Colson Whitehead este unul dintre cei mai apreciați prozatori contemporani din Statele Unite și cea mai puternică voce în includerea problematicii afro-americanilor în mediul ficțional. A fost de două ori laureat al Premiului Pulitzer, pentru romanele The Underground Railroad (2016) și The Nickel Boys (2019), și finalist încă o dată al aceleiași prestigioase distincții care-i recompensează pe scriitorii americani care tratează teme americane, laureat al Premiilor „Orwell“ pentru roman politic, „Arthur C. Clarke, Kirkus“, al National Book Award for Fiction și al Carnegie Medal for Excellence in Fiction. Cel de-al optulea roman al său, Harlem Shuffle, tradus în limba română de George Volceanov cu titlul Trișorii din Harlem și publicat la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, este o carte care s-a născut în urma unui efort documentar care s-a întins pe durata a câțiva ani și care se focalizează pe un orizont temporal cuprins între 1959 și 1964, în Harlemul aflat în apogeul său negru, în care se fac resimțite semnele schimbării. Fostul sat olandez de pe malul râului Hudson, care a fost alipit New York-ului și și-a schimbat proporțiile etnice la începutul secolului XX și, după desindustralizare, a trecut printr-o perioadă de sărăcie acută și de criminalitate feroce, a atins cotele cele mai ridicate de criminalitate în anii în care eroii lui Whitehead din lumea interlopă newyorkeză își expun prin romanul Trișorii din Harlem propriile fapte. Romanul e o poveste care pare redată de un observator apropiat, de unul dintre cei din anturajul personajului principal, Ray Carney, omul cu cea mai închisă la culoare piele de pe artera principală a cartierului, 125th Street. E redat cu acuratețea și în limbajul unui observator participativ, membru eventual al unei grupări organizate de culoare. Trișorii din Harlem e un roman care păstrează limbajul spumos al gangsterilor newyorkezi (traducerea lui George Volceanov este excelentă), prin intermediul căruia, dar și al factualității descrise în ritmul alert al acțiunii, sunt expuse și satira socială, și problemele grave rămase nesoluționate, prelungiri triste ca umbre ale unui sclavagism care ideologic încă mai produce diferențiere de culoare, care încă mai conduce la practici barbare, la pulsiuni sociale, la deformări ideologice transmise prin școală, prin media, prin simpla interacțiune socială.
Provenit din sudul bogat al Harlem-ului, din inima metropolei, din Manhattan, mai mult, dintr-o familie bogată, absolvent al universității Harvard, Coslon Whitehead și-a propus să sondeze – de aici și efortul documentar uriaș – partea săracă a cartierului newyorkez, cuprinsă între râurile Hudson și Harlem, și să reconstruiască vremurile constrângătoare ale începutului celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, ale transformărilor sociale și urbane rapide, ale manifestării suprematismului anglo-saxon, dar, mai ales, ale acestor amprente ale societății asupra oamenilor obișnuiți. Ray Carney este unul dintre acești oameni obișnuiți, negustor de mobilă, împins într-o spirală a căderii de vărul său cu care a copilărit, Freddie, din care încearcă să iasă animat de forța puternică a familiei. Whitehead impresionează prin credibilitatea cu care a construit acest personaj, orfan de mamă, fiu al unui bandit din Harlem, după moartea căruia intră întâmplător în posesia unei sume suficiente cât să înceapă propria afacere, dar mai ales prin forța lui Carney, care își manifestă fricile, grijile, care rămâne ancorat la valorile familiei. Scriitorul urmărește cu repeziciune derularea faptelor, într-o densitate și duritate a acțiunii specifice lui Quentin Tarantino, proiectând romanul pe trei părți, care pot fi citite independent, fiecare având coerență proprie, dar care oferă, în final, un triptic al transformărilor exterioare și interioare din Harlemul amintiților ani. În orizontul delimitat de gresia clădirilor vechi ale cartierului, de subsoluri și de muzica jazz în variatele forme de emisie își face treptat apariția noul în arhitectură, se anunță schimbarea, sunt rase străzi:
„Cartierul dispăruse, era ras de pe fața pământului. Pentru șantierul de la World Trade Center fusese demolat, ras, tot ce se întindea cale de patru străzi la sud de Blocul Telefoanelor din New York și patru străzi la est de mizerabila autostradă West Side, inclusiv indicatoarele cu numele străzilor și semafoarele. Era consecința nefastă a unei bătălii distrugătoare.“ (p.349)
Dar această schimbare nu este una care să modifice radical raporturile individului cu legea, ci doar care să mute accentul de pe un anumit tip de fapte grave pe altele, mai subtile, mai insinuante, pentru care personajele colorate ale romanului nu sunt pregătite. Dar Whitehead nu privește cu patimă spre o stare de fapt, spre o „vârstă de aur“ a criminalității din Harlem, ci cu oarecare detașare și răceală, însoțind personajul principal în procesul propriei adaptări. Romanul rescrie, în lipsa pretențiilor de înțelegere complexă a lumii și a schimbării, în lipsa unei posibilități reale de extindere a orizontului percepției dincolo de propriul teritoriu dintre ape – odată ce vocea naratorului e topită în anturajul lui Ray Carney – o lume aparent simplă de relații de influență, cea a gangsterilor newyorkezi, în care corodează prin forța remarcabilă a limbajului, prin însuși procesul de numire al acestora, mòdele și snobismul aferent. În amestecul de personaje: gangsteri duri și hoți mărunți, oameni atinși de vicii, rămași în lumea mediocră a nevoilor primare, sau oameni cu aspirații, nu neapărat înalte, dar cerând o continuă adaptare la vremuri, raporturile cu legea sunt cele care predomină. Ray Carney, un adaptat, capabil să intre în cursa pentru propria viață și pentru propriul prestigiu – înțeles în orizontul valorilor din Harlem – este văzut de unul dintre gangsterii puternici ai cartierului drept simplu plătitor de taxe. Distincția dintre micul antreprenor, vânzătorul de mobilă care a ales această cale de dezvoltare, deși afacerea nu poate prospera într-un cartier sărăcit, și omul care trebuie să se descurce indiferent de constrângerile normei, e dată de această distincție pe care o face gangsterul Pepper: antreprenorul este cel care plătește taxe.
Proaspătul roman al lui Colson Whitehead, publicat în Statele Unite în septembrie 2021, emană fascinația pentru Harlemul dintre lumi, pentru Harlemul supus schimbărilor, peste cartierul capitalului negru, al poveștilor negre, al întâmplărilor din preajma liniei fine și întunecate dintre viață și moarte, care poate fi foarte ușor depășită, dar și pentru o formă de continuitate corozivă, a unor norme care permit excesul, și mai ales a unei proiecții imagologice îmbâcsite, încărcate de stereotipuri și acțiuni discriminatorii. Dar romanul este unul în pielea căruia se ascund bunătatea și optimismul, și nota de oportunism într-o lume a competiției nedrepte, care proiectează orizontul rău-famatului cartier newyorkez pe două coordonate, ale personal drama și social drama. Pe aceste coordonate, Harlemul, lumea urâtă a criminalității, spațiul underground al viciului și competiției, vecinătatea murdară a jafului, crimei, prostituției, joacă drama în trei acte intitulată Trișorii din Harlem, expunând pe abscisă profilul antreprenorului de la Carney’s Furniture de pe 125th Street și profilurilor altor eroi sau antieroi, supraviețuitori sau nu ai competiției pentru viață și resurse, și valorile general umane care îi animă, bruma de dragoste și lipsa de ezitare în continua încercare de normalizare sau de revenire din spirala violenței – jaful de la Hotelul Theresa va continua să producă alunecări de planuri, crime, tragedii – în autenticul unei voci care nu se distinge numai prin limbajul comunității marginale, numai prin codul restrâns al limbii și orizontul îngustat al percepției lumii, ci și prin autenticul proiecției în raport cu niște valori de care se agață continuu. Prin asemenea lipsă de ezitare în a-și pune familia pe prim-plan, anti-eroul Carney devine simpatizat de lector. Pe ordonată, romanul expune un Harlem reconstruit în funcționalitatea incontestabilă a cartierului din anii ’50-’60, redat de un outsider care a reușit, prin documentare, să pătrundă în atmosfera acelor ani din acea zonă. Pe abscisă, în derularea poveștii, tânărul antreprenor târât în povestea jafului de la Hotel Theresa, își extinde afacerea și începe să prospere, pe ordonată cartierul se extinde sau promite să se înalțe. Romanul, care structural este un clasic, redat în dinamica poveștii la persoana a treia și în goana acțiunii, cu rare, dar necesare pauze pentru tragerea sufletului, este unul care propune o atmosferă atipică, extinsă până la punctul maximei expansiuni acționale și a schimbării pe abscisa și ordonata amintite, cărora preferăm să le spunem simplu personal drama și social drama.