesc…
Pun mâna‐n păr ca‐n foc mistuitor,
mi‐acopăr ochiul stâng să nu râvnesc
şi‐l simt pe celălalt dogoritor.
Cu mâini de lut mi‐am frânt îmbrățişarea,
strivindu‐mi ochii blestemați de soartă.
Să vină neființa odată cu‐nserarea
şi peste duh să cadă a fulgerului poartă.
Noapte albastră
La mormântul lui Esenin
Uşor ca un cerc de Rubliov
e părul de‐amurg al trecătoarelor slave,
când arbori plâng cu frunze mov.
E‐o frunte albastră în palma de lut,
de parcă‐un poet cu privirile albastre,
iubind acest loc, dinadins l‐a pierdut.
La cheful său palid, făclii stau pe mese
şi luna sorbindu‐le sufletul arde
pe creştet de fete, albastre mirese.
Din Ana zăpezii, din lungul veşmânt,
păstrează pământul o pată mişcată,
o, părul de‐amurg de‐ar mai trece o dată.
Dar demonii nopții sunt reci şi alcoolici,
cruzimea lor parcă decide o crimă:
albaştrii lor ochi melancolici.
Poem barbar
Eşti rana din afara mea,
insultă, țipăt, nevedere,
eu nu te vreau, ceva bolnav te vrea,
ceva cețos, din tot ce sunt, te cere.
Despică pieptul nopții şi apari
în praful sterp al vorbelor de rugă,
şi‐n umbra arsă a unor arbori mari
absoarbe‐mă din fugă!
Din zadar
S‐au trimis păsări de pradă planând
în nopțile de ceară cu veghea adormită,
trec lungi prevestiri până când
ne prăvale în ziua aceasta oprită.
S‐au trimis păsări de pradă şi ieri,
cu zborul mut şi ochii scurşi,
vulpi de aer vin din nicăieri
ca să ucidă puii albi de urşi.
O, îngere, acoperă‐mă‐n ceață,
nici cerul nu mai e cum ştii.
Priveşte iarna care‐aşteaptă‐n față
şi fii aici, în preajmă‐mi fii.
Nu mai cunoşti o lume unde
purtai brățări de piatră, tu,
părere albă dispărută‐n unde
şi‐ajunsă clar în sângele de‐acu’.
Eu te‐am chemat şi‐atuncea,
dar n‐ai mai ajuns în noaptea‐n care
cădeau mari aştri din zadar
şi urşii albi ucişi păreau ninsoare.
Să amânăm
Niciun cal dintre cei ce se nasc
nu mai galopează spre gloria veche…
Să amânăm,
e criză de timp.
Niciun cuvânt rostit
nu e numai al unei singure guri,
toate orele dintre unu şi cinci dimineața,
ucise în nesomn,
sunt criză de timp.
Să amânăm, iubito.
Rugină va fi peste toate crizele.
Clipa se urcă înapoi spre fântâni
şi mânjii care au fost născuți
nu vor mai avea statui.
Cine?
Am privit în oglindă
îndelung.
Cine o fi omul acesta?
Cine?
Copac desfrunzit în iarna fără ger,
cu cerul căzut pe crengile înalte,
pătruns până la respirație de umezeală…
Eu? Ne uitam unul în ochii celuilalt,
îndelung.
Poate am fost cândva împreună.
Poate…
Frunze căzătoare
Tocmai când eram gata‐gata să fiu
mai presus de propria‐mi fire,
am întârziat.
Cei câțiva pomi plantați într‐o seară
s‐au uscat creangă cu creangă,
arşi de nesomn în aşteptarea mea.
Puținele mele cărți scrise
au fost uitate până şi de cei singuri,
care le căutau.
Ce fac cu aripile mele acum
când au devenit frunze căzătoare?
Aşteptând pe cineva
Aşteptam pe cineva
care nu trebuia să vină
şi nici nu putea să vină,
fiindcă nu era pe lume.
Aşteptam pe cineva
şi mă miram că aştept,
şi mă miram că nu vine.
S‐ar putea să fie dincolo,
dar dincolo era închis,
tramvaiele mergeau fără şină…
Trebuia să‐i vorbesc,
dar îmi călcam pe cuvinte,
uite aşa, călcam pe cuvinte
aşteptând pe cineva.
Atracție
De pe unde rătăcesc – strigă‐mă,
de pe unde înnoptez – luminează‐mă,
de pe unde nu vin – atrage‐mă,
de pe unde mă duc – cheamă‐mă,
de pe unde visez – trezeşte‐mă,
de pe unde nu sunt – naşte‐mă.