Gheorghe Plăveți, personalitate seniorală a artei plastice gorjene, se poate simți împlinit privindu-și drumul molcom, dar mereu ascendent, pe care l-a urmat timp de peste patru decenii, reușind să adune suficiente forme și semne care să îi contureze, în mod inconfundabil, universul artistic. E rezultatul firesc a unui complex de factori armonizați de un instinct creativ sigur, șlefuit, îmbogățit și adus la maturitate prin ani de exerciții, meditații și căutări petrecute în atelier, în confruntările naționale și internaționale dar și în meseria de dascăl în învățământul liceal, acolo unde apar și înmuguresc speranțele. Dacă debutul și-l face în anul 1973, la Galeria U.A.P. din Craiova, ca pictor, fiind absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași, promoția 1971, absolvind ulterior și Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București, promoția 1982, odată cu trecerea anilor simte tot mai pregnant nevoia de a se exprima și volumetric. Înzestrat cu o autentică sensibilitate, Gheorghe Plăveți își construiește expunerea pe aceste două coordonate majore ale picturii și ale sculpturii, conturând un univers viril, expresiv. Compozițiile sale urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice –gesturi, diagonale ascendente sau descendente, într-un ansamblu coerent și static. Geometria, ca ax central al întregii sale creații operează discret, ca un ecran constructiv care nu anulează ci, dimpotrivă, potențează valorile de sensibilitate ale reprezentării.
Dominantă în creația sa, atât picturală cât și sculpturală, este infuzia de spiritualitate, consecință firească a rezonanței pe care convingerile sale morale o au în propria-i operă. Întrebările care îi macină ființa, despre adevărurile esențiale ale existenței, se materializează în pictură prin compoziții spontane dar nu întâmplătoare, în care vigoarea tușei este puternic racordată la „cenzura” ordonatoare a desenului. Din acest dialog frământat iese totuși învingătoare culoarea, așternută în dominante de griuri de albastru și ocruri, armonios susținute cu tușe puternice de roșu cadmiu sau albastru ultramarin (Manole II, Triptic, Împlinire, Altar). Cenzurate multă vreme, în perioada de început mai ales, de un spirit ordonator, tușele câștigă în dezinvoltură, marcând gestul liber, redescoperind tentațiile spontaneității ( Ofrandă, Oaste, Pocal, Sat III, Pomelnic). Cu toate acestea însă, imaginea este riguros construită, vădind capacitatea de a ordona rațional spontaneitatea gestuală cu care petele de culoare se așază în pagină. Mobilitatea, ca și intensitățile tonale, induc, așa cum aminteam anterior, o anume fervoare spirituală, dar mai reținută, sugerând tensiunea lăuntrică a proceselor, nu agitația exterioară.
Manifestându-și atașamentul pentru expresia pură, eliberată de orice ambiție a reprezentării, el crede în ordinea rațională și în cea spirituală a reprezentării găsind structuri geometrice în interiorul realității. Gheorghe Plăveți evoluează spre o imagine construită în care motivele realității vizibile devin din ce în ce mai mult elemente independente de natură picturală. Desenul și culoarea colaborează la elaborarea imaginii ca două elemente care sunt și rămân în permanență distincte. Formele pe care le propune sunt invadate de sensibilitatea sa, de experiența în fața șevaletului.
Discursul său pictural deși a trecut prin mai multe etape de transformare de-a lungul anilor și-a păstrat nealterată amprenta, reușind să ofere privitorului coerența unui parcurs cu dezvoltări naturale și niciodată programate de alte exigențe decât cele ale proprie-i sale trăiri. Uneori, mai ales în lucrările de maturitate, artistul abordează în pictură modalități ale tapiseriei, procedând la aceeași reducere la esențial. Probabil că din acest motiv a avut loc și trecerea din convenția bidimensionalității în cea a reprezentării spațiale.
Asemenea picturii, articulările sale volumetrice păstrează spontaneitatea aceluiași tip de imagine puternică, unde locul tușei este preluat de jocul diagonalelor cu cel al verticalelor. Formele, imaginate prin numeroase hașuri date de tăișul arcuit al dălții, creează dinamica fiecărei piese (Sfat, Rugăciune, Înger II, Icar II). Lucrările sale, realizate exclusiv în lemn, au un puternic accent dramatic datorită contrastelor de tratare ale volumelor lucrate prin juxtapuneri de suprafețe netede și aspre, obținute din sensurile controlate ale loviturilor de daltă. Artistul ajunge la o anumită austeritate a compoziție, ce nu presupune însă excluderea unor elemente de mișcare. Piesele de sculptură, deși mici ca dimensiune, au potențial monumental, ele fiind rezultatul unei lupte de a reda cât mai fidel propria-i stare ( Troiță I, Cronicar, Mireasă, Maternitate, Sfat Iov, Rugăciune I).
Indiferent de opțiunile stilistice însă, Gheorghe Plăveți are, și își exprimă cu fermitate în întreaga sa creație, o atitudine coerentă în fața universului. Fiorul sacru care îi străbate opera este componenta, liantul care dă omogenitate și forță creației sale, impunând-o.
Actuala sa expoziția retrospectivă, „Conexiuni spirituale” de la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” este un spectacol vizual dens, coerent și rotund ca viziune. Un admirabil exemplu de împlinire artistică.